duminică, 24 martie 2013

Din nou va aduc la cunostinta opiniile unui coleg....


VOX POPULI, VOX DEI
           

Dragi camarazi,

Această expresie latină „Vocea poporului, Vocea lui Dumnezeu” ne sugerează, din când în când, necesitatea luării deciziilor de importanţă crucială pentru existenţa unui popor, prin votul majorităţii. Vă mai aduceţi aminte de campaniile electorale din 2008 şi 2009? Poporul român nu a  mandatat aleşii portocalii pentru distrugerea coeziunii armatei de rezervă şi totuşi, majoritatea a decis. Dar de campania electorală din 2012? Nici în această campanie electorală aleşii nu au fost mandataţi de popor să acopere minciuna, frauda, infractorii şi abuzul şi totuşi mizeria portocalie care a produs atâta umilinţă este „ascunsă sub preş”. Constat că lamentarea şi ignoranţa ne omoară încet, încet. Subiectul pensiilor militare diminuate abuziv şi ilegal a fost eclipsat, în ultima lună de altele mult mai importante pentru situaţia noastră actuală şi de perspectivă, precum: „disponibilizările din armată de acum un deceniu; asistenţa medicală gratuită; sistemul de rezervişti al armatei; asocierea Preşedintelui cu Gitenstein; comemorări; 8 martie; Papua Noua Guinee, etc. La unison, comentariile politicienilor pe subiectul pensiilor militare au încetat, revenind în actualitate, subiecte precum: „cornul şi laptele; disputa dintre domnii Ponta şi Băsescu; supărarea etnoelitei maghiare; bătălia politică dintre Blaga şi Udrea; ruperea USL; tendinţa de subordonare politică a armatei; pensionarea generalilor; gripa aviară, pesta porcină, mierea cu antibiotice, castraveţii cu ecoli, ouăle stresate şi acum calul din carnea de vită şi laptele cu aflatoxină. etc. Treptat şi controlat, problematica noastră a intrat într-un con de umbră de unde se emit semnale lipsite de coerenţă şi speranţă. Din acest con de umbră va fi, din ce în ce mai greu, să readucem problematica pensiilor militare diminuate pe agenda publică, în spaţiul ocupat de naivitatea şi răutatea politicienilor interni precum şi de jocul de putere extern, perfid şi periculos. În acest context, militarii pensionari, dijmuiţi de guvernanţi, ne confruntăm cu o serie de provocări ce vor transforma definitiv dorinţa de dreptate, în resemnare şi capitulare. În repetate rânduri, am atras atenţia asupra limitării încrederii în promisiunile electorale şi buna intenţie a politicienilor. Tot ceea ce contează este menţinerea puterii sau preluarea puterii. În acest joc încrucişat al intereselor meschine şi profitoare vom asista la scenarii scrise din ce în ce mai prost care vor consuma vlaga naţiunii şi vor asigura liniştea celor care s-au abonat, egoist şi perfid, la sacul fără fund al exploatării resurselor naţionale.
Iată un scenariu incert dar posibil, fabricat în spaţiile oculte ale jocului de putere: ”Preşedintele solicită guvernului şi Parlamentului să respecte voinţa poporului manifestată la Referendumul din 22 noiembrie 2009, când 77,78% dintre voturile exprimate au fost pentru parlament unicameral şi 88,84% pentru maximum 300 de parlamentari; nici guvernul şi, mai ales Parlamentarii, nu sunt interesaţi de o asemenea organigramă a Legislativului; Preşedintele sesizează CCR asupra legitimităţii constituţionale a voinţei poporului exprimată prin vot la referendumul din 2009 ca o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale şi solicită acesteia să se pronunţe dacă această formulă legislativă, contrară voinţei poporului, este constituţională; CCR constată că actuala soluţie legislativă nu respectă voinţa exprimată de popor iar modificarea Legii 35/2008 prin OUG 46/2012 este neconstituţională, prin urmare, procesul electoral prin care s-au ales cei 588 de parlamentari, este neconstituţional; CCR se pronunţă în acest sens şi Parlamentul trebuie dizolvat cu două consecinţe: organizarea noilor alegeri parlamentare după Legea 35/2008 nemodificată; adoptarea Legii referitoare la Parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari. Se organizează noi alegeri parlamentare. Sub povara angajamentelor compromise şi sub presiunile pieţei electorale, USL se rupe iar cele două componente de bază, participă pe liste separate. În urma noilor alegeri, alianţele se reconfigurează prin detaşarea stângii de dreapta, iar PSD trece în opoziţie”.
