Solicitam eliminarea art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”
STIMATE DOMNULE MINISTRU,
Alături de întregul personal al Armatei României, pensionarii militari -
membrii ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - au luat la
cunoștință cu mare satisfacție de prioritatea strategică a MApN (D/K-14)
formulată pe hârtie astfel: ”Asigurarea drepturilor pentru pensionarii militari, precum și a altor drepturi și înlesniri pentru personalul militar.”
Din păcate, în practică, lucrurile nu sunt în concordanță cu
prioritatea stabilită! Mă refer la modul în care subordonații
dumneavoastră au înțeles să formuleze conținutul art. 6 din ”Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.” Aceste
norme, care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern, vizează
aproximativ 20% dintre pensionarii militari, cărora li s-au micșorat
abuziv pensiile prin procesul de revizuire și care nu au beneficiat
ulterior de nicio indexare a pensiilor, spre deosebire de colegii lor.
În plus, pensionarii MApN trecuți în rezervă înainte de 01.01.2011, au
fost discriminați față de colegii lor din MAI si SRI, prin aplicarea
incorectă a H.G. nr. 1294/2001, privind condițiile de muncă,
discriminare înlăturată prin noua lege a pensiilor militare. Prin acest
act normativ, legiuitorul a hotărât de asemenea să înlăture - în sfârșit
- și nedreptatea referitoare la micșorarea pensiilor, prin restituirea
eșalonată a sumelor reținute.
Autorii normelor, în disprețul principiilor de drept și a celor morale,
au considerat ca sumele respective de bani să fie compensate cu sume la
care au făcut referire acte normative abrogate (Legea nr. 241/2013) sau
cu sume care au fost amnistiate fiscal (Legea nr. 125/2014). Practic, nu există în prezent niciun temei legal pe care să se întemeieze conținutul art. 6 din norme.
In schimb, atât prevederile art. 121/Legea nr. 223/2015, cât și normele
morale, le dau dreptul acestor pensionari să-și recupereze integral
drepturile în cauză.
Domnule ministru, în situația creată, în care unele drepturi ale pensionarilor militari sunt din nou în pericol, vă solicităm să dispuneți rău voitorilor din subordinea dumneavoastră să elimine necondiționat art. 6 din proiectul normelor. Altfel,conținutul art. 121 din noua lege a pensiilor miliatre va rămâne fără substanță!
În
speranța că demersul nostru va avea ecoul scontat, vă asigurăm domnule
ministru de toată stima și considerația membrilor noștri de sindicat.
PREȘEDINTELE SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Col.(r)
dr. Mircea DOGARU
MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
- Excelenței sale domnul Mihnea Ioan MOT