miercuri, 16 decembrie 2015



Domnule Prim-ministru,
Astazi, 15.12.2015, dupa scandalul declansat de oierii care au contestat vehement unele prevederi din Legea vanatorii, purtatorul de cuvant al Guvernului, dl. Dan Suciu, a declarat, citez: ""În legătură cu protestul de azi al oierilor, preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu, l-a sunat pe premierul Cioloş informându-l în legătură cu discuţiile care au avut loc şi cu solicitările oierilor, e vorba de modifăcări în legea care reglementează activitatea dânşilor şi domnul Tăriceanu a cerut modificări prin ordonanţă de urgenţă. Premierul a comunicat că o modificare simplă printr-o OUG nu poate avea loc, deoarece este vorba de o lege pe care a iniţiat-o Parlamentul şi, în consecinţă, Guvernul nu poate face modificări de urgenţă pe aceste legi care au intrat în vigoare pe această cale".

Pe cale de consecinta, va intrebam daca principiile de drept sunt valabile pentru toti romanii sau numai pentru unii. De ce admiteti ca o OUG, strecurata pe usa din dos a sedintei de Guvern din 09.12.2015, ca articol al OUG nr. 57/2015, sa modifice o lege organica, promulgata inca din luna iulie a.c. ca Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat?

Asteptam raspunsul dvs., in cel mai scurt timp. Ori acasa, ori in fata Palatului Victoria ...

Cu multumiri anticipate,

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
RESPINGAND BUGETUL DE AUSTERITATE, TRANTITI GUVERNUL !
-         Parlamentarilor Romaniei, indiferent de culoare politica –
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Va informez prin prezenta ca ieri, 14.12.2015, s-a produs primul din preconizata noua serie de decese in randul rezervistilor. La aflarea vestii modificarii neconstitutionale, prin Art. 36 din OUG nr. 57/2015, a Legii Pensiilor Militare de Stat, a incetat din viata, in urma unui dublu infarct, la numai 61 de ani, Mr. (r.) Ghiulai Grigore, membru al SCMD, Filiala 1 Pitesti. Dumnezeu sa-l odihneasca! Si aceasta pentru ca permiteti guvernului de marionete Soros sa-si incalce partea din contractul care le-a asigurat legitimarea – respectarea si aplicarea intocmai a legilor votate de dvs. si deja promulgate.
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
De peste un an de zile se desfasoara impotriva dvs., extern orchestrat, un razboi psihologic si de imagine fara precedent, similar doar celui declansat impotriva militarilor si politistilor de regimul Basescu-Boc in 2009. Sunteti prezentati in bloc drept incapabili, corupti, manati doar de interese personale, lacomi etc. scopul fiind ca, dupa “Guvernul meu” sa vina si “Parlamentul meu”. Evident nu al lui Iohannis ci al lui George Soros, cel care uraste Romania de cand s-a nascut.
Situatia fiind extrem de grava, pentru ca se vizeaza prin functionarii cu manecute adusi de la Bruxelles, nu numai stoparea cresterii economice si relaxarii fiscale a Romaniei ci, in fapt, dezagregarea noastra ca tara si ca natiune. Este motivul pentru care ne adresam dvs. cu rugamintea de a lasa la o parte ambitiile si neintelegerile politicianiste si de a reactiona toti, unitar, conform Art. 61 Al. 1 al Constitutiei ca “organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Ati legitimat prin vot, din ratiuni care ne scapa, o abjecta lovitura de stat si un guvern neales de nimeni si nereprezentand pe nimeni in interiorul tarii, cu asumata conditie ca acesta sa finalizeze hotararile si legile initiate de guvernul anterior si sa aplice intocmai legile reparatorii deja promulgate. Or, guvernatorul Ciolos a refuzat Legea salarizarii unice care trebuia sa se aplice din ianuarie 2016, marirea salariului minim pe economie, a 13-a pensie pentru nevoiasi, si, ceea ce este mai grav anuntand nejustificat un program de austeritate si-a batut joc de militari si politisti, distrugand practic Legea nr. 223/2015, o lege organica promulgata in luna iulie, printr-o intreaga ordonanta de urgenta, strecurata in mod ticalos si necunstitutional ca articol (36) in OUG nr. 57/2015 privind ... salarizarea.
Ca dovada a faptului ca ati inteles situatia, cu alte cuvinte ce ni se pregateste si noua, “stupid people” si dvs., va rugam sa respingeti ca neconstitutional Art. 36 al respectivei ordonante, sa constatati pierderea legitimitatii de catre guvern si sa scapati Romania de gravul pericol care o pandeste. RESPINGETI BUGETUL DE AUSTERITATE PENTRU A PRABUSI GUVERNUL SI A PROMOVA PROIECTUL DE BUGET ANTERIOR!
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Puteti conveni un guvern de uniune nationala care sa gestioneze aplicarea legilor si hotararilor reparatorii ale guvernului Ponta ca si alegerile, PSD, PNL, ALDE si UNPR urmand sa asigure portofoliile de ministri si secretari de stat proportional, conform vointei nationale, constitutional exprimata in 2012.
In situatia in care veti avea curajul de a va face datoria fata de natiune si a va redobandi demnitatea in ochii corpului electoral, vom transmite tuturor partenerilor societatii civile organizate care este adevarata societate civila, indemnul de a face zid in jurul Parlamentului si a respinge orice noua actiune destabilizatoare externa, desfasurata cu sprijinul tradatorilor si manipulatilor interni.
NU OUG nr. 57/2015! NU bugetului de austeritate! NU suprematiei FMI si a celorlalti asasini economici!
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele S.C.M.D.,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 14 decembrie 2015

