Presedintelui Romaniei - scrisoare deschisa
Iasi,
28.09.2016
Asistam in ultima perioada de timp la o serie de spectacole mediatice
care, daca nu ar viza siguranta si integritatea statului roman, ar putea
cel mult sa ne distreze. Institutii fundamentale ale statului precum :
parlamentul, guvernul, justitia, SRI, DNA, armata etc., sunt denigrate
in mod constant si agresiv. Fosti guvernanti corupti, politicieni si
ziaristi verosi, practicand amenintarea si santajul lovesc din ce in ce
mai inversunat institutiile de baza ale statului, pe reprezentantii
acestora, intr-o disperata incercare de a scapa de bratul lung si
autoritar al justitiei.
Domnule Presedinte!
Dorim sa vedem din partea Dvs. o atitudine ferma fata de aceste
incercari de a diminua rolul statului de drept si spiritul democratiei.
Nu se poate ca personaje cu renume, din pacate negativ, aflate in
spatele gratiilor, condamnate pentru fapte grave de coruptie ori altele
care nu au ajuns inca in detentie, sa transmita mesaje in media prin
care sa induca opiniei publice ideea ca justitia se face numai la ordin
politic si sa submineze autoritatea statului de drept. Nu traim in tara
liberului arbitru, suntem o natiune care in ciuda vicisitudinilor
istoriei a reusit sa-si pastreze identitatea si sa-si mentina fiinta
nationala si nu acceptam ca o minoritate profund corupta, straina de
idealurile acestui popor, sa ne arunce in prapastia istoriei.
Domnule Presedinte!
Va cerem sa fiti autoritar si ferm fata de aceste tentative, sa uzati
de toate prerogativele conferite de lege, sa interveniti in apararea
institutiilor statului, sa schimbati ceea ce apreciati ca trebuie
schimbat. Cautati si aduceti in functii oameni onesti, profesionisti
desavarsiti, disponibili de a face sacrificii pentru tara si poporul
roman. Fiti intransigent in fata aplicarii legii, cereti autoritatilor
statului sa nu tolereze nici o imixiune din afara atunci cand este vorba
de raspundere pentru fapte prin care au fost aduse grave prejudicii
statului si poporului roman. Nu va recomand sa fiti un presedinte „
jucator” ca predecesorul Dvs., dar va indemn sa nu precupetiti nici un
efort atunci cand este in joc interesul tarii si a poporului roman care
v-a acordat un mandat de incredere, printr-un vot majoritar. Dovediti ca
o meritati!
Sper ca iubiti aceasta tara si poporul sau si doriti sa ramaneti in
istorie ca un presedinte puternic, cinstit si de un inalt patriotism!
Asa sa va ajute Dumnezeu!
Cu respect,
Marcel Acatrinei