Stimati colegi
Asa cum va informam anterior, B.O./Filiala 1 Suceava, si-a dat acordul privind intentiile camarazilor de a realiza întâlnirea dintre o parte a reprezentanţilor filialelor SCMD care au semnat protocoale de colaborare cu filiale ale USL, (situatie in care am fost si noi cei de la Suceava) şi Domnul Preşedinte al Comisiei pentru Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului domnul Dobriţoiu Corneliu. Va transmit continutul comunicatului:
Comunicat
Cu
privire la întâlnirea dintre o parte a reprezentanţilor filialelor
SCMD care au semnat protocoale de
colaborare cu filiale ale USL şi Domnul Preşedinte al Comisiei pentru Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului domnul Dobriţoiu
Corneliu
Sindicaliştii filialelor menţionate s-au
întâlnit cu domnul preşedinte Dobriţoiu Corneliu si cu reprezentanţi ai
ministerelor care au ca obiect de activitate problematica pensiilor militare -
secretari de stat de la Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naţionale, MAI,
SRI. Discuţiile s-au purtat pe parcursul a aproximativ două ore având ca obiect
principal intenţiile actualei conduceri în ceea ce priveşte pensiile
militarilor.
De la bun început trebuie menţionat faptul că
din partea sindicaliştilor ideea principală a fost nu atât rezolvarea imediată
a situaţiei pensiilor militare care prin prisma ultimelor declaraţii ale
Avocatului Poporului, Ministrului Duşa şi doamnei ministru Câmpeanu, ca şi ale
domnului general Dobriţoiu în ceea ce priveşte unele fapte penale comise în
procesul de revizuire a pensiilor,a devenit explozivă, cât si obţinerea unui răspuns tranşant în ceea ce
priveşte intenţiile actualei conduceri politice şi guvernamentale privind rezolvarea acestor aspecte pe care chiar primul ministru Ponta le-a
numit încă din 2011, drept „categorică încălcare a legii şi un abuz
fără precedent împotriva unei categorii sociale”.
Deşi toţi cei
prezenţi au căzut de acord asupra necesităţii rezolvării acestor aspecte care
prin concluziile Auditului de la MapN se adeveresc a fi penale, nici unul
dintre reprezentanţii ministerelor menţionate nu a putut sau nu a fost mandatat
să dea un răspuns tranşant în ceea ce priveşte elaborarea unei ordonanţe de
urgenţă. Toţi însă au fost de acord şi au menţionat că există preocupări pentru
emiterea unei legi a pensiilor militare în spiritul legilor existente în
covârşitoarea majoritate a ţărilor europene democrate. Mai mult, domnul Costea
Vasile, secretar de stat la MapN a menţionat că aşteaptă sprijin din partea
sindicaliştilor, cerând ca săptămâna ce vine să fie înaintate propuneri cu
rezervişti care au lucrat în domeniul financiar sau juridic pentru a se alătura
membrilor MApN pentru a lucra la noua lege a pensiilor.
Reprezentanţii
pensionarilor militari au înaintat un documentar amplu care cuprindea atât
aspecte privind necesitatea revenirii la sistemul de pensii ocupaţionale cât şi
alte aspecte privind reformele în armată şi readucerea Apărării la nivelul cerinţelor.
A fost înaintat un set de propuneri cu măsuri
ce ar trebui luate în aceast an şi anume :
2. Sistarea
emiterii altor decizii de pensie până la încheierea auditului şi stabilirea întregii imagini a pagubelor,
abuzurilor, încălcării legilor şi nedreptăţilor comise;
3. Emiterea
unei Ordonanţe de Urgenţă sau Hotărâri de Guvern care până la apariţia unei noi
legi bazate pe Constituţie, Declaraţia Universală a drepturilor Omului, legile
şi instrucţiunile europene în domeniu, să redea (celor cărora le-au fost
diminuate pensiile printr-o lege
ILEGALĂ) cuantumul pe care îl primeau până la apariţia şi punerea în aplicare a
acestei legi.
4. Emiterea
unui act legislativ (care a mai fost de
altfel iniţiat şi există chiar un proiect în acest sens) pentru anularea cap IV
din Legea 329 privind cumulul pensie-salariu lege ce constituie o îngrădire a dreptului
fundamental la muncă şi de asemenea reprezintă o discriminare faţă de cei care
lucrează în sistemul privat, o măsură populistă la vremea ei dar care nu respectă
principiul valorii şi competenţei ci pe al unei griji faţă de agramaţii care nu
se pot angaja din cauza valorilor.
1. Continuarea
auditului şi determinarea întregului prejudiciu adus atât interesului public
cât şi personal aşa cum reiese din concluziile preliminare, prezentarea
concluziilor într-un document elaborat
fără părtinire, care să nu se constituie nici într-o vânătoare de vrăjitoare
dar nici într-o acţiune de acoperire a faptelor unuia sau altuia sau găsirea
unor acari Păun care să plătească pentru ordinele date de alţii. Luarea
măsurilor ce se cuvin în funcţie de natura şi dimensiunea infracţiunii sau
greşelii, celor ce au comis abuzuri, inclusiv pentru încălcarea Art. 246. CP
sau Art. 8, punctul b, alin. 3 din Legea nr. 80/1995. În acest sens să se aibă
în vedere inclusiv anularea pe părţi sau integral a unor ordine, norme şi
metodologii interne de aplicare a legii, norme sau metodologii care au fost emise împotriva principiilor de
drept, inclusiv a legii în sine, sau au restrâns abuziv aplicarea unei
dispoziţii din interese obscure. Să se ia măsurile de rigoare împotriva celor
ce se fac vinovaţi de astfel de acte de-a dreptul ILEGALE.
2. Dacă
este posibil, având în vedere că cei prejudiciaţi sunt în speţă pensionarii
militari, pentru o mai mare transparenţă a actului de audit să fie cooptaţi în
comisia de audit şi pensionari militari care au executat astfel de activităţi
în perioada cât au fost activi, selecţionaţi şi apoi avizaţi de către specialişti
din MApN, care îi cunosc şi le cunosc calificarea, competenţa şi
imparţialitatea;
Pe termen lung ( actuala sesiune parlamentară,
aşa cum a declarat domnul ministru Duşa deci până în luna Iulie)
1.Elaborarea unei noi legi a pensiilor
militare şi ale celor din sistemul Naţional de Apărare care lucrează în sistem
militarizat, poartă grade militare şi se supun unor obligaţii, rigurozităţi,
privaţiuni şi restricţii deosebite, care ţin de interzicerea unor drepturi
civile garantate Constituţie şi de Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, interziceri şi privaţiuni asumate prin natura
profesiei. Am dori ca noua lege să nu mai conţină discriminări, să respecte
întrutotul prevederile Constituţionale şi principiile de drept,prevederile
legislaţiei europene, să se aplice tuturor pensionarilor indiferent de momentul
ieşirii la pensie(acest lucru este posibil dacă la finele legii se specifică
expres acest lucru) pentru a evita diferenţele de pensii dintre cei ieşiţi la
pensie cu o lege sau alta. În felul acesta ar dispărea actualele discriminări
sau nedreptăţi care ţin cont de vechime fără a ţine cont de gradul, pregătirea,
responsabilităţile şi importanţa socială a activităţii pensionarului. De
asemenea în calculul pensiei să se ţină cont de toată legislaţia în vigoare
inclusiv aşa zisele legi secretizate (este cazul HG1019-2010), ceea ce impune
desecretizarea acestora şi punerea lor la dispoziţia celor interesaţi.
Realizarea şi prezentarea unui plan de acţiune şi punere în aplicare a
procesului de realizare a acestei legi, care să cuprindă CU TERMENE CLARE :
• realizarea
proiectului. Propunem (pentru scurtarea perioadei) consultarea şi chiar
completarea proiectului început de comisia doamnei Simona Sîrbu având în vedere
că reprezintă punctul de vedere al coaliţiei, prevăzut în programul de
guvernare al USL, a fost realizat cu concursul reprezentanţilor ministerelor
interesate ca şi al reprezentanţilor ministerelor muncii şi finanţelor şi ai asociaţiilor şi sindicatelor pensionarilor sau militarilor
activi care au fost anunţate şi au dorit
să participe la elaborarea proiectului.
• consultarea
acestuia de către cei interesaţi, atât cei din rezervă cât şi activi;
• revederea
şi revizuirea în funcţie de amendamentele sau propunerile făcute;
• discutarea
şi aprobarea în guvern;
• înaintarea
spre analiză şi aviz în comisiile camerelor parlamentului;
• Supunerea
aprobării camerei decizionale;
• Înaintarea
spre promulgare - termen 20 de zile înainte de terminarea sesiunii
parlamentare.
În concluzie
în urma discuţiilor s-au reţinut următoarele:
1. Realizarea unei comisii comune care va lucra în regim de urgenţă la un
proiect de lege a pensiilor, comisie în care filialele prezente la discuţii îşi vor desemna reprezentanţii. Din
comisie vor face parte şi reprezentanţi ai MAI şi SRI, ca şi în comisia Sîrbu;
2. Conform celor spuse de domnul Costea Vasile, Secretar de
Stat în MApN, există trei variante de lege în discuţie, varianta finală fiind
decisă de Comisia ce va lucra la elaborarea legii;
3. Va fi analizaţă şi
varianta legii la care a lucrat Comisia Sîrbu ;
4. Domnul secretar de stat Costea Vasile a mai menţionat că
este totuşi pregătită şi o Ordonanţă de Urgenţă sau Hotărâre de Guvern care să
fie introdusă până la apariţia legii, în varianta în care decizia politică va
fi luată pe această idee;
5. A fost acceptată ideea formării unui calendar al
lucrărilor comisiei şi un time-line pentru fiecare fază procesului ;
6. Analizarea în cadrul comisiei a prevederilor HG-S
1019/2010 asupra cărora au fost puncte de vedere diferite atât în ceea ce
priveşte aplicabilitatea cât şi dacă a fost folosită sau nu în revizuirea
pensiilor ;
7. Conform declaraţiilor domnului colonel Cornel Luca, şeful
Casei de pensii a MApN,se vor emite noi decizii de pensie pentru acele pensii asupra
cărora auditul s-a pronunţat că au fost calculate eronat sau fraudulos, pentru
repararea greşelilor. În baza celor spuse de domnul colonel, Auditul şi-a
încheiat activitatea, urmând a se înainta documentul final;