 Aşa cum am arătat anterior, acest scenariu este incert dar posibil. Rezolvarea problemei pensiilor militare diminuate depinde , în primul rând, de PSD şi în al doilea, de noi, cei păgubiţi. Iar PSD-ul trebuie atenţionat că încă mai existăm. Pensiile nu vor fi întregite în cuantumul lor de drept, prin bunăvoinţa politicienilor. Aceştia şi-au văzut „sacii în căruţă”. Este posibil ca prin reacţia noastră democratică şi legitimă, această căruţă să meargă cu „frâna trasă”. Din aceste considerente am apelat continuu la unitatea noastră. Din motive egoiste şi comportamente asimetrice ne-am trezit dezbinaţi şi neajutoraţi. Sunt bombardat cu diverse întrebări în legătură cu şansele de reuşită şi stoparea abuzului. Eu am prezentat orientativ, un scenariu. Aceste scenarii sunt multiple şi perfide. În contextul noilor preocupări ale clientelei profitoare, problema pensiilor militare diminuate rămâne în afara agendei lui 2013. Nu pot să vă mai ofer un răspuns. Răspunsul să-l identificaţi în excesul cu care aţi crezut în dialogul atât de adolat de unii şi atât de compromiţător în soluţii. Miercuri 20 martie, fiind prezent la emisiunea "Ora de vârf" la postul de televiziune "RTV", întrebat de moderator despre soluţionarea pensiilor militare tăiate, Victor Ponta a răspuns:"Sunt 90% care au avut de câştigat la pensie  şi 10% care au avut de pierdut; pentru cei 10% asta facem, tot căutăm o soluţie, un fond de solidaritate ..." Am ajuns deci, în poziţia unor "sinistraţi", demni de mila concetăţenilor. Suntem tot mai mult confundati cu acei cetateni, din zonele defavorizate.
A urmat în scenă Preşedintele care, dupa conferinta de presa sustinuta la Cotroceni din 21.03.2013, a intrat in direct prin telefon la Romania TV, pentru a lamuri cateva aspecte legate de modificarile la statutul militarilor. Aceste lămuriri „academice”,  demne de prestaţia unui demis, a  băgat în ceaţă întregul spirit de  mândrie naţională şi ataşament faţă de armata sa, prin sintagmele iresponsabile: „Aţi făcut armata la munci agricole”, eu nici nu beau nici bere, nici vin, nici whiskey cu generalii. Şi cu asta basta”, "Armata romana are o cifra de generali care incepe cu 90. Sunt generali cu o stea, pana la trei stele, sunt comandanti de divizii sau atasati in afara tarii si restul sunt in trupele operative sau in justitia militara", “Nu mai consideraţi armata NATO de astăzi ca fiind armata de la munci agricole de dinainte de revoluţie". Domnul Preşedinte pierde logica pe drum. Anterior, spunea ca "restul" sunt în trupele operative. De altfel, poporul roman a existat  înainte cu multe milenii de revolutie şi odată cu trecerea la capitalism, nu am luat altul de  împrumut, a rămas neschimbat. De schimbări au avut parte numai regimurile obediente, sluganice şi atât de corupte. Atunci de va luati de armată domnule comandant suprem ? Armata nu a fost prezentă alături de popor numai în agricultură, a fost şi în industrie şi în transporturi şi în spaţiile operaţionale de peste hotare  cu unităţi şi mari unităţi operative din toate categoriile de forţe armate, a fost pretutindeni. Faceţi o mare greşeală atunci când comparaţi stările operaţionale ale celor două stadii de existenţă ale aceluiaşi organism popular, Armata. În anul 1972, la Borcea, se decola cu tot regimentul de aviaţie de vânătoare, odată. Acum le daţi carburant şi ore de zbor, cu linguriţa. Documentaţi-vă asupra poligonului din Asuluk (fosta URSS) şi reţineţi câte mari unităţi de rachete AA şi de rachete operativ -tactice din România comunistă au  dat lecţii de înaltă pregătire de luptă, celorlate armate străine. Ultimele aplicaţii reale cu trageri de luptă în acest poligon au avut loc în iulie 1989, anul care marchează în mintea dumneavoastră zidul despărţitor dintre cele "două armate". Despărţiţi şi poporul de atunci de cel de acum, despărţiţi şi copii născuţi în comunism de cei de acum, pentru că în mintea dumneavoastră persistă microbul vrajbei. Armata nu a făcut bişniţă cu prezentul şi viitorul ţării aşa cum faceţi domniile voastre , politicienii îmbuibaţi. Aceşti indivizi transmit “dragostea partinică” pentru armata română, prin viu grai. Sunt nişte rapsozi populari rătăciţi prin pustiurile globalizării. Nu au cel mai mic bun simţ si respect, pentru valorile naţionale.

Dragi camarazi,
Apreciez, că prin atitudinea pasivă manifestata in filiale,   faţă de aceste derapaje ale politicului de la bunul simţ , nu vom mai putea ocupa niciodată, prin acceptul primarului Capitelei, Piaţa Victoriei. Este inadecvat ca în această piaţă să fie prezent numai un general şi 300 de luptători, pentru apararea drepturilor lor. Ceilalţi să staţi la gura sobei că dreptatea va veni.  Şi, toţi laolaltă să strigăm către toate azimuturile:”Ce se mai aude cu pensiile diminuate?" Vă spune subsemnatul, NIMIC!

Prof. univ.dr. Petrişor Mandu

miercuri, 20 martie 2013


Pentru colegii care au avut dosare in instanta pe revizuire, va aduc la cunostinta intentia Dep. juridic al SCMD-ului:



Comunicatul Nr. 5 (276) din 19.03.2013 al Departamentului Juridic
Subiect:
I.Actiunea la CEDO pe revizuirea pensiilor
II. Solicitare propuneri de modificare a Constitutiei

Continut:


I. Actiunea la CEDO avand ca obiect contestarea deciziilor de revizuire a pensiilor

         In conformitate cu prevederile contractuale,  Casa de avocatura C. Gilca & R. Vasiliu pregateste o actiune la CEDO, pentru membrii de sindicat care au pierdut definitiv si irevocabil actiunile pe revizuire,  In acest sens, membrii de sindicat care doresc sa participe la acesta actiune trebuie sa asigure urmatoarele documente pentru dosar, astfel:
- imputernicirea avocatiala (se va semna individual la sediul SCMD incepand cu 21.03.2013);
- decizia initiala de pensionare sub imperiul Legii nr. 164/2001 sau 179/2004 - dupa caz, in copie;
- decizia (deciziile) de revizuire a pensiei, in copie;
- sentinta instantei de fond, in copie;
- decizia civila a curtii de apel, in copie;
- taloane pensie: unul din anul 2010, de preferinta din dec, care sa ateste cuantumul pensiei inainte de revizuire, din ian 2011 si din luna in care a intrat in vigoare decizia de revizuire (ian 2012, de regula) in copie. Copiile acestor documente vor fi semnate pentru conformitate de catre titulari.

         Pentru membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov, demersurile pentru intrarea in posesie a hotararilor instantelor de judecata se vor efectua de catre casa de avocatura. La instantele din teritoriu documentele vor fi ridicate individual de catre membrii de sindicat. Aceste documente nu trebuie legalizate.

         La aceasta actiune se pot inscrie si colegi care nu au fost reprezentati in instanta de avocati ai Casei de avocatura C. Gilca & R. Vasiliu, cu conditia ca sa nu fi trecut mai mult de 6 luni de la data pronuntarii deciziei definitive si irevocabile la curtea de apel. Acesti colegi vor achita catre avocati un onorariu pentru pregatirea si desfasurarea actiunii in valoare de 186 lei tva inclus. Aceasta suma de bani se va plati direct in contul bancar al casei de avocatura, respectiv nr.: RO12INGB0000999902456347, Banca ING, urmand ca o copie a ordinului de plata sa se ataseze documentelor de la dosar. In ordinul de plata se va trece numele si prenumele platitorului, cnp si mentiunea “Actiunea la CEDO”.
         Filialele din teritoriu se pot adresa Departamentului Juridic pentru a obtine formularele de imputernicire avocatiala, urmand ca ulterior documentele pentru dosar sa fie aduse centralizat la sediul SCMD.
     
         In cazul in care se va obtine o hotarare favorabila la CEDO, fiecare membru SCMD va achita catre avocati un onorariu de succes in valoare de 186 lei tva inclus.

         Mentionam faptul ca toti membrii SCMD vor contribui cu sume modice de bani, respectiv 10 lei pentru cheltuieli de birotica legate de pregatitea dosarelor si expedierea  lor la CEDO (toti cei inscrisi la aceasta actiune), respectiv 8 lei, pentru acoperirea cheltuielilor de multiplicare a deciziilor instantelor de judecata (numai cei care au fost reprezentati de Casa de avocatura C. Gilca & R. Vasiliu), Aceste sume se vor incasa odata cu semnarea imputernicirilor avocatiale.

         Nu vor achita suma de 10 lei colegii care au fost inscrisi pentru actiunea la CEDO pe recalculare (pasul 1a), actiune nefinalizata. Membrii de sindicat, inscrisi la actiunea respectiva, care doresc sa li se restituie suma de 10 lei, se pot adresa Departamentului Juridic
Detalii despre aceasta actiune puteti obtine contactand Departamentul Juridic al SCMD.

     
II.  Solicitare propuneri de modificare a Constitutiei
       
       Departamentul Juridic doreste sa contribuie la efortul general de pregatire si inaintare la forurile competente a unor propuneri care sa contribuie la imbunatatirea continutului Constitutiei Romaniei. In acest sens, va rugam sa va alaturati, in numele filialelor pe care le conduceti, efortului nostru si sa ne trimiteti propunerile pe care dumneavoastra le aveti in aceasta materie, pana la data de 15.04.2013.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN

                 Nota:
       Pentru colegii care fac obiectul comentarului anticipat continutului comunicatului, va mai informez ca marti 19.03.2013, avocatul sindicalistilor suceveni a reusit sa obtina toate deciziile date  de catre instante in problema revizuirilor si in care evident, conform cutumei aplicate de instante in toate cauzele noastre, nu am obtinut nici una favorabila. Prin urmare, camarazii care doresc sa apeleze la "serviciile' CEDO, va rog sa contactati fiecare presedintele de filiala din care face parte pentru a va comunica obtiunea. In cel mai scurt timp vom stabili cu acestia continutul si desfasurarea activitatilor pentru intocmirea acestor dosare.

 Col.rez. Coca Ion

 


duminică, 17 martie 2013

                                                                  CONVOCATOR
                          Va adresam rugamintea de a participa la lucrarile ADUNARII GENERALE pe acest trimestru, lucrari ce se vor desfasura  marti 19.03.2012, orele 13.30 la sediul filialei, sala mare unde se vor dezbate in principiu urmatoarele probleme:
       
        1 Informare referitoare la întâlnirile inițiate de către SCMD la Senatul României pentru revenirea pensiilor diminuate la valoarea cuantumului din dec. 2010, stadiul actiunilor intreprinse;
                                       
        2.Completarea si aprobarea PLANULUI cu principalele activitati ale Filialei pe anul 2013,
                                             
       3. Informare cu privire la continutul deciziilor si hotaririlor acordate de catre instanta in procesele derulate si stabilirea masurilor ce se impun pentru viitor
                                           
       4.  Strategia SCMD de întărire a unității cadrelor militare membre în structurile asociative ale militarilor. Se vor face aprecieri, propuneri si stabili masuri concrete de punere in aplicare a acesteia.
                                          
      5.Alte probleme interne ale filialei noastre.
 
   Biroul Operativ al Filialei 1 Suceava
         Presedinte, col. Rez. Coca Ion




  Va prezint continutul unui comunicat adresat de presedintele filialei SCMD Braşov:

Către membri Comitetului Director şi camarazii din toate Filialele SCMD
1. Prin renunţarea, în data de 04 03.2013, la acţiunile democratice stradale  constituţionale şi acceptarea invitaţiei la dialogul solicitat de unii reprezentanţi ai Guvernului USL, unele Filiale din teritoriu (printre care şi Filiala 1 Braşov) au sprijinit necondiţionat Comitetul Director, în efortul depus pentru finalizarea oportună şi urgentă, până la sfârşitul lunii Martie 2013, a adoptării şi promulgării actului normativ reparatoriu. Astfel, am girat cu autoritatea, onoarea şi identitatea fiecăruia, angajamentul public al guvernanţilor şi Coaliţiei politice majoritare,    de a rezolva urgent şi legal, litigiului pensiilor militare. De fapt, noi apreciem că este o obligaţie morală a celor care gestionează treburile statului, de a repune în matca lui firească, statul de drept. Abuzul grosolan săvârşit de fostul guvern Boc, prin falsul şi ilegalul principiu al contributivităţii, este un atac direct şi brutal la adresa unităţii, solidarităţii şi nivelului de trai al pensionarilor militari. Este regretabilă, iresponsabilă şi umilitoare decizia politică luată în 2011,  ca unii dintre noi să fim sancţionaţi de foştii guvernanţi, în baza unui principiu artificial creat, asociat cu incapacitatea profesională şi logistică de culegere, analiză şi prelucrare a datelor şi informaţiilor referitoare la munca noastră anterioară.
2. Constatăm, pe zi ce trece, că „motoarele” guvernării precum şi preocupările Coaliţiei s-au decuplat de esenţa promisiunilor electorale, prin care au reuşit să câştige încrederea şi „telecomanda” puterii publice. Este adevărat că noi, cei 30.000 de militari pensionari, sancţionaţi pe nedrept, nu suntem cea mai urgentă prioritate. Am aşteptat un an  pentru ca celelalte categorii sancţionate de guvernul portocaliu, să fie repuse în drepturile legitime. Am rămas singurii sancţionaţi, pe nedrept şi am girat cu încredere şi în deplină linişte socială, guvenul USL. Acum a venit timpul să cerem finalizarea acestor angajamente asumate de Guvern şi Coaliţie. Termenul convenit , în urma dialogului din 04.03.2013 este 1 Aprilie, 2013. Sperăm , cu toţii, ca această dată calendaristică, încărcată cu semnificaţia simbolică a păcălelii, să nu fie un motiv de a justifica neşansa noastră.
Semnalele pe care le recepţionăm , tot mai des, atât de la demnitarii implicaţi în stingerea litigiului cât şi pe orizontală, de la camarazii din teritoriu, ne transmit unele semne de îngrijorare şi anume: intenţiile mascate de acoperire a celor care au produs abuzul; preocuparea principală de a menţine pensiile crescute (acest element îl susţinem şi noi); unele capcane juridice introduse în proiectele reparatorii cu impact negativ asupra rezultatelor aşteptate de cei 30.000 de militari pensionari; evitarea totală a unor declaraţii publice referitoare la data planificată a stingerii litigiului; continuarea primirii, în lunile februarie - martie 2013 unor decizii prin care se continuă „curbele de sacrificiu” tot asupra acelor pensii diminuate; activizarea centrelor militare judeţene în a găsi vinovaţii, tot în rândul celor cu pensiile diminuate; unele răspunsuri evazive legate de corectitudinea sau incorectitudinea procesului de recalculare; lipsa de transparenţă cu privire la rezultatele auditelor şi sancţionarea vinovaţilor; tendinţa de a dispersa responsabilităţile şi absenţa unei atitudini constructive din partea politicienilor USL; proiectarea unei întârziri planificate în soluţionarea politică a abuzului  etc.
Toate aceste semnale produc multă îngrijorare şi nesiguranţă în rândul celor 30.000 de pensionari militari sancţionaţi, pe nedrept.
3. În acest context, deloc favorabil, în care, printre noi sunt prezente şi active  uneltele dubioase ale manipulării şi diversiunii, solicităm conducerilor Filialelor şi Comitetului Director următoarele:
3.1. Adoptarea, pentru prima etapă până la 01.04.2013, a  unei strategii de aşteptare, încredere limitată, vigilenţă sporită, implicare nemijlocită şi solidară în  deplin acord cu angajamentele asumate;
3.2. Răspunsul negativ al puterii după această dată, demonstrează faptul că abuzul împotriva noastră se menţine şi trebuie sancţionat cu reacţii democratice de răspuns; originea acestor reacţii trebuie identificată în pasivitatea, incompetenţa  şi aroganţa clasei politice.
3.3. În situaţia în care se confirmă faptul că funcţionează „ziua păcălelilor” şi calvarul nostru continuă cu pensiile jefuite şi căutarea dreptăţii imposibile, prin sălile tribunalelor, este necesară exprimarea unei opţiuni, în legătură cu strategia de urmat ;
3.4. Adresăm conducerilor filialelor din ţară precum şi Comitetului Director al SCMD, apelul nostru de a reveni la unitatea sindicală totală şi de a abandona atitudinile şi comportamentele „simbriaşilor”puterii; prin atitudinea pe care o vom manifesta, vom cunoaşte adevărul despre noi; în afara acestuia toţi vom avea de suferit deoarece minciuna se inventează atât de uşor;
3.5. Solicităm Comitetului Director să reglementeze comunicarea cu filialele din capitală şi Ilfov pentru a avea o dimensiune reală a forţei noastre democratice; în absenţa acestei comunicări prioritare vom fi obligaţi, ca noi, cei din teritoriu, să ne luăm măsurile necesare; vedem în capitală, forţa sindicală principală şi nu trezoreria SCMD;
3.6. Apreciem că, după 01.04.2013 în absenţa unei soluţii legitime, a trecut vremea dialogului clasic şi a venit vremea dialogului de tip european; dorim să cunoaştem cine mai suntem aceia care vom fi prezenţi la un „altfel de dialog”.
3.7. În absenţa unei soluţii pozitive până la termenele convenite prin dialog, suntem pentru organizarea şi desfăşurarea mişcărilor de protest repetate şi active , cu toate forţele sindicale. În acest scop, Comitetul Director să intreprindă măsurile ce se impun pentru evaluarea forţei sindicale combative, capabilă să susţină legitimitatea stopării abuzului.
3.8. Adresăm, tuturor filialelor care susţin acest comunicat, rugămintea de a-l posta pe blogul filialei , în semn de solidaritate cu cele exprimate de noi.
Toate aceste probleme solicită un răspuns argumentat al Comitetului Director, prezentat în strategia de răspuns la minciună, aroganţă şi dispreţ faţă de noi, până pe data de 05.04.2013

