joi, 27 decembrie 2012

26.12.2012

Dezmintire

Va informez, in urma discutiei din aceasta seara cu noul ministru al Apararii, ca toate afirmatiile care i se atribuie de catre posturile TV basiste, privind amanarea rezolvarii problemei pensiilor militare sunt, ca de obicei, simple diversiuni menite sa incordeze relatiile intre SCMD si actuala Putere.

Am fost contactat telefonic si eu, de catre postul B1 TV, ca de obicei, prin surprindere, sub pretextul unor declaratii de care nu a auzit nimeni, decat ei…

Consider ca de aceasta data magaria basistilor a intrecut orice limita, intrucat ne strica si sarbatorile, asa amarate cum sunt.

Reafirmam ca avem in cei doi ministri, de la Aparare si de la Interne, persoane hotarate sa faca treaba, sa elimine discriminarea, atat pe cea generala cat si pe cea din interiorul sistemului, si pe care ne putem baza. Probabil, de aceea nu convin!

Va urez, in continuare, un An Nou fericit!

Indiferent ce porcarii vor mai arunca printre colinde adversarii nostri si ai tarii, permanenta noastra isi va face datoria!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 20 decembrie 2012





 http://ozi.ro/wp-content/uploads/2008/12/bradut-de-craciun.jpg
           Acum in prag de sarbatori, cu pacea, lumina si caldura in suflet, va doresc sa aveti parte de zile minunate, de un Mos Craciun darnic si bun, sa va bucurati si sa asteptati cu nerabdare anul ce vine, un an mai bogat in impliniri, mai inalt in aspiratii si plin de succese. Sarbatori fericite! La multi ani!"
           Presedintele Filialei 1 Suceava a S.C.M.D.
                      Col.rez Coca Ion
              

joi, 13 decembrie 2012


Cei 118 nepoftiţi din Parlamentul României. Vedetele politice care au intrat în Legislativ pe mandate suplimentare


Cei 118 nepoftiţi din Parlamentul României. Vedetele politice care au intrat în Legislativ pe mandate suplimentare

Repartizarea pe judeţe a mandatelor suplimentare

Parlamentul de la Bucureşti va avea 588 de parlamentari, faţă de 470 de locuri cât are în prezent. Şi aceasta pentru că 118 senatori şi deputaţi au intrat în Legislativ primind mandate suplimentare. Dintre aceştia 61 provin de la PPDD, 55 de la ARD, iar câte unul de la USL şi UDMR.

Nume cu un important trecut în politica românească nu se mai găseau astăzi în Parlament, dacă nu i-ar fi avantajat actuala lege electorală. Aceasta permite obţinerea unor mandate în funcţie de coeficientul partidului chiar şi pentru cei care au pierdut în colegii unde adversarii lor au luat peste 50% din voturi.
Cel mai titrat candidat din lotul parlamentarilor care au primit mandate „inventate“ este însuşi preşedintele PDL, Vasile Blaga. Chiar dacă şi-a repartizat un colegiu călduţ, în Timiş, acolo unde PDL se bucură de o cotă de încredere peste media pe ţară, Blaga a fost învins clar de vicepreşedintele PSD Timiş, Matei Suciu. Cu un procentaj de 24,70%, liderul PDL a prins un loc în Senat datorită procentului bun obţinut de partid la nivelul judeţului.
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (ARD), este în aceeaşi situaţie cu Vasile Blaga.
Ea s-a clasat pe locul al doilea, cu 31,75%, într-un colegiu din Prahova, fiind învinsă de Paul Dumbrăveanu (USL), care a avut 53,9%. De altfel, ARD nu a câştigat niciun colegiu în Prahova, dar trimite în Parlament trei deputaţi şi un senator.
Unul dintre cei mai vocali lideri PDL, prim-vicepreşedintele Cezar Preda, a intrat în Legislativ în aceleaşi condiţii. El a candidat pentru un nou mandat de deputat în Buzău, dar a fost învins clar de un candidat necunoscut din partea USL. Adversarul său a luat 21.547 de  voturi, în timp ce Cezar Preda a avut doar 6.196 de voturi.
ARD, salvată de legea electorală
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu nu a putut să-i ţină piept fostului crainic Dumitru Pelican, dar a ajuns, totuşi, în Parlament. Tot în Capitală şi-a încercat norocul şi Cristian Rădulescu, liderul grupului senatorial al PDL. După ce, iniţial, a eşuat în tentativa de a ajunge iar senator, Rădulescu a obţinut un loc la loteria finală. Şi predecesorul său la şefia senatorilor PDL, Petru Movilă, a folosit aceeaşi reţetă pentru a deveni deputat de Iaşi. Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, a câştigat un nou mandat în Galaţi, profitând  şi el de un fotoliu suplimentar.
Un alt lider PDL, prim-vicepreşedintele Mihai Stănişoară, a avut jumătate din voturile pe care le-a avut câştigătorul colegiului din Mehedinţi unde a candidat. Cu toate acestea, el şi-a găsit locul în Camera Deputaţilor. Fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu îi va reprezenta în Camera Deputaţilor pe braşoveni, chiar dacă a pierdut la scor în colegiul unde a candidat.
Un alt fost ministru, la Economie, Ion Ariton, a candidat în colegiul 1 Sibiu, dar nu a avut nicio şansă în faţa regizorului Sorin Ilieşiu, candidat USL. Şansa sa s-a ivit, însă, la etapa împărţirii finale când au apărut mandate suplimentare.  Aceeaşi reţetă l-a adus în Legislativ, din partea judeţului Bacău,  şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme.
Şi fostul director general al Metrorex Gheorghe Udrişte (ARD) este parlamentar într-un colegiu câştigat cu peste 50% de adversarul său din USL. El a candidat în acelaşi colegiu cu Gigi Becali (PNL) care a obţinut 63% din voturile oamenilor prezenţi duminică la urne.
Pata de culoare din echipa de candidaţi ai ARD a fost Ciprian Rogojanu, cunoscut, mai ales, printre fanii trupei Sistem. Cel alintat „Cici“  a obţinut un mandat nesperat, după ce la scrutin a fost zdrobit de un candidat anonim.
Galeria PPDD
Şi PPDD are un eşantion consistent de parlamentari care au profitat de locurile inventate în plus. Printre aceştia se numără fosta şefă a Loteriei şi fostul patron al Universităţii Craiova Gigi Neţoiu. Dacă în fotbal dispariţia „Ştiinţei“ a fost fără drept de apel, în politică i s-a mai dat o şansă: alocarea unui fotoliu suplimentar.
Fostul primar puşcăriaş al Craiovei, Antonie Solomon, şi cel care i-a ţinut locul cât timp a fost după gratii, Marinică Dincă, întregesc lista membrilor PPDD intraţi pe locuri suplimentare.
Liliana Mincă, învinsă într-un colegiu din Botoşani, a profitat şi ea de portiţele legii electorale devenind deputat.

 Nota: Cred ca ar trebui sa le fie rusinica!

Excepţia de la USL
USL a câştigat aproape toate mandatele obţinute la vot, dar a existat şi o excepţie. Necunoscutul Lucian Obreja a reuşit să prindă un loc în Covasna,  teritoriul „îngheţat“ de UDMR.
De asemenea, Istvan Banias (UDMR) este singurul candidat al Uniunii care  a primit un mandat suplimentar, în judeţul Maramureş. 
Istoricul legii electorale
Actuala lege electorală este în vigoare din 2008, fiind votată de PSD şi PNL. Cele două partide voiau să blocheze ascensiunea PDL, partid care, la vremea respectivă, dorea un vot uninominal pur. Anul acesta, a fost rândul USL să calculeze că ar fi avantajată de o lege a uninominalului fără redistribuire. Legea USL a fost votată de Parlament, dar PDL a contestat-o la Curtea Constituţională, care a respins-o.
Cum au apărut mandatele suplimentare
Înfiinţarea unor mandate suplimentare a fost posibilă pentru că legea electorală în vigoare prevede că fiecare partid obţine un număr de mandate direct proporţional cu numărul de voturi.
Conform Legii 35/2008, prima etapă de alocare a mandatelor de parlamentari este aceea în care candidaţii obţin cel puţin 50% plus unu din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului, fapt care determină obţinerea automată a mandatului de deputat sau senator.
A doua etapă de alocare de mandate prevăzută în Legea 35 stabileşte o modalitate proporţională de distribuire a colegiilor electorale. Astfel, la nivelul circumscripţiei se realizează totalul voturilor valabil exprimate pentru partidele şi alianţele care au depăşit pragul electoral. Pentru a fi stabilit numărul de mandate la care au dreptul în mod proporţional, voturile obţinute de fiecare formaţiune la nivelul Capitalei se raportează la coeficientul electoral. În situaţia în care la nivelul unei circumscripţii mandatele care trebuie alocate unei formaţiuni politice au fost deja câştigate, se vor aloca mandate suplimentare pentru asigurarea proporţionalităţii în viitorul Legislativ.
De exemplu, într-un judeţ există zece mandate la Camera Deputaţilor, USL are dreptul la şapte, ARD la două şi PPDD la unul. Dacă USL ia peste 50% în toate cele zece colegii, se mai inventează două mandate suplimentare pentru ARD şi unul pentru PPDD.
Curat murdar, nenicule!
http://adevarul.ro/news/politica/cei-118nepoftiti-parlamentul-romaniei-vedetele-politice-intrat-legislativ-mandate-suplimentare-1_50c8e634596d720091f30899/index.html

marți, 11 decembrie 2012

VA TRANSMIT OPINIA CONDUCERII SINDICATULUI

IARNA NU-I CA VARA!...

Intr-adevar, “iarna nu-i ca vara”! Iarna au cazut guvernele Boc si Ungureanu, iarna s-au spulberat sperantele PDL-ului, adica ale celor care voiau sa ne “ARD…Ô in continuare, desi Demisul a facut propaganda pentru ei si impotriva USL si a noastra pana in ultima secunda! Evident, ilegal, pentru ca el nu respecta, demult, nici o lege si nici un articol din Constitutie!

Toate acestea s-au intamplat si fosta opozitie politica, adica USL-ul, a obtinut o victorie zdrobitoare pentru ca NOI, opozitia civica, am iesit pe strada in vreme de iarna ca sa daramam regimul Basescu, adica PDL, UDMR, UNPR si gastile de generali masoni agramati si servili, care au fost trambitele sale, si tot NOI, societatea civila organizata, am iesit la vot pe vreme de iarna, dupa ce am asigurat succesul localelor si al Referendumului. Victoria USL, adica a PSD, PNL si PC este atat de mare, incat, in mod normal, nu ar mai avea nevoie de sprijin dubios din partea “traseistilor”, “tradatorilor”, vechilor slugi basiste sau ale santajistilor de la UDMR. Ii felicitam si ne felicitam!

A fost un vot al urii impotriva lui Basescu si a tuturor acolitilor lui, ura care a ramas intreaga! Nu-i putem uita pe cei care si-au batut joc de NOI, timp de 3 ani de zile, lundu-ne ilegal, prin legi strambe, votate la 4 maini si 5 picioare, toate drepturile castigate si, in primul rand, drepturile la munca, invatatura, sanatate, salarii si pensii decente, la viata! Noi, adica rezervistii grupati in SCMD, milioanele de pensionari civili aliati cu noi, CFR-istii, revolutionarii, minerii, constructorii, agricultorii, grefierii, profesorii, lucratorii din sanatate, din vami si politie, functionarii publici, cascadorii, etc. Noi, cei care am semnat un protocol cu PSD, PNL si PC, nu cu UDMR, “tras de par” in Parlament pentru “imagine”, de 12 ani, UNPR sau conducerea penibila, formata din generali in rezerva fabricati pe coterie, a unor ONG-uri militare care, slugi ale puterii, au boicotat pe fata Referendumul.

Am mers la vot numai pe baza promisiunilor partenerilor nostri din USL, desi rezultatul ar fi fost mult mai bun daca aceste promisiuni erau insotite si de satisfacerea unor revendicari minimale.
In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii din SCMD, reafirmam ca ni s-a luat statutul de militari in rezerva, cu toate drepturile decurgand din acesta, si am fost transformati in asistati social ca si fostii CAP-isti. Afirmam ca nu este vorba, in privinta cuantumurilor, de nici un fel de “dreptate” in sistem ci de introducerea discriminarii intre noi. S-a vrut ca, odata cu transformarea in ajutoare sociale, fostele pensii militare sa scada la toti cu 18-69%, motiv pentru care am fost batjocoriti doi ani, fiind insultati, facuti “betivi” si “nesimtiti” pe toate canalele, pentru a se obtine sufragiul public. Nu s-a reusit pentru ca am invins in justitie, la 7 ianuarie 2011, la ICCJ. Atunci ne-au dat ajutoare sociale ilegale, mai mici sau mai mari (transferuri de fonduri fara acte justificative) si au profitat pentru a devaliza bugetele MApN, MAN si SRI, in interes politic si privat.

Solicitam dreptate reala, in conformitate cu Constitutia Romaniei, legislatia europeana si traditiile noastre, prin introducerea in Parlament a Proiectului Legii pensiilor militare de stat, care sa ne redea statutul de militari in rezerva si soldele de rezervisti in locul ajutoarelor sociale. Solicitam abrogarea Legilor 119 si 263/2010, ca aberante, asa cum USL a promis ca va face a doua zi cum va ajunge la putere! Solicitam dreptate pentru cei nu 7000 ci peste 37500 de rezervisti deposedati de soldele lor legitime si revenirea, ca baza de discutie, la fostele lor pensii militare din decembrie 2010. Solicitam OUG prin care sa se recunoasca asa ziselor ajutoare sau pensii militare calitatea de solda de reservist! Solicitam OUG prin care sa ni se redea noua si tuturor pensionarilor dreptul integral, nelimitat, conform Constitutiei, la munca prin abrogarea cap. IV din Legea 329/2009.

Promitem in schimb aliatilor nostri de la USL ca le vom furniza proiectele necesare guvernarii si specialisti in toate domeniile, asa cum ne-am angajat prin CNSC. Promitem ca le vom fi alaturi in noul an, care va fi un an al scumpirilor catastrofale, al cresterilor accelerate ale preturilor la gaz si energie si al diversiunilor din ce in ce mai disperate ale Demisului, vizand alegeri anticipate si destructurarea PSD, PNL si PC.

