duminică, 22 decembrie 2013



                       Stimati camarazi si dragi colege
      Acum la ora bilanturilor, in calitatea pe care o am, (evident numai si numai datorita alegerii de catre domniile voastre) va rog sa primiti multumirile mele si ale membrilor din BIROUL OPERATIV pentru lupta dusa impreuna la realizarea si recistigarea drepturilor ce ne-au fost furate.
     Nu trebuie sa uite si aceia dintre dumneavoastra carora tot in urma acestor actiuni v-au fost acordate unele drepturi chiar si peste asteptari.
    Consider ca si unii si altii trebuie sa recunoastem ca toate realizarile au fost posibile numai si numai luptei sociale desfasurate de catre sindicatul din care cu onoare facem parte si noi.

    Fara a lua in calcul micile frecusuri care au avut loc la nivel de conducere, sau intre membrii acesteia si camarazii mai mult sau mai putin membrii de sindicat,  este clar ca toate realizarile incepind cu determinarea celor de la conducera guvernului din ianuarie 2011 sa renunte la masura prin care  ne-au injumatatit pensiile, apartin in exclusivitate actiunilor intreprinse de catre sindicat la nivel central si cel al filialelor.
    Este la moda ca unii dintre colegii nostri sa blameze cu multa usurinta activitatea sindicala. O fac doar pentru faptul ca si-au vazut sacii in caruta, iar altii nu renunta la caracterul pe care l-au avut intotdeauna.
    Asadar, in fata noastra mai sint inca multe obiective de realizat, deci batalia continua. Fara o lege a pensiilor militare de stat care sa ne scoata din bugetul de asigurari sociale, unde nu este vina noastra ca am fost asimilati cu cei care au muncit o viata in agricultura, iar acum le se spun asistati sociali, va fi sigur ca vom fi tratati pe masura.
    Nu vreau sa fiu inteles ca fac discriminare intre categorii sociale, dar pina la urma nu ne remine decit sa luptam fiecare dintre acestea, pentru a ne cistiga locul bine meritat in aceasta societate.

     Fac apel catre aceia dintre dumneavoastra care considerati ca lupta noastra nu s-a epuizat, in fata fiind inca multe nazuinte de realizat pentru a ne asigura locul meritat  in aceasta societate civila si evident a drepturilor ce ne revin, sa continuam activitatea sindicala si la nivelul acestui judet. 

Pentru aceasta este evident ca trebuie sa avem consfintita legatura dintre fiecare dinte noi si sindicat, prin achitarea acelei cotizatii care este un simbol pentru fiecare si un respect fata de legislatia in baza caruia functionam. 

Prin urmare cotizatia nu se va mai colecta la filiala, aceaste se va depune de catre fiecare membru de sindicat direct in contul colector al SCMD, deschis la BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, Agentia Carol - RO41BRDE441SV79262374410, cu următoarele date: nume și prenume; CNP; filiala. Dupa depunerea cotizatiei se va lasa in cutia postala de la sediu o copie a foii de depunere.

     Deasemenea mai jos gasiti informatii cu privire la proiectul  noului statut al cadrelor militare, sau locul in care se pot accesa si alte informatii. 

In incheiere va rog sa-mi permiteti a va adresa urmatoarele ginduri:                                  Este vremea colindelor, vremea bucuriei, cand minunea Nasterii Mantuitorului cuprinde sufletele si le innobileaza. Fie ca taina sfanta a Nasterii Domnului Isus Hristos sa va aduca bucuria si emotia Craciunului prin speranta unui viitor mai bun!

                                  Un batranel cu chipul drag va veni la voi in prag. Sa nu-l goniti, e Mos Ajun si va aduce un an mai bun! Acum, cand roata timpului a mai tesut inca un an, va dorim sa va bucurati alaturi de cei dragi, de minunea vietii asteptand clipele viitorului!
                      La multi ani cu multa sanatate si mult noroc in 2014!
                       Col.rez. Coca Ion