joi, 7 martie 2013

   
                                                      
                                  
                      Membrii Biroului operativ din Filiala 1 Suceava a S.C.M.D., adreseaza tuturor sotiilor, mamelor, soacrelor, fiicelor, nepotelelor si celor dragi familiei dumneavoastra, o primavara frumoasa, insorita, plina de caldura si dragoste!
          Fie ca aceasta zi de martisor sa le aduca, odata cu zambete  primaverii, multe realizari, indeplinirea tuturor viselor, multa fericire si numai bucurii!
                    LA MULTI ANI!
Presedintele Filialei
Col.rez. Coca Ion
 ...si iata ca mai avem o varianta, ...se pare ca prima s-a facut ...pe genunghi...



               SENATUL ROMANIEI                                         CAMERA DEPUTATILOR
                                                PARLAMENTUL ROMANIEI
                                                             LEGE
privind stabilirea unor masurl in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si isiguranta nationalaParlamentul Romanlei adopta prezenta lege:

       Art. 1 -.- (l) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010,
privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale QUG nr. 1/2011, privind stabilirea
unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare,
ordine publica si siguranta nationala, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si
completarile ulterioare, ale carer cuantumuri sunt mai rnici decat cele stabilite si cuvenite
pentru luna decembrie 2010, se platesc in cuantumul avut in luna decembrie 2010.
                  (2) In cazul pensiilor prevazute la alin (1), punctajul mediu anual se calculeaza prin raportarea
cuantumului din luna decembrie 2010 la valoarea punctului de pensie din luna respectiva
(Decembrie 2010 = 732,81ei).
                 (3) Masura indexarii pensiilor cu 4% stabilita prin QUG nr.1/22.01.2013 se aplica
corespunzator si acestor pensii rezultate in urma calculului prevazut la alin (2).
                 (4) Perioadele de munca efectuate dupa data pensionarii, se valorifica tara aafecta cuantumul
pensiei stabilit conform alin. 1-3.
                 (5) Cuantumul pensiilor stabilit potrivit alin 1-3 se mentine in plata pana cand cuantumul
pensiei rezultat din inmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca
urmare a recalcularii sau revizuirii conform prevederilor legii nr. 119/2010 ~i QUG nr. 112011
este mai mare decat cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
      Art. 2 - Militarilor in rezerva sau retragere din sistemul de aparare, ordine publica si
siguranta nationala nu le sunt opozabile prevederile Cap. IV din Legea nr. 239/2009, privind
reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea
mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar
International.
    Art. 3 - Cheltuielile pentru aplicarea prezentei legi, inclusiv cele corespunzatoare restantelor,
se efectueaza in limita alocatiilor bugetare aprobate prevazute ministerelor si structurilor de
resort care au in subordine case sectoriale de pensii.
   Art. 4 - Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice dispozitie contrara,

                                  Bucuresti,
                                              Nr............

miercuri, 6 martie 2013



 In sfirsit, se pare ca avem si o veste ...mai buna...

  Azi s-a depus în Parlament iniţiativa legislativă care are drept obiectiv revenirea pensiilor militarilor la cuantumul din 31 decembrie 2010 pentru acei pensionari din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care au avut pensiile diminuate de Guvernul Boc în 2011. 
  Legea are drept initiatori parlamentarii USL : Cornel Dobritoiu, Ion Mocioalca, Gabriel Oprea, George Scutaru, Radu Stroe si altii.
  Iată că astăzi USL dă un semnal politic clar şi către această categorie a militarilor în rezervă şi retragere, următorul pas fiind elaborarea unei legi noi a pensiilor speciale pentru militari. În această perioadă, specialiştii din MApN, MAI şi SRI lucrează la un proiect de lege care se referă la acest subiect şi care sper să se definitiveze relativ repede, pentru a reda astfel statutul social pe care militarii l-au pierdut odată cu trecerea acestora în sistemul public de pensii.