Sesizare catre Avocatul Poporului

Domnule Avocat al Poporului,
Va informez prin prezenta ca, la Art. 36 al "Proiectului de Ordonanta de Urgenta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare", aprobat in Guvernul Romaniei, in sedinta din 09.12.2015, a fost strecurat, in mod fraudulos, textul unei alte ordonante de urgenta pregatita pentru modificarea substantiala si neconstitutionala a Legii 223/2015, cunoscuta ca Legea pensiilor militare de stat.

In dezbatere timp de 3 ani de zile, votata in unanimitate si promulgata de presedintele Romaniei in iulie 2015, legea care anula discriminarile din randul rezervistilor militari si politisti, urma sa intre in vigoare la 01.01.2016, aplicarea facandu-se in baza unui ordin comun al MApN, MAI si SRI de aprobare a procedurilor de actualizare si recalculare a pensiilor militare de stat. Sub pretextul necesitatii elaborarii unor norme, art. 36 al OUG mentionata deturneaza practic scopul legii, adancind si perpetuand discriminarile existente.

Va rog sa luati act de neconstitutionalitatea procedurii si a prevederilor OUG nr. 57, publicata in MO nr. 0923/11.12.2015, sesizand in acest sens Curtea Constitutionala a Romaniei.
Cu stima,
Col. (r) dr. Mircea Dogaru
PRESEDINTELE SCMD
In atentia deputatilor din Parlamentul Romaniei, indiferent de culoare politica


Doamnelor si domnilor deputati,
Va informez prin prezenta ca textul care modifica Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost strecurat pentru sedinta de Guvern de astazi, 09.12.2015, la pct. 4 al OZ in cadrul "Proiectului de Ordonanta de Urgenta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare", la art. 36 (clic aici pentru vizualizare text).
Va rog respectuos sa va pronuntati asupra legalitatii procedurii si, in particular, asupra legitimitatii unui Guvern care s-a angajat in fata dvs. sa aplice intocmai legile votate de dvs. in calitate de camera decizionala, si promulgate de Presedintele Romaniei.
In situatia in care ramaneti consecventi si credinciosi votului dat, societatea civila organizata va sprijini orice actiune a dvs. de redobandire a demnitatii Parlamentului.
Cu stima,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea Dogaru


       In atentia tuturor membrilor S.C.M.D. si ai sindicatelor partenere din C.N.S.C. –
Doamnelor si domnilor,
Va informam prin prezenta ca Proiectul Legii sindicatelor, asa cum am propus noi, a fost inregistrat de domnul senator Ioan GHISE in data de 8 decembrie a.c., la Biroul Permanent al Senatului cu numarul B 673/2015.
Va transmitem rugamintea de a ne adresa cu totii, din nou, tuturor senatorilor si deputatilor care ne reprezinta, indiferent de culoare politica, pentru sustinerea acestui proiect legislativ care ridica miscarea sindicala romaneasca la nivel european.
Cu stima,
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Pozitia SCMD fata de intentiile de modificare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

