luni, 12 ianuarie 2015


....si o alta ....filozofie....

O noua filozofie de stabilire a pensiilor militare, care sa elimine inechitatile din sistem

 Stimati militari activi si in rezerva,
Daca sunteti de acord ca pensiile rezervistilor vor fi cu adevarat pensii militare numai in conditiile in care acestea vor reflecta ierarhia militara si vor tine pasul cu soldele militarilor in activitate, atunci ar trebui sa sustineti o noua filozofie de stabilire a acestora, prin care sa fie eliminate nedreptatile si aberatiile produse de catre actualul sistem de pensii, respectiv:

  1. Pensii mai mari ale militarilor cu grade inferioare decat ale celor cu grade superioare;
  2. Pensii mai mari decat solda platita