 






marți, 5 martie 2013



Comunicat privind rezolvarea crizei rezervistilor

In atentia celor care nu au inteles sau nu mai cred in promisiunile Politicului
   Prezenta clarificare se datoreaza atentionarilor recent primite de catre presedintele sindicatului si de catre d-nii vicepresedinti Col. (r) Remus Macovei, Col. (r) Victor Popescu, Col. (r) Valeriu Pricina, Col. (r) Mircea Comaneci si Col. (r) Stefan Tudosie, precum si de catre dl. presedinte al Filialei 1 Brasov, dl. Gl. Mr. (r) Petrisor Mandu, din partea unor rezervisti, membri sau nu de sindicat, mai mult sau mai putin disperati.
La sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 - doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.
Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata.
De ce s-a procedat asa? Pentru ca, procedural, Guvernul nu poate da acum ordonante de urgenta pe lege organica. In plus, si OUG trebuie sa ajunga la dezbatere in Parlament.
Acest rezultat al votului unanim mi-a fost comunicat mie, neoficial, imediat dupa vot de catre d-nii viceprim-ministru Gabriel Oprea si ministrul Radu Stroe. Oficial, din insarcinarea celor patru copresedinti intrati in cea de-a doua sedinta, rezultatul ne-a fost transmis  si pe larg explicat de dl. ministru Mircea Dusa, care a primit din partea premierului, dupa cum va amintiti, sarcina rezolvarii solicitarilor noastre.
Pe cale de consecinta, putem organiza, din acest moment, suete cu camioane de primari, senatori, deputati, secretari de stat sau alte persoane pe care le consideram de influenta si care, in fapt, sunt simpli executanti. Sunt inutile! Peste decizia unanima a staff-ului USL nu mai poate trece nimeni, nici o doamna sau nici un domn, oricat de simpatici ar fi, decat eventual, bunul Dumnezeu!...???????????????
Celor care le stiu pe toate, in calitate de fost consilier la Biroul permanent al Senatului, le aduc aminte ca Legea 119/2010 a fost elaborata peste noapte, in conditiile retragerii de la vot a Legii 263/2010 si, in fata ostilitatii a jumatate din parlamentari, a fost data de Guvernul Boc prin asumarea raspunderii. Astazi insa majoritatea USL in Parlament este zdrobitoare.
In ceea ce priveste promulgarea legii, acesta tine de Traian Basescu, presedintele neavand dreptul constitutional de a o respinge mai mult decat odata. Daca parlamentul i-o trimite inapoi dupa trei ore, fara a modifica o virgula, nu mai are ce face, este obligat sa o promulge.
In actualul context, chiar credeti ca vor risca Traian Basescu (pe care l-am pichetat la Cotroceni de s-a saturat de noi...) sau Curtea Constitutionala (pe care numai noi am pichetat-o in doua randuri, SCMD obtinand amanarea pronuntarii pe Referendum cu 28 de zile) sa se trezeasca cu zeci de mii de oameni la poarta? Trebuind sa-i infrunte si pe acestia , nu numai majoritatea parlamentara? Acesta este sensul amenintarii mele de ieri (de la RTV), la adresa Cotrocenilor. Un sens pe care multi dintre colegi l-au inteles pe dos, necunoscand mecanismul legislativ.
In ceea ce ne priveste, in relatia cu USL si cu Parlamentul ne-am angajat fata de staff-ul USL sa ne pastram calmul, pana la sfarsitul lunii martie cand, daca noua lege nu va opera ne vom reanaliza optiunile.
In concluzie, ii sfatuiesc pe toti cei care stiu mai bine decat Papa cine este Dumnezeu, sunt disperati ca micile lor cabale in interes propriu sau veninul care le da pe afara nu mai au obiect, sa se abtina, in interesul general, nu numai al sindicatului ci al tuturor rezervistilor discriminati. In mod deosebit, reamintesc presedintelui si Biroului Operativ al Filialei Craiova hotararea luata la CNR 2011 in ceea ce priveste manifestarile non stop ostile ale d-lui Col (r) Necsu Marin, care, de aproape patru ani, incearca sa-si stabileasca o penibila notorietate de scrib de mana a saptea, improscandu-i cu noroi pe toti reprezentantii SCMD care actineaza in mod concret si vizibil pentru binele si in interesul sindicatului.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 4 martie 2013

Vint la pupa... poate, poate....