Pentru ca Romania sa iasa din criza artificiala in care a fost aruncata de marii asasini economici mondiali, cu ajutorul regimului tradator Basescu, atragem atentia ca trebuie sa se treaca rapid la debasificarea Romaniei! Nu este nevoie sa solicitam pomana FMI-ului pentru a obtine banii necesari. Este suficient ca Justitia sa-si faca datoria impotriva celor care au spoliat in ultimii ani tara, mascandu-si furturile prin borduri la trei randuri, autostrazi facute cu cenusa in loc de ciment, parcuri in sate, terenuri de fotbal in panta si pansele la vreme de iarna! Ne-am saturat de un secol de “pupat piata Endependenti”! Mortii nostri (cate 6000 pe an, conform statisticilor oficiale) ne cer sa le facem dreptate si noi solicitam dreptatea celor care au ajuns la putere cu sprijinul si prin votul strazii. DREPTATE, nu un ciolan aruncat cu scopul de a-i uita, din disperare, pe asasinii nostri!

In concluzie, uram succes USL, adica majoritatii parlamentare reale, asigurand-o ca ne vom impotrivi oricaror jocuri basiste pe seama incredintarii mandatului de premier (cu toata stima pentru domnii in cauza, variantele basiste “Geoana” si “Tariceanu” ies din discutie). O facem insa cu speranta ca acasta majoritate isi va tine promisiunile facute natiunii romane, in perioada octombrie 2011-martie 2012. Iar la sfarsit de an, aducem multumiri tuturor oamenilor politici de la PNL, PC si PSD care au inteles si s-au zbatut pentru cauza noastra. Asteptam cu incredere finalizarea!

Succes la munca noilor deputati si senatori PSD, PNL, PC si … SCMD – prin membrii nostri de onoare, d-na Cristiana Anghel si dl. General (r) Corneliu Dobritoiu! Fie ca noul an sa ne gaseasca uniti in jurul unui guvern puternic, profesionist, onest si motivat si, daca se poate, fara “presedinte jucator”!

Felicitari Victor Ponta! Felicitari Crin Antonescu! Felicitari Daniel Contantin!


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

miercuri, 5 decembrie 2012




                            



 
 
                                               SFANTUL NICOLAE - URARI –
                           La Multi Ani pentru peste 800.000 de romani


Cizma Sfantul NicolaePeste 800.000 de romani isi serbeaza ziua numelui de sarbatoarea Sfantului Nicolae, pe 6 decembrie. Din cei 817.066 de romani a caror onomastica este legata de sarbatoarea Sfantului Nicolae, 534.639 sunt barbati, iar 282.427 sunt femei.

Majoritatea romancelor aflate sub protectia acestui sfant poarta prenumele de Nicolleta sau Nicoletta (194.147 de persoane), urmate de cele care poarta prenumele de Niculina sau Nicolina (58.246 de persoane).

Semnificativ este si numarul celor care raspund la familiarul Neculita/ Niculita/ Nicolita/ Necolita (18.216). in acelasi timp, 4.234 de romance raspund la prenume exotice, cum ar fi Nicola, Nikola, Nicole sau Nikole. Nicuta sunt strigate 1.488 de femei, iar 1.068 Nicula sau Necula.

Mai mic este numarul celor care se numesc Nica (528), Nikolet/ Nikolett/ Nikolette (436) sau Nikoleta/ Nikoletta (307). Nicolle/ Nikolle/ Nicoll/ Nikoll sunt 211 romance. Pe ultimele locuri ale “clasamentului” se afla derivatele cu influente straine Nik(k)o, Nik(k)a, Nik(k)e, Nik(k)i, Nik(k)y, Nichi (72). Popularele prenume Niculeana, Nicolaita, Niculaita, Niculia sunt purtate de numai 52 de persoane.

Intre barbatii sarbatoriti, peste jumatate sunt Nicolae sau Nicolaie (351.386). Prenumele de Niculai/Neculai este purtat de 68.181 de romani, 43.069 raspund la diminutivul de Nicusor, iar 26.297 sunt, simplu, Nicu. in acelasi timp, 37.535 de barbati poarta numele de Niculae sau Niculaie, iar 5.477 cetateni romani sunt Miklos.

Mai sunt si 1.133 de romani care poarta prenume cu influente occidentale, cum ar fi Niklas, Nicholas, Nicolaus, Nicholaus, Nikolaos, iar 128 poarta versiunea scurta a acestora, respectiv Nic, Nik, Nick, Nickos. Prenumele de Nicula, Necula, Nicola, Nikola este purtat de 825 de romani.

Nume romanesti cum ar fi Nicolaita/ Niculaita sunt purtate de numai 12 barbati, dar sunt 562 de Nicoara. Prenume „de alint” Cula(i)e, La(i)e sunt purtate de 34 de barbati.

Tuturor celor care isi serbeaza onomastica de sarbatoarea Sfantului Nicolae le dorim fericire si sanatate si sa izbandeasca in viata, tinand cont ca etimologia numelui isi are origine in cuvantul ”victorie” (nika=victorie)!

 
Fie ca Mos-Nicolae sa va aduca tot ce va doriti, multe bunatati, dar mai presus de toate, multa santate si fericire
 Biroul operativ/Filiala 1 Suceava a S.C.M.D.
                      Col.rez. Coca Ion

                                      Luati la cunostinta...

DISCUȚII CU PRIMUL MINISTRU AL GUVERNULUI ROMÂNIEI ,
-Excelența sa, dl. Victor PONTA-
Astazi , 3 DECEMBRIE 2012, la sediul USL , cu sprijinul ministrului Apararii Nationale, dl.gl.Corneliu DOBRIȚOIU, presedintii SCMD filialele 2/sector 1 , 1/sector 6 – c-dor. Dumitru BURADA si col. Marian TUDOR- au participat la o întalnire informală cu primul ministru al Guvernului Romaniei .
Cu acest prilej au fost reafirmate principalele solicitări ale membrilor SCMD privind revenirea la drepturile financiare și morale câstigate de către pensionarii militari prin lege și sacrificii.
Dl. Victor PONTA a reconfirmat angajamentul  coaliției USL de a soluționa pozitiv , începând cu anul financiar 2013 , nedreptățile suferite de către militarii în rezervă din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională.
Considerăm, în acest moment, că trebuie să avem încredere și speranță!
Președinte SCMD FILIALA 2 /sector 1
C-dor. Dumitru BURADA
Președinte SCMD FILIALA 1/sector 6
Col. Marian TUDOR

sâmbătă, 1 decembrie 2012

   
Membrii BIROULUI OPERATIV va adreseaza multumiri tuturor celor care au participat la activitatea organizata de formatiunea politica USL, in dupamiza zilei de ieri 30.11.2012! 
A fost inca o ocazie in care sindicatul nostru a dovedit ca se achita de prevederile Acordului incheiat inca de anul trecut. Asteptam ca si aceasta formatiune sa raspunda cerintelor noastre!
Col rez. Coca Ion 

                     La multi ani Romania!
                        La multi ani tuturor!

joi, 29 noiembrie 2012

                      Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României Mari
                      Sfantul Andrei a fost fratele Sfantului Apostol Petru si ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Apostol Andrei a fost prima persoana chemata la slujirea apostoleasca si primul dintre Apostoli care a vestit ca Hristos este Mesia.
                    Sfantul Andrei a murit ca martir in Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Moastele Sfantului Andrei au fost prezente in Patras pana in 357, cand imparatul Constantiu II le-a luat si le-a asezat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol. Sfintele Moaste s-au pastrat intregi pana in 850, cand imparatul Vasile I Macedoneanul le-a trimis locuitorilor din Patras capul Sfantului Andrei. Toma Paleologul, fratele ultimului imparat bizantin (Constantin IX), refugiat la Roma din cauza turcilor, a luat cu el in anul 1453 capul si un deget al Sfantului Andrei si le-a oferit papei Pius al II lea.
            Particele din moastele Sfantului Apostol Andrei se pastreaza in mai multe locuri in tara noastra:
Pestera Sfantului Andrei (situata la 59 km de Constanta, in padurea de langa localitatea Ion Corvin), biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica “Sfantul Apostol Andrei” din Oradea, manastirile Neamt, Secu, Hurezi, catedrala episcopala din Giurgiu si la Paraclisul cu hramurile “Invierea Domnului”, “Icoana Maicii Domnului – Prodromita” si “Sfantul Ioan Gura de Aur” din apropierea santierului Catedralei Mantuirii Neamului.


         LA MULTI ANI cu sanatate tuturor celor ce poarta numele
 sf Andrei , multe bucurii , impliniri si noroc , sa le dea D-zeu tot ce-i mai frumos pe lume!
 (inclusiv punerea in aplicare a ordonantei si repunerea in drepturile banesti cuvenite lor si tuturor celor afectati)
Biroul operativ
Col. rez. Coca Ion

joi, 22 noiembrie 2012

joi, 22 noiembrie 2012

In atentia membrilor SCMD proveniti din MAI


SCMD a intreprins demersuri la conducerea MAI pentru lamurirea unor probleme juridice legate de emiterea deciziilor de pensie si acordarea drepurilor aferente calitatii de pensionar - ajutoare si salarii compensatorii. La data de 07.11.2012, MAI ne-a comunicat urmatoarele:(se va lectura continutul comunicatului de pe blogul SCMD). SCMD, prin Departamnetul Juridic, isi manifesta in continuare disponibilitatea in vederea acordarii unui sprijin in lamurirea problemelor pe care membrii de sindicat din MAI le au fata de punctele cuprinse in raspunsul prezentat, inclusiv pentru redactarea de memorii si actiuni in justitie.
Col. (r) Caloian Monica
Luati act de continutul activitatii de la Timisoara!
Informare
asupra desfăşurării întâlnirii Ministrului Apărării Naţionale cu militarii în rezervă
-Timişoara, 21 noiembrie 2012-


                Activitatea a avut loc în contextul campaniei electorale  USL Timişoara, alături de Domnul Ministru Dobriţoiu participând candidaţii îa alegeri din partea PNL, PC şi PSD (de remarcat absenţa candidatului UNPR). În asistenţă au fost aproape 200 rezervişti din Timişoara , împreună cu reprezentanţi ai unor filiale din Zona 5 Vest.
                În expunerea sa, Domnul Ministru a prezentat situaţia extrem de dificilă în care se află România ( a făcut chiar o comparaţie cu situaţia dinaitea celui de-al doilea război mondial), context care a pus şi ministerul pe care îl conduce într-o stare critică.
                Referitor la problemele atât de cunoscute ale militarilor în rezervă (Domnia Sa având, de asemenea pensia diminuată şi statutul luat), ne-a explicat faptul că numai prin votul cetăţenilor , inclusiv al rezerviştilor, USL va putea să aibă o majoritate confortabilă, pentru a putea reclădi statul şi , în particular, a repara nedreptăţile grave, uneori cu tragice consecinţe, la care au fost  supuşi militarii în rezervă.
                În timpul acordat întrebărilor şi discuţiilor, mai mulţi participanţi au ridicat probleme referitoare atât la situaţia lor (exemplu, interzicerea cumulului pensiei cu salariul, apreciată de Domnul Ministru ca o altă nedreptate care va trebui rezolvată), cât şi la funcţionarea defectuoasă a unor structuri de la nivelul ministerelor de resort (în speţă, Casele Sectorialel de Pensii), la care Domnia Sa a invocat lipsa personalului înalt calificat, remarcând şi faptul că nu i s-a răspuns favorabil la solicitările adresate unor rezervişti cu experienţă de a-l ajuta.
                În ceea ce priveşte poziţia Filialei SCMD Timişoara, am reamintit Domnului Ministru faptul că noi avem un Acord de Colaborare cu alianţa USL Timiş, acord bazat chiar pe prevederile Programului de Guvernare 2012 al USL, capitolul 7 APĂRAREA, dar în lunile trecute de la accederea la guvernare s-a executat „marşul pe loc”, ceea ce a generat o stare de acută frustrare printre rezervişti. Prin urmare, am subliniat faptul că până la data alegerilor (9 decembrie) este imperios necesar să se elaboreze un act normativ (OUG) prin care să se clarifice poziţia guvernului, şi implicit a USL, faţă de categoria noastră profesională, înaitând cele trei propuneri :
  1. OUG numai pentru MApN;
  2. OUG numai pentru MApN şi SRI;
  3. OUG pentru toate trei, MApN, MAI şi SRI, cu aplicare eşalonată pe ministere, remarcând că aceasta din urmă întruneşte cea mai mare susţinere din partea SCMD.
                În răspunsul său, Domnul Ministru a confirmar faptul că cele trei proiecte de ordonanţă sunt deja întocmite, urmând ca în cel mai scurt timp să se obţină toate avizele pentru una dintre ele.
                Cu tot respectul, mi-am permis să-mi menţin scepticismul până la apariţia actului normativ în Monitorul Oficial, accentuând din nou ca acest eveniment să se producă PÂNĂ la data alegerilor, altfel fiindu-ne foarte greu să mobilizăm rezerviştii pentru a participa la vot şi a vota în favoarea candidaţilor USL.
                În continuare, am prezentat Domnului Ministru o situaţie greu de înţeles, când acum, în plină campaniei electorală, Casa de Pensii a MApN trimite noi decizii de pensionare unor rezervişti cărora la reevaluare pensiile le-au fost mărite, iar acum li se reduc pritr-o re-reevaluare (un exemplu era în sală!). În  aceste condiţii, se creează o nouă categorie de nemulţumiţi şi se generează o atitudine de neîncredere în conducerea unor sectoare din Armată, care în loc să analizeze şi să răspundă contestaţiilor documentate ale celor cu pensiile diminuate, execută o altă activitate cu un caracter îndoielnic.Domnia Sa şi-a exprimat încrederea în activitatea şefului Casei de Pensii, dar va verifica informaţia.
                Ulterior,într-un cadru informal, am reiterat cererea de a ni se accepta solicitarea de a obţine un sediu în cadrul spaţiilor locative (numeroase) ale MApN din Timişoara, dar mi s-a dat de înţeles că actualul cadru legislativ nu permite acest lucru.
                În final, pot aprecia că activitatea şi-a atins scopul, marea majoritate a participanţilor din cadrul rezerviştilor (cu excepţiile inevitabile, dar puţine) au subscris mesajului ministrului Apărării Naţionale şi a candidaţilor USL de a susţine această formaţiune politică, singura, se pare, care manifestă preocupare faţă de cerinţele Armatei de Rezervă.

