Catre,
GUVERNUL ROMANIEI
In atentia
Doamnei VICEPRIM-MINISTRU
Sevil SHHAIDEH
Stimata doamna Viceprim-ministru,
Subsemnatul col. (r) dr. Mircea DOGARU, presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) va solicit, cu titlu de urgenta, o intrevedere intre dvs. si o delegatie de experti ai S.C.M.D. (3 persoane) pe problematica juridica declansata, cu deosebit de grave consecinte pentru rezervisti, de strecurarea ca articol unic (Art. 40) a unei intregi ordonante (30 de articole), vizand distrugerea esentei Legii organice a pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015) in OUG nr. 57/2015.
Actul neconstitutional a fost realizat de penalii juristi si finantisti ai M.Ap.N. in prima parte a guvernarii Ciolos, la 9 decembrie 2015. Prin aceasta, principiul asumat de Lege, al lichidarii discriminarii intre rezervistii militari si politisti, cu aceleasi date, a fost anulat, ca si o serie de drepturi stipulate in lege (ex. ajutoarele).
Masura a dus la protestele noastre in strada, incepand cu 28 decembrie 2015, si la negocieri in Parlament si la nivelul varfurilor partidelor majoritatii politice, pe tot parcursul anului 2016. Deocamdata, promisiunile facute de ambele parti au fost onorate numai de catre noi. Mai mult, respectivul Art. 40, referitor la pensii militare, strecurat intr-o OUG privind salarizarea civililor pe 2016, a fost asimilat ca fragment de sine-statator in insasi Legea pensiilor militare de stat prin ordonante de urgenta completatorii: OUG nr. 20 si 99 din 2016 si, din nefericire si OUG nr. 9/2017.
Fiind convinsi ca Mafia penalilor din Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala ii va pacali si pe noii ministri prin actiuni de tip golanesc, menite sa le apere pielea, cu consecinta déjà probata a distrugerii altor zeci de mii de rezervisti, ne adresam dvs. in calitate de expert, pentru revenirea, in mod profesionist si legal, la cadrul Legii nr. 223/2015 spre a nu fi din nou si din pacate nevoiti sa ne cautam iarasi dreptatea in strada impotriva propriilor nostri alesi, ca in anii 2013-2014. Si ne mai adresam dvs. ca persoana pe nedrept lovita, la sfarsitul anului trecut, de un sistem abuziv, monstruos de antinational, acelasi care, de opt ani de zile, pare a executa cu tenacitate misiunea dezintegrarii Romaniei, prin distrugerea elementelor nationale ale politicii si a structurilor militare al caror obiectiv major este apararea statului si a fiintei nationale.
Cu multumiri anticipate,
Presedintele S.C.M.D.,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU