Subiect: A. Proiectul
Legii pensiilor militare de stat.
B.
Hotararea civila nr. 1104/2015 a ICCJ cu
privire la un conflict de competenta teritoriala negativa.
Continut:
A. Proiectului Legii pensiilor militare de
stat.
In conformitate cu planificarea
existenta la Senat, in privinta Proiectului de Lege a pensiilor militare de
stat, ieri, 17.06.2015, era termenul de depunere a Raportului comnun asupra
acestei initiative legislative a celor doua comisii insarcinate cu acest lucru,
respectiv Comisia pentru munca si
Comisia pentru aparare. Comisiile s-au intrunit in sedinta saptamanala la
16.06.2015 (activitate la care a asistat din partea SCMD dna col (r) Caloian
Monica) si au luat in dezbatere o serie intreaga de amendamente, primite la
Senat dupa inregistarea proiectului respectiv.
Avand in vedere numarul mare de
amendamente propuse si timpul limitat avut la dispozitie, membrii celor doua
comisii au decis sa reia dezbaterile asupra Proiectului in sedinta de saptamana
viitoare, prorogand implicit termenul de depunere a Raportului comun cu o
saptamana, respectiv pana pe 24.06.2015.
Tinand cont de faptul ca actuala
sesiune parlamentara se incheie la sfarsitul lui iunie a.c., este greu de
crezut ca proiectul care ne intereseaza va intra in dezbaterea plenului
Senatului pana la 30 iunie, greu, dar nu imposibil daca exista vointa politica a majoritatii parlamentare. Noi
insistam ca aceasta vointa politica sa existe si sa se manifeste.
Revenind
la sedinta din 16.06.15, membrii celor doua comisii au trecut in revista multe
amendamente de mare interes, care privesc aspecte importante din continutul legii,
precum: baza de calcul a pensiei, cuantumul pensiei, vechimea efectiva si
vechimea in serviciu, actualizarea si recalcularea pensiilor, legatura cu
sistemul de pensii administrate privat, pensia de serviciu anticipata, varsta
standard, termenul de restituire a sumelor retinute in procesul de revizuire
etc. In privinta acestor amendamente vom reveni odata cu depunerea Raportului
comun, atunci cand acestea vor primi forma finala.
Ca impresie generala trebuie mentionat faptul ca amendamentele propuse
de Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului
sunt mai favorabile, in comparatie cu modificarile aduse de Guvern la textul
initial convenit.
B. Hotararea
civila nr. 1104/2015 a ICCJ cu privire
la un conflict de competenta teritoriala negativa.
In 22 aprilie a.c., un complet de
judecata de la Sectia a II- a ICCJ, a judecat conflictul negativ de competenta
teritoriala ivit intre Tribunalul Bucuresti si Tribunalul Iasi, cu privire la
judecarea dosarului nr. 4144/3/2014 depus de SCMD. Cum era si firesc in opinia
noastra, ICCJ a stabilit ca instanta competenta sa continue judecata cauzei
este Tribunalul Bucuresti, instanta in raza careia este sediul SCMD.
Pentru cei interesati de considerentele
de ordin juridic care au stat la baza deciziei luate de ICCJ, atasam prezentei
note de informare hotararea in cauza.
Anexa :
Documentul mentionat mai sus.
SEFUL
DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col. (r) Monica I. CALOIAN