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD,
Col(r) Radu AROMÂNESEI

Luati act stimati camarazi pina unde pot si vor merge .....

 PDL-istii ii sperie pe militari cu o noua recalculare a pensiilor

Discursul lui Cezar Preda a fost publicat pe 20 11 2012 în ziarul OPINIA din Buzău.

,, Pentru că oraşul şi judeţul nostru este unul în care Armata a 2-a a funcţionat zeci de ani, aş vrea să dicutăm din nou despre pensiile militare, pentru că domnii guvernanţi erau foarte aplicaţi să transmită că ei vor majora pensiile celor zece la sută cărora, prin Legea Pensiilor, le-au fost diminuate. Fondul Monetar nu a fost de acord decât cu o recalculare a tuturor pensiilor. Buzoienii ştiu, şi pensionarii militari ştiu – şi, în primul rând, subofiţerii şi maiştrii militari – că pensiile domniilor-lor, prin Legea Pensiilor elaborată de guvernul nostru, au crescut foarte mult. Pentru 90 la sută dintre pensionarii militari, pensiile au crescut foarte mult! Ce vrea Guvernul Ponta? Pentru a reîntregi 30.000 de pensii la nivelul ţării, să ducă înapoi pensiile a 270.000 de oameni? Eu invit toţi subofiţerii, toţi maiştrii militari, toţi ofiţerii cu grade mici care au ieşit la pensie să stea solidari cu noi, cu Alianţa România Dreaptă, pentru că noi le-am dat pensii bune.
Aşa cum am dat pensii bune şi ţăranilor care au lucrat la CAP, care aveau 18 lei, 27 de lei, şi acum au 350 de lei. Noi le-am dat!
(PROBABIL AU LUAT BANII DIN VISTERIA PARINTILOR SI A RUDELOR LOR, nu tot din veniturile si banii luati cu japca de la acest popor si furaciunile facute)!!!
Domnii guvernanţi am văzut ce le-au dat cetăţenilor României: preţuri mai mari! Şi aţi văzut cam cum au crescut preţurile la toate produsele.
...........................................................................................................

vineri, 16 noiembrie 2012


 

PRECIZĂRI REFERITOARE LA PENSIILE MILITARE


PRECIZĂRI REFERITOARE LA PENSIILE MILITARE


Referitor la informaţiile potrivit cărora una dintre condiţiile FMI ar fi ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei, Biroul de presă al M.Ap.N. este împuternicit să facă următoarele precizări:

La discuţiile cu reprezentanţii FMI şi ai CE, la care a participat şi ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, nu a fost niciodată luată în discuţie condiţia ca pensiile militare să nu depăşească 350 de lei. Mai mult, oficialii celor două organisme internaţionale au precizat că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare care au fost calculate gresit.

Ministrul apărării naţionale consideră că pensionarii militari care şi-au slujit ţara cu onestitate, cu credinţă şi cu onoare şi, independent de voinţa lor, s-au văzut puşi peste noapte în situaţia reducerii veniturilor ce li se cuveneau pe drept, nu trebuie să fie manipulaţi sau să devină victime ale dezinformării.

"Pensiile militare au fost recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale OUG nr. 1/2011, acte normative care, de altfel, au bulversat sistemul pensiilor militare, au creat mari nedreptăţi şi în loc să aducă economii la buget au crescut cheltuielile cu aproximativ 30 la sută", a apreciat ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu.

Revenirea pensiilor diminuate la cuantumul pensiile din decembrie 2010 este un act reparatoriu, dar astfel de măsuri nu pot fi luate decât după luarea în calcul a tuturor posibilelor implicaţii şi, mai ales, fără să afecteze în vreun fel angajamentele luate de ţară în domeniul fiscal-bugetar.

Biroul de Presă al MApN

joi, 15 noiembrie 2012


Cronica unei diversiuni basiste esuate

Faptele
Demonizarea militarilor in rezerva ca “nesimtiti cu pensii nesimtite de 20 de milioane” a inceput in decembrie 2008, pregatind Legea 329/2009 care le-a luat, anticonstitutional, dreptul la munca si, mai ales, Legile 119 si 263/2010 care i-au transformat in asistati social cu “ajutoare sociale lunare de la stat”. Legi cu caracter retroactiv, antieuropean si anticonstitutional, asumate de guvernele Boc sau “votate” in sistemul Robertei Anastase. Artizani? … Basescu, Boc, Seitan, Oprea, Blaga, Igas, Chesnoiu, Lupu, etc.

SCMD a invins in prima batalie, interzicand continuarea “recalcularii” printr-o hotarare judecatoreasca la 28 septembrie 2010. N-au tinut cont de ea, au continuat, emitand decizii nule de drept, pana cand SCMD i-a invins zdrobitor, prin hotararea ICCJ de la 7 ianuarie 2011.

In loc sa proroge legile militarilor in rezerva, au dat, ilegal, venituri echivalente cu fostele pensii militare, pe tot parcursul anului 2011, au inventat operatiunea de revizuire, ca sa legitimize rezultatele ilegalei recalculari, dar au profitat, devalizand bugetele MApN, MAI si SRI in favoarea unor apropiati (caramizi ale unui partid fantoma) si introducand diversionist discriminarea intre rezervisti.

SCMD a castigat mii de procese in justitie, si-a facut sute de aliati printre sindicate si ONG-uri, dominand si manifestatiile de strada in 2011 si 2012, impotriva regimului basist, acuzat de tiranie, subminarea economiei nationale si genocid.

Firesc, filialele SCMD au incheiat protocoale de colaborare cu filialele partidelor de opozitie antibasiste, iar la nivel central, s-a semnat Acordul de principiu de catre presedintele SCMD, pentru SCMD si intreaga alianta numita CNSC, pe de o parte, si de catre copresedintii USL pe de alta.

Ce vrea SCMD pentru actualii si viitorii rezervisti?
     -Sa se  recunoasca faptul ca militarii si politistii de formatie militara au avut contracte individuale cu statul, bazate pe juraminte de sange si presupunand exercitarea atributiilor,  24 de ore din 24, cu riscul acceptat al pierderii vietii;
     - Ca in baza acestor contracte, obligatiile lor fata de stat au fost luate direct din bugetele ministerelor lor, iar atunci cand li s-a impus contributia individuala de 5% pentru pensia suplimentara, acesta a fost deturnata, fara stirea lor, si transformata in “contributie individuala la bugetul de stat”;
     -Sa fie respectati, sa le fie respectate profesia si statutul, pentru ca au fost ilegal deposedati de grade si transformati in asistati social, si pentru ca gradul militar a devenit, prin avansarile politicianiste ale lui Oprea o batjocura.
     -Sa fie din nou racordati la sistemul militar, pentru ca dintotdeauna rezervistii nu au primit pensii ci “SOLDE” pentru pregatirea in rezerva, putand fi oricand rechemati, pana la 62 de ani (astazi 65), sub arme. Deci pensii militare de stat au primit in mod real doar militarii in retragere.
     -Sa se termine minciuna cu Legea sistemului unitar de pensii 263/2010, care nu poate fi aplicata, contravenind in mod flagrant Legii arhivelor nationale si legislatiei financiare, si care oricum nu mai este “unitara”, pentru ca magistratii si fostii functionari de la Curtea de Conturi s-au exceptat déjà, avand legi “speciale”, iar legea ocupationala a lucratorilor din justitie a trecut de Camera Deputatilor si, avand toate avizele, se afla déjà la Senat - camera decizionala.