Comunicat cu privire la actiunile desfasurate de catre SCMD in ziua de 04.03.2013

         Astazi, 04.03.2013, intre orele 10.00-12.00 s-a desfasurat la sediul USL, in plen, conferinta USL urmata de o sedinta a liderilor USL. In paralel, s-au strans la sediul USL delegati ai filialelor SCMD din zonele Sud, Nord Est si Sud-Est, fara insemne, fara drapele, in cea mai stricta disciplina si in tacere. Departamentul Media al SCMD a filmat intreaga desfasurare si, in paralel, interviurile date unor posturi de radio si televiziune.
         La conferinta USL s-a dezbatut un punct in plus fata de ordinea de zi initiala, si anume rezolvarea cu prioritate  a solicitarilor SCMD. Ca modificare la cele convenite la sediul Guvernului sambata, 02.03.2013, in discutiile cu dl. viceprim-ministru Gabriel Oprea, plenul a  optat pentru aparitia la sfarsitul acestei luni a unei legi noi, alta decat Legea pensiilor militare de stat, o lege reparatorie, care sa fie, pe langa Legea pensiilor militare de stat  ce a fost Legea nr.119 pe langa Legea nr.263. Cu alte cuvinte, astazi si maine, se elaboreaza textul unei noi legi, care rezolva cerintele noastre de la pct. 1 si 2 ale memoriului. Restul cerintelor privind statutul se vor rezolva prin Legea pensiilor militare de stat.
La elaborarea legii noi, vom fi consultati si avem la randul nostru consultanti. Ea rezolva problema ordonantelor pana la sfarsitul lunii martie.!!!!!!!!!!!!!!!!  
                  
       In ceea ce priveste Proiectul Legii pensiilor militare de stat, acesta isi va urma in continuare cursul. Inainte de a fi trimis la Parlament draftul ne va  fi trimis si noua, iar noi il vom trimite tuturor filialelor, spre consultare rapida.
          
   Referitor la pct. 4, privind situatia disponibilizatilor de la Interne, analiza a demarat deja, urmand a se gasi solutiile pentru rezolvarea catorva mii de cazuri, fara ca situatia noilor promotii sa fie afectata.
   Celelate puncte ale memoriului vor fi solutionate dupa incheierea auditului Curtii de Conturi, care, asa cum am anuntat noi, nu s-a incheiat. Repet, nu s-a incheiat ci, dimpotriva, s-a adancit.
  Datele cu angajamentul de asigurare a intregului sprijin au fost comunicate de catre persoana insarcinata de primul ministru cu rezolvarea crizei rezervistilor, dl. ministru al Apararii Mircea Dusa, unei delegatii SCMD formata din presedintele SCMD, d-nii vicepresedinti Col. Victor Popescu, Col Remus Macovei, Col Mircea Comaneci, Col Valeriu Pricina, d-nii presedinti de filiale Col. Antone Iulian si Col. Zamfir Ioan si dl. Radu Toma, consilier. Cu acesta ocazie ni s-a comunicat punctual si stadiul rezolvarii prin ordine ale ministrului a altor solicitari cum ar fi dreptul de utilizare a spatiilor Cercurilor Militare, atitudinea juristilor reprezentanti ai ministerelor in procese, etc. 
   Personal am avut confirmarea celor decise in sedinta USL si din partea d-lor viceprim ministru Gabriel Oprea si ministru Radu Stroe.
Consider ca rezolvarea solicitarilor noastre este angajata pe un curs ireversibil, in conformitate cu graficul enuntat.
Deci, cu data de 15 aprilie, vom constata ca reparatiile au fost facute si dreptul nostru la munca nu mai este limitat. Celelalte vor fi rezolvate prin Legea pensiilor militare de stat. Pe cale de consecinta, aduc multumiri initiatorilor din teritoriu ai actiunii de astazi, pentru modul in care au stiut sa se conformeze modificarilor survenite de la o zi la alta, in functie de negocieri. Aduc multumiri tuturor membrilor SCMD care nu au participat dar care, prin actiunile lor, au creat cadrul de presiune necesar pentru ca negocierile noastre din ultima saptamana sa aiba succes si imi ingadui sa imi exprim personal tristetea ca au fost voci in aceasta perioada care au promovat neincrederea in conducerea SCMD, perturband prin opinii si actiuni proprii, poate bine intentionate, cursul firesc al demersurilor noastre. Este si aceasta un punct de reflexie pentru toti cei care doresc binele si continua dezvoltare a SCMD, singura structura care a aparat real, in ultimii patru ani, interesele tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.
In situatia improbabila in care lucrurile nu vor lua cursul promis avem suficient timp la dispozitie sa ne consultam.

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
 
N.B.
 Oare, asa sa fie!?Deci nu numai ca avem posibilitatea sa si cunoastem ce va contine aceasta lege emisa in.... 20 de zile...... dar ......sigur nu pina la sfirsitul lunii martie. Am senzatia ca iar am ........muscat-o!
 Oare la ce procese vom "beneficia" de "indulgenta" juristilor? Dar cu sediu la Suceava....si acolo unde nu sint Cercuri militare ...cum se va rezolva? Deci sint f.f.f. multe de rezolvat!