 
                              Nr. 1163/08.12.2015
 

 
                                    Catre,
 
GUVERNUL ROMANIEI
 

 
Domnule Prim-ministru,
 
Doamnelor si domnilor ministri,
  
Subsemnatul col. (r) dr. Mircea DOGARU, presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), fondator si purtator de cuvant al Consiliului National al Societatii Civile (CNSC), va reamintesc faptul ca ati fost legitimati prin vot parlamentar, in urma angajamentului de a aplica intocmai legile de reparatie sociala promulgate de precedentul guvern, performant, a carui inlocuire ramane de neinteles pentru natiunea romana. Or, constat ca in numai o luna ati trecut la abrogarea, amanarea sine die sau modificarea respectivelor legi. Considerand acest lucru drept o manipulare grosolana atat a dvs. cat si a noastra, a tuturor, de catre forte care urmaresc destabilizarea Romaniei, va transmit rugamintea de a refuza sa primiti, sa luati in discutie si sa promulgati, in ceea ce-i priveste pe militari si politisti, textul unei asa zise ordonante de urgenta care modifica structural Legea Pensiilor Militare de Stat, promulgata de presedintele Romaniei la 27 iulie 2015 ca Legea nr. 223/2015. In acest scop, aduc in sprijin urmatoarele argumente:
  •  Legea in cauza degreveaza bugetul Casei Nationale de Pensii, readucandu-i pe rezervisti, artificial transformati in asistati social, in structurile Sistemului National de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala;
  •  Proiectul legii a fost dezbatut public 4 ani si a fost votat in cvasiunanimitate in iunie 2015. Toate obiectiile au fost legal exprimate in intervalul de timp amintit;
  •  Potrivit Constitutiei Romaniei (Art. 55, Al. 2), Legea nr. 223/2015 este o lege organica. Drept urmare,
  •  Orice restrangere a drepturilor prevazute in aceasta lege se poate face, potrivit aceleiasi Constitutii “numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz” in situatii exceptionale cum ar fi “apararea securitatii nationale”, “prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav” etc. (Art. 53, Al. 1);
  •  Legea in cauza nu poate fi modificata prin ordonanta pentru ca “Parlamentul poate adopta o lege speciala a Guvernului pentru a emite ordonante in DOMENII CARE NU FAC OBIECTUL LEGILOR ORGANICE” (CR, Art. 115, Al. 1), acesta fiind cazul in speta. Va reamintesc ca nu dvs. ci “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” (CR. Art. 61, Al. 1);
  •  Tot constitutional, legat de cele de mai sus, va raportez ca armata nu este de competenta dvs. deoarece “Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea independentei si a suveranitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale…” (CR. Art. 118, Al. 1), deci armata se subordoneaza Parlamentului care a decis in ceea ce o priveste, prin Legea nr. 223/2015, pe care dvs. ilegal si anticonstitutional, refuzand suprematia legislativa a Parlamentului sunteti manipulati sa o incalcati. Iar aceasta prevedere constitutionala “se aplica in mod corespunzator si celorlalte componente ale fortelor armate stabilite potrivit legii” (CR. Art. 118, Al. 3) deci inclusiv politiei, jandarmeriei, serviciilor si rezervei armatei;
  •  Nu puteti modifica legea nici prin OUG decat, ceea ce nu este cazul, in situatiile prevazute de Art. 115, Al. 4: “Guvernul poate adopta ordunante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora”; Al. 5: “Ordonanta de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in procedura de urgenta la camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei…”; Al. 6: “Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie…”.
 

 
Constitutional, asadar, Legea nr. 223/2015 ale carei efecte inca nu pot fi banuite trebuie aplicata asa cum a fost promulgata, urmand ca, ulterior, eventual, sa fie amendata de Parlament. In ceea ce priveste posibilitatea unei “prorogari” sau amanarii aplicarii ei, constitutional acest lucru nu este de competenta dvs.! In plus semantica este foarte clara: potrivit DEX, prorogarea se refera la amanarea unei sedinte, a unei adunari legislative sau a Parlamentului.
 
Pe cale de consecinta, va rog sa analizati cu toata responsabilitatea aceasta initiativa a unui grup de interese susceptibile de a urmari, prin incitarea la actiuni specifice a rezervistilor si nu numai, o contralovitura de putere. Avem suspiciuni rezonabile in acest sens!
 
Cu speranta ca veti intelege si veti raspunde pozitiv acestui mesaj,
 
Presedintele SCMD
 
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

P