Ce vor militarii?
          -Sa li se respecte statutul pe care il au dintotdeauna si in toate tarile lumii;
            -Sa se abroge Legile 119 si 263/2010, sa se faca o noua lege in favoarea pensionarilor civili, tinandu-se cont de Hotararea nr. 19 in Dosarul nr. 18/2011 a ICCJ, iar pentru toate categoriile de militari sa se promulge Proiectul Legii pensiilor militare de stat, elaborat de juristi ai structurilor de specialitate din MApN, MAI, SRI, SCMD si ONG-urile rezervistilor;
           -Sa se abroge, prin OUG, in favoarea rezervistilor si a tuturor pensionarilor din Romania, infamantul Cap. IV al Legii 329/2009, care introduce discriminarea acestei categorii de varsta, prin limitarea anticonstitutionala a dreptului la munca;
          -Sa se faca dreptate, prin OUG, celor ale caror venituri au fost reduse prin legile basiste, nu prin marire, nici prin actualizare, ci prin revenirea la situatia din 2010.

De mentionat ca SCMD a cerut ca pensiile marite sa ramana asa, fiind un drept castigat, daca au fost calculate legal, desi MApN a anuntat ca ciracii domnilor Oprea, Blaga, Igas si Maior, au respectat legalitatea doar in proportie de 1%. SCMD nu a solicitat bani din bugetul actual si nici restituirea din bugetul actual a sumelor neconstitutional poprite de regimul basist.
Demersurile
In ultimele doua luni, SCMD si aliatii au trimis o scrisoare deschisa in 15 puncte Guvernului Ponta, deoarece militarii, ca aparatori ai natiunii, au actionat si actioneaza nu numai pentru apararea drepturilor lor ci si ale aliatilor pensionari civili, salariati, constructori, mineri, sanitari, grefieri, profesori, functionari publici, diplomati, piloti, copii, persoane cu dizabilitati, revolutionari, etc. In nume propriu, conducerea SCMD a negociat si a obtinut declaratia de sprijin a Aliantei PNL-PC si a unor importanti lideri PSD. S-a obtinut, in ciuda impotrivirilor si sperantelor d-lui Gabriel Oprea, acordul tuturor membrilor guvernului, inclusiv al Premierului Victor Ponta.

La discutiile de vineri, 9 noiembrie, delegatia FMI a declarat ca nu are nici o obiectie in privinta nici unei reparatii pe care guvernul doreste sa o faca, daca actioneaza in cadrul convenit. Drept urmare, pe ordinea de zi a sedintei guvernului din 14 noiembrie a.c., dupa discutii prealabile in zilele anterioare, s-a introdus punctul “Proiect de OUG pentru modificarea si completarea unor acte normative si reglementarea unor masuri financiar-fiscale”.

In acest moment s-au produs …

Diversiunile pro basiste
In cele ce urmeaza, trebuie tinut seama de opinia lui F.D. Roosevelt cum ca “In politica nimic nu este intamplator, iar daca intamplarea totusi se produce, este rezultatul unui plan”.

Dl. Basescu a tacut luni de zile, pentru ca stapanii i-au cerut sa-si puna fermoar la gura, dupa declaratiile aberante despre lovituri de stat si arestari facute in lunile iulie-august si care aveau tot atata legatura cu democratia ca si discursurile lui Adolf Hitler. Brusc, luni si marti, 12 si 13 noiembrie a.c., dl. Basescu a “inviat” si, vazand ca ciracii lui, urati de populatie cum nu a fost nici regimul Ceausescu, nu fac fata in campania electorala, a atacat dur Guvernul si Parlamentul. Apoi s-a orietat asupra adversarilor considerati cei mai periculosi, din cadrul societatii civile, militarii si revolutionarii, actionand in mod diversionist si manipulator. Miercuri, 14 noiembrie, revolutionarii au fost instiintati, pe baza de zvon, provenit de la Secretariatul General al Guvernului, unde premierul tocmai facuse schimbari, ca Victor Ponta ar fi declarat ca prelungeste, de la 1 ianuarie 2013, OUG prin care a suspendat legea recunostintei, si, prin urmare, indemnizatiile catre revolutionari. Acestia s-au inflamat, pe tot cuprinsul tarii, pana cand le-au atras atentia ca numai regretata mama omida ar putea sti ce guvern vom avea la 1 ianuarie 2013 si ce ordonante va da, si ca nu exista pe mapamond, vreun candidat care sa spuna in plina campanie electoral “Votati-ma pentru ca vreau sa va iau gatul!...”.

In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii, in dupa amiaza aceleiasi zile, a aparut brusc stirea ca delegatia FMI ar fi revenit asupra deciziei de vineri, spunand un hotarat “Nu” revenirii pensiilor militare ciuntite la nivelul lui 2010. Nici n-a ajuns stirea pana la noi si prima oficina basista de manipulare, B1TV ne-a contactat telefonic, evident, in speranta ca vom iesi cu insulte la adresa lui Ponta si a Guvernului. Cum am pronuntat cuvantul “diversiune”, a intervenit politrucul de serviciu, tovarasul fost colonel, inapt militar, Turcescu Robert, care, mancand ce mananca de obicei, ne-a prezentat dilema vietii lui: daca iesim in strada pentru drepturile noastre, suntem niste “santajisti ordinari”, care procedeaza cu guvernul Ponta asa cum au procedat, pentru a obtine foloase necuvenite, cu bietele guverne benefice pentru tara, Boc si Ungureanu; daca nu iesim, suntem niste “politruci” care am batut palma cu USL-ul. Evident ca l-am trimis la plimbare pe acest individ care se considera, fara sa fie, si geniu si frumos si jurnalist, constatand inca odata ca painea pe care o mananca politrucii basisti de la B1TV, pentru parvenire sociala sau pentru foloasele fiicelor, consiliere ale lui EBA la Bruxelles, este si puturoasa si amara!

In fapt, din investigatiile noastre, delegatiei FMI i s-a alaturat, in preziua plecarii, un nou personaj, special pentru vizita de adio la Basescu, personaj “barrosian” care a iesit de acolo cu un text ce miroase al dracului a textul-baza lansat pe linia Seitan-Oprea.

Conform zisei declaratii (care apartine unui singur individ , nu intregii delegatii) noi cei peste 37.500, conform Guvernului, discriminati de pana acum, am fi cei 10% carora minunatul Oprea, care a saltat pensiile a 90% dintre rezervisti, n-a mai apucat sa le faca dreptate impotriva lui insusi. Se poate, mai tovarasi, sa avem o armata de rezervisti, de aproape 400.000 de oameni, mai mult decat efectivele din 1989? Si apoi, 10% din cifra de “159.000 de fosti militari, politisti si angajati ai serviciilor de informatii” data de respectivul raportor ar insemna peste 37.500 numai dupa aritmetica d-nei Roberta Anastase.

Respectivul a mai spus ca noi “nu am contribuit” si ca, prin urmare, ajutoarele sociale datorate noua ar trebui sa se limiteze la salariul minim pe economie si sa nu depaseasca 3500 lei. Lasand la o parte faptul ca 3500 de lei ar reprezenta pentru noi idealul, i-am recomanda sa aplice ideile astea in Germania, Spania, Franta sau Portugalia lui Barroso. Nu inainte de a-i atrage atentia ca a facut un grav deserviciu Basescului cerand ceea ce noi nu am cerut niciodata: desfiintarea armatei de manevra creata de Oprea, Blaga, Igas, sub sigla de partid si in serviciul regimului basist si formata din persoane carora le-au crescut si de 10-20 de ori veniturile in cuantum (adica eram “nesimtiti” cu 20 de milioane pensie dar am devenit simtiti cu 200 de milioane?) plus turcestii, blejnarii, chiovesii si ontanii, transformati peste noapte din talpasi in colonei si generali. Dupa ce diversiunea a fost stopata de noi, in aceeasi seara la RTV, dl. Victor Ponta a confirmat ca recomandarile FMI (de care Guvernul poate sau nu tine seama) se refera la incadrarea intr-un context general, asumat, Guvernul avand deplina libertate sa ia masurile reparatorii care se impun.

Mai mult, in privinta sumei de 9 milioane de lei vehiculata ca reparatorie, suma care este un mizilic pentru un parculet de 3 metri patrati inventat de Ontanu sau pentru o strada oarecare dotata cu borduri triple marca Videanu (la 100 euro/buc), atragem atentia ca nu este vorba de o suma lunara ci de suma calculata de d-na general Maria Lupu, pentru lunile ian-august 2012, suma pe care a declarat, oficial, intr-o adresa catre ministerul de finante, ca o are fara probleme, deoarece murind cate 250 pe luna, numai rezervistii MApN au produs mari economii la fondul de pensii. Asociind si mortii lunari ai MAI si SRI, rezulta ca producem impreuna 6.000 de morti/beneficiu anual, adica, de cand minunatul regim Basescu, sustinut de Boc, Seitan, Igas, Oprea, Blaga, Maior, etc. a decis sa-si bata jos de noi, au decedat 18.000 de rezervisti, din cauza stresului, a insultelor nedrepte, a calcarii in picioare a demnitatii lor, a imposibilitatii de a face fata dobanzilor la dobanzile de la banci, a costurilor medicamentelor la care avem dreptul gratuity, etc. Avem déjà membri ai SCMD, ofiteri in rezerva care s-au sinucis, cazul Petre Morjan de anul trecut (maior in rezerva care si-a dat foc la Palatul Cotroceni, acuzand dictatura), alti 3 rezervisti care au anuntat, numai in Bucuresti, ca vor proceda identic, daca cele doua ordonante nu sunt semnate. Chinurile si vietile acestor oameni cine le plateste? … Turcescu? Cristoiu? Seitan? Oprea? Blaga? Igas? Basescu? Kovesi? Macovei?

Concluzii
Chiar crede Oprea ca poate impiedica, pe linie de sortulet sau servicii, aparitia ordonantelor pana cand ajunge el, din nou, ministru, ca sa-si poata ingropa stie el ce, sub pres? Chiar crede ca el si uneperistii vor avea voturi? Doar daca le fura, situatie in care insa vom interveni la reprezentantii OSCE!

 Chiar cred basistii ca suntem o turma usor de manipulat, care ies in strada cum vor ei, cand vor ei, si impotriva cui vor ei? Chiar se cred genii intr-ale strategiilor diversioniste?
Aliantei PNL-PC nu avem ce sa-i reprosam. La fel multor lideri PSD. Tuturor celor carora avem sa le aducem reprosuri, le atragem atentia ca vor simti si numarul si forta noastra in alegeri, dar, in primul rand cei grupati in ARD, UNPR, UDMR si cei care au fugit individual la alte partide, ca celebra domna Ritzi, identic vinovata in fata justitiei cu Adrian Nastase (Adica de ce el sa fie in puscarie, pentru aceeasi “vina” si ea, impreuna cu beneficiara actiunii ei, nu?).

Vom hotari la nivel central ce avem de facut, in saptamana care vine si vom face, indiferent cate spume la gura vor face politrucii Basescului, pentru ca vrem ca Romania sa redevina un stat de drept, in care si noi, si aliatii nostri sa ne obtinem si sa beneficiem de drepturile legitime. Nimic in plus!

Col. (r) dr. Mircea Dogaru
...si caii se impusca, nu-i asa....
 Articol preluat din ...comentarile vremii...

UPDATE Jocurile cu focul FMI-Băsescu: Vor să ridice militarii împotriva Guvernului

Scris de : M.A.B.     2012-11-14 19:11     32 comentarii UPDATE 22.05: Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara la Târgu Jiu că reprezentanţii FMI şi CE au enunţat o poziţie de principiu privind nemodificarea modului de calcul al pensiilor, dar a precizat că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare care au fost calculate greşit. Prim-ministrul a precizat că nu s-a discutat cu delegaţia FMI despre revenirea pensiilor militare la nivelul din 2010, ci că a ridicat problema calculării greşite a multor pensii în cazul militarilor, transmite Agerpres. “Am ridicat problema, a fost şi ministrul Apărării, am ridicat problema calculării greşite a multor pensii militare şi urmează ca, în perioada imediat următoare, să avem exact implicaţia bugetară pentru ca în conformitate cu calculele făcute de Ministerul Apărării – nu e vorba de bani în plus, aşa încât facem toate calculele şi decizia aparţine Guvernului pentru a include acest lucru în bugetul pe 2013. Cei de la FMI şi Comisia Europeană au enunţat o poziţie de principiu, aceea de a nu modifica sistemul stabilit de calculare a pensiilor. Acolo unde sunt calculate greşit sau unde s-au făcut nedreptăţi trebuie să le îndreptăm”, a declarat premierul.
Jocuri periculoase, la Bucureşti, după întâlnirea cu Traian Băsescu. FMI i-a declarat Guvernului României că nu este de acord cu pensiile militarilor. Ponta va decide cât de mult se poate juca cu focul.






UPDATE Jocurile cu focul FMI Băsescu: Vor să ridice militarii împotriva Guvernului    social
Jocurile FMI-Băsescu: Vor să ridice militarii împotriva Guvernului





Guvernul a spus FMI că vrea să revină la pensiile vechi, pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării greşite aplicate începând din 2010, păstrand pensiile care au crescut în urma recalculării, propunere respinsă de experţii Fondului Monetar Internaţional. ”După aplicarea noului sistem de calcul, majoritatea pensiilor speciale au crescut, cam peste 90% din acestea. Au fost însă şi cazuri în care unele pensii au scăzut, prin aplicarea aceluiaşi sistem. FMI a spus că revenirea la nivelul anterior pentru unele pensii ar însemna şi scăderea pensiilor pentru cei care au beneficiat de pe urma recalculării, şi care sunt mai mulţi. Recalcularea s-a făcut pe baza unor criterii stabilite prin lege şi este greu de reversat doar pentru unii, chiar dacă se înţeleg raţiunile electorale”, au declarat pentru Mediafax surse apropiate discuţiilor.
Reprezentanţii FMI ar fi amintit Guvernului că aceste recalculări au fost admise la acea vreme în ciuda faptului că militarii aflaţi acum în pensie nu au contribuit niciodată la sistemul public de pensii.
Mergând mai departe, surse Antena 3 suţin că FMI nu numai că nu acceptă recalcularea pozitivă a pensiilor militarilor, dar şi că acestea “nu trebuie să depăşească 350 de lei”.
De asemenea, potrivit RTV, rectificarea pensiilor militarilor, propusă de guvernul Ponta în negocierile cu FMI, ce ar presupune un efort bugetar de 9 milioane de lei pe lună, este considerat prea mare de negociatorii Fondului Monetar Internaţional.
Guvernul Ponta a anunţat că vrea să rectifice pensiile militare calculate greşit de guvernul Boc-Băsescu, în cazul a 30.000 de militari. În mod ciudat, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a întâlnit mai întâi cu Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, nu cu Guvernul României, aşa cum era normal. Traian Băsescu este iniţiatorul bulversării pensiilor din sistemul miliar.
            

miercuri, 14 noiembrie 2012

... se pare ca sintem parasiti si uitati si atunci cineva trebuie sa faca ceva....

Convocarea Comitetului Director al SCMD

Presedintele SCMD convoaca in sedinta extraordinara Comitetul Director al SCMD, in ziua de vineri, 16.11.2012, la orele 14.00, la sediul central al SCMD din Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr. 4.
Ordinea de zi: 
Atitudinea diferentiata in alegeri fata de candidatii USL (functie de deciziile luate in sedinta de Guvern de astazi, 14.11.2012).
Membrii Comitetului Director din provincie, care nu pot fi prezenti la sedinta, sunt rugati sa fie pe receptie (la telefoanele de serviciu) pentru ca vor fi contactati (pe timpul sedintei), in scopul luarii deciziilor.
Membrii Comitetului Director sunt rugati sa-si anunte participarea/neparticiparea la sedinta, la tel. 0736600961.
SEF SECRETARIAT GENERAL
 
Va voi retine atentia si cu cele decise la aceasta activitate!

miercuri, 7 noiembrie 2012



Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica joi, de Sfinţii Mihail şi Gavriil

                             Peste 1,3 milioane de români, majoritatea bărbaţi, îşi vor sărbători onomastica joi, cu ocazia Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
                   Dintre cei 1.336.597 de sărbătoriţi, 592.114 sunt femei, iar 744.483, bărbați, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de MAI.
                   Potrivit evidenţelor statistice, majoritatea femeilor, respectiv 355.786, poartă numele Mihaela, iar alte 226.026 se numesc Gabriela.
Dintre bărbaţi, 459.492 poartă numele Mihai, iar 251.812, Gabriel.

Articol preluat din MONITORUL DE SUCEAVA



               Transmit tuturor camarazilor si membrilor de sindicat care poarta unul din aceste nume, ei sau alte persoane dragi din anturajul lor, sincere si calde urari de sanatate, fericire si un calduros  
                     LA MULTI ANI!
 Presedintele Filialei SCMD Suceava, 
       Col. rez. Coca Ion 




marți, 6 noiembrie 2012

INFORMARE
PRIVIND REZULTATUL UNOR RECENTE DISCUTII CU UNUL DINTRE MEMBRII COMISIEI DE INFAPTUIRE  A LEGII OCUPATIONALE:

marți, 6 noiembrie 2012

COMUNICAT



Luni 5 noiembrie 2012 ora 11.00, la Casa de Cultura “M.Ursache” din Parcul Copou  un mare numar de militari in rezerva din toate structurile de aparare,ordine publica si siguranta nationala din Iasi au participat la o intalnire cu  cu dl. gl. EMACU Gheorghe, secretar de stat in Ministerul Justitiei,candidat din partea USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Intr-o atmosfera constructiva,de lucru s-au purtat discutii  aplicate  despre proiectele noii Legi a pensiilor militare ,posibilitatea  decuplarii pensionarilor MApN de cei ai MAI,SRI,etc, Statutul cadrelor militare , asigurarea asistentei medicale si medicamentelor gratuite pentru cadrele militare in rezerva si,nu in ultimul rand, revenirea pensiilor diminuate la nivelul din decembrie 2010.
Pragmatic,direct  si corect ,a raspuns in stil militar  si fara echivoc ,tuturor intrebarilor puse de fostii colegi de breasla ,care au vizat ,modalitatile de solutionare ale  intereselor specifice pentru rezervisti, fosti militari, fosti politisti, foste cadre cu misiuni speciale ,cei din domeniile ordine publica si penitenciare,cat si a problemelor de interes general pentru dezvoltarea si modernizarea Iasului.
Iata cateva directii de actiune ale viitorului deputat,care s-a angajat pe urmatoarele probleme concrete :
1. Promulgarea in sistem de urgenta a celor 2 ordonante guvernamentale reparatorii, care sa abroge Cap. IV din Legea 329/2009, privind limitarea discriminatorie pentru toti pensionarii a dreptului la munca si revenirea pensionarilor proveniti din sistemul de aparare,ordine publica si penitenciare, ale caror cuantumuri au fost drastic si ilegal reduse de guvernele Boc, la nivelul pensiei militare de stat din 2010;
2. Isi asuma efortul de rezolvare a problemei pensiilor diminuate abuziv. astfel ca actul normativ sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2013 ,cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2012;
3. Resursele pentru Ministerul Administrației și Internelor au fost identificate ,dar Ministrul Finanțelor nu da OK pana nu are aprobarea delegației Fondului Monetar Internațional;acest lucru se va intampla astzi,marti,6 noiembrie.
4. Nu se vor decupla pensionarii militari proveniti din MApN de cei apartinand MAI,SRI,etc,asa cum se vehiculeaza pe unele bloguri ,d-l.Dobritoiu a facut aceasta afirmatie pentru ca nu se intrevedea solutia pentru MAI ,in ideea ca pana la urma drepturile ar fi fost asigurate fie si partial (numai pentru ministerele care au bani) celelalte urmand sa beneficieze de aceleasi drepturi incepand cu 01.01.2013;
5. Pentru pensionarii proveniti din MAI,cu certitudine vor fi asigurate in lunile noiembrie si decembrie a.c. drepturile de pensie restante;  
6.Exista sustinerea politica pentru o noua lege a pensiilor militare,numai ca nu s-a ajuns inca la consens pe continutul proiectului Legii ;
7. In legatura cu asigurarea dreptului la medicamente gratuite,la nivelul MApN se lucreaza la un proiect de modificare a legislatiei sanatatii,in ideea eliminarii sintagmei " in limita fondurilor alocate".