duminică, 3 martie 2013


INFORMARE

Cu privire la actiunea de negociere la sediul USL, de maine, 04.03.2013

In sensul celor negociate la Guvern, sambata, 02.03.2013, maine vom prezenta la sediul USL memoriul cu cele 6 puncte, anuntand totodata pe aliatii nostri  ca s-a negociat punctual si cu vicepremierul care raspunde de domeniul aparare, ordine publica si siguranta nationala. Memoriul va fi predat si discutiile vor avea loc cu persoana care a primit din partea premierului si a coalitiei misiunea de a rezolva definitiv, din punct de vedere legal si in mod concret problemele rezervistilor.
In acest moment, la memoriul nostru, pe care maine il vom inregistra oficial, avem deja angajamentul ca punctele 1 si 2 (ordonantele de urgenta) vor fi rezolvate pana la sfarsitul lunii martie. De asemenea, ca in aceasta perioada se va analiza si problema prevazuta la pct. 4.
In ceea ce priveste pct. 3 (Legea pensiilor militare de stat) vom afla termenii si modalitatea de rezolvare maine.
Pe cale de consecinta, deoarece nelinistea  pare a fi cuprins pe toata lumea, fac urmatoarele precizari pentru care imi asum toata raspunderea:
  1. Toti, fara exceptie, dorim rezolvarea rapida a punctelor cuprinse in memoriu. Cu alte cuvinte atingerea obiectivelor pentru care luptam de 4 ani.
  2. In virtutea Statutului, presedintele si nu altcineva,  reprezinta, legal, la negocieri, sindicatul.
  3. Fac inca odata precizarea ca retrag caracterul de pichetare a actiunii de maine, care va ramane doar o actiune de negociere.
  4. Memoriul va fi prezentat de  d-nii vicepresedinti ai CD, reponsabili de zone si presedintele Filialei 1 Brasov, in calitate de organizatori. Celelalte persoane care vin ca insotitori ai delegatilor imi vor acorda tot sprijinul pentru a stopa orice tentativa de denaturare a activitatii si a-i obliga pe eventualii reprezentanti de presa sa relateze corect, obiectiv, ce dorim, si nu ca de atatea ori pana acum, intentii si declaratii care nu ne apartin.
Grupul de sustinatori ai delegatilor va da dovada, si acesta este o alta rugaminte, de disciplina stricta, pastrarea tacerii pe durata activitatii fiind obligatorie.

Ne aflam la un pas de atingerea obiectivelor noastre imediate, dar si la un pas de esec, datorita temerilor,  zvonurilor "binevoitoare" la care suntem supusi, sau disperarii acelora dintre membrii nostri, care se afla in cele mai dificile situatii din punct de vedere al supravietuirii zilnice.
In numele unitatii sindicatului, ii rog pe toti membrii sa se abtina de la orice fel de comentarii, luari de pozitii, exprimari de opinii, in aceste zile.
Ca si sambata, 02.03.2013, dupa prezentarea memoriului, va urma o informare exacta asupra evenimentelor. Cu conditia, evident, sa ne manifestam, asa cum mi-am dat deja cuvantul, fata de dl. ministru al Apararii si nu altfel.
In functie de rezultatele inregistrate in cursul acestei luni, vom proceda pe 31 martie a.c., asa cum am precizat la ultimul punct al comunicatului de ieri, 02.03.2013.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
Iata ca avem si vesti bune, deci cind se vrea se poate, atit dintr-o parte cit si din cealalta parte.....


COMUNICAT


Subiect:                      Cu privire la actiunea de luni, 04.03.2013,  in lumina discutiilor
                                    purtate la Guvern astazi, 02.03.2013, ora 12.00-13.30
           

Domnilor colegi,

In urma recentelor evenimente, sambata, 02.03.2013, a avut loc la Palatul Victoria, un dialog intre Comisia de dialog cu Guvernul a SCMD si reprezentanti ai Guvernului Romaniei, sub autoritatea d-lui viceprim-ministru Gabriel Oprea, coordonatorul domeniului aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Din partea SCMD, au sustinut obiectivele din memoriul alaturat, care urmeaza a fi inaintat conducerii USL urmatorii: Col. (r) dr. Mircea Dogaru (presedinte), Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif (secretar general), Gl. Mr. (r). Constantin Nastase, Col. (r) Pricina Valeriu, Col. (r) Tudor Marian (vicepresedinti).

Analizand memoriul din perspectiva Guvernului, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea a aratat ca in perioada imediat urmatoare din luna martie se va realiza promisiunea USL din campania electorala, ca pensiile diminuate sa revina la nivelul celor din 2010, cu fonduri din bugetele institutiilor respective, fara a se utiliza resurse suplimentare de la bugetul de stat. De asemenea, in cadrul intalnirii s-a remarcat dorinta si disponibilitatea vice-premierului Oprea pentru rezolvarea problemelor privitoare la pensiile militare, in colaborare cu reprezentantii SCMD si cu cei ai Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ioan Cuza" (ANCMRR), printr-o lege a pensiilor millitare de stat, care sa fie aprobata de Parlament.

 In acesta situatie, va rog domnilor vicepresedinti de zone si presedinti de filiale sa fiti de acord sa limitam actiunea de luni la o delegatie, care va purta discutii la sediul USL cu ocazia inmanarii memoriului anexat, cu reprezentanti ai USL.

In acelasi timp, transmitem rugamintea atat membrilor de sindicat neimplicati, cat si altor persoane, sa nu participe la aceasta delegatie, deoarece obiectivele actiunii preconizate sunt pe cale de realizare. Daca, pana la sfarsitul lunii, constatam ca angajamentele asumate de dl. viceprim-ministru si, in repetate randuri de catre liderii USL nu vor fi, din varii motive, realizate, vom actiona in functie de noile realitati.

Cu multumiri,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 P.S.Era de asteptat ca cele doua INSTITUTII, CARE NE REPREZINTA SA-SI DEA MINA, SCMD si cu cei ai Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ioan Cuza" (ANCMRR),. Felicitari, personal de mult asteptam sa aiba loc acest ....miracol, deci cind se vrea se poate.