Dictatura „coloneilor” lui Băsescu

Valentin Mândrăşescu               8.08.2012

Fostul  şef al administraţiei Clinton, John D. Podesta îl consideră pe Traian Băsescu „un fost căpitan maritim care a lucrat cu Securitatea înainte de revoluţia din 1989”. Nu există motive pentru a crede că demnitarul american nu este bine informat în privinţa biografiei reale a preşedintelui suspendat. Modul în care Traian Băsescu pare să utilizeze justiţia şi procuratura pentru a obstrucţiona activitatea politică a oponenţilor săi oferă argumente adiţionale în sprijinul afirmaţiei făcute de John D. Podesta.

Din anumite puncte de vedere, ultimul mandat al preşedintelui Băsescu îndeplineşte condiţiile formale pentru fi catalogat drept o perioadă în care România a fost condusă de o juntă militară. Să privim lucrurile la rece: în presa băsistă nu au prea rămas „civili” notabili, Banca Naţională este condusă de un colonel, procurorul general este un colonel, un număr impresionant de reprezentanţi ai puterii locale sunt colonei. Ceva nu este în regulă dacă toate funcţiile-cheie din stat sunt ocupate de persoane cu grade militare, aceste grade fiind obţinute în condiţii deosebit de stranii. Pe măsură ce criza politică devine mai acută, structura de conducere militarizată ce penetrează toate instituţiile statului devine din ce în ce mai vizibilă. Este firesc ca un observator extern, la fel ca şi alegătorii din România, să se întrebe: de ce a fost nevoie de crearea unei asemenea structuri? Care este compatibilitatea acestei structuri cu existenţa unui stat democratic?

Dacă fostul şef al administraţiei Clinton are dreptate şi Traian Băsescu într-adevăr a „lucrat cu Securitatea”, atunci toate particularităţile sistemului militarizat ce penetrează statul român devin perfect explicabile. La fel, devine explicabilă şi reacţia agresivă pe care preşedintele suspendat o are atunci când este criticat în presă. Comportamentul paranoic al presei portocalii este o reflecţie a mentalităţii finanţatorilor, aceştia fiind simpatizanţi ai preşedintelui suspendat. Cine poate simpatiza un „un fost căpitan maritim care a lucrat cu Securitatea”? Se ştie că „cine seamănă s-adună”, deci răspunsul este evident.

Terorizarea publică a oponenţilor politici, a demnitarilor incomozi şi a presei sunt incompatibile cu un stat de drept. În condiţiile în care sistemul de justiţie este practic blocat, iar multe dosare sunt „îngheţate” timp de mai mulţi ani, interesul, pe care procurorii îl manifestă faţă de persoanele care-l incomodează pe preşedintele suspendat, devine destul de suspect. Se creează impresia că structurile statului nu există, iar parlamentul, guvernul şi preşedinţia nu au nicio putere. Judecând după situaţia politică actuală, puterea legislativă aparţine Curţii Constituţionale care a decis în locul legiuitorilor cum se va desfăşura referendumul, ignorând recomandările explicite ale Comisiei de la Veneţia la care apelează acum pentru a obţine „protecţie de la presiuni politice”. Puterea executivă nu este în mâna guvernului, ci în mâna procurorilor care au devenit depozitarii listelor electorale şi se pronunţă asupra modului în care funcţionarii structurilor guvernamentale pot sau nu emite documente sau transmite acte oficiale. Dacă au pus mâna pe listele electorale, nu este exclus că vor lua „pentru verificări” şi rezultatele recensământului sau baza de date de la CNSAS. Puterea judecătorească, pesemne, aparţine lui Traian Băsescu. Persoanele nominalizate în discursurile publice ale preşedintelui suspendat sunt aduse la parchet pentru interogări, iar opiniile juridice pe care le emite sunt preluate aproape cuvânt cu cuvânt în documentele CCR pe care cineva din această instituţie reuşeşte să le întocmească la ora şase dimineaţa în ciuda unei evidente lipse de cvorum. Nu poate fi surprinzător faptul că peste 7,4 milioane de alegători şi-au exprimat dorinţa ca sistemul politic şi structurile statului să revină la normalitate, votând pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Cristian Tudor Popescu l-a caracterizat pe Traian Băsescu drept un „preşpremier”, adică o persoană care doreşte să îmbine funcţiile unui preşedinte şi funcţiile unui prim-ministru. „Fostul căpitan maritim care a lucrat cu Securitatea” nu este unicul „preşpremier” în istoria mondială. Experienţa demonstrează că regimurile politice ale „preşpremierilor” nu rezistă dacă gradul de nemulţumire a populaţiei depăşeşte o cotă critică. Referendumul a arătat că mai mult de jumătate din populaţia reală a României îşi doreşte ca Traian Băsescu să nu mai fie preşedinte. Voinţa milioanelor de votanţi nu poate fi ignorată, nu poate fi alterată şi nu poate fi călcată în picioare fără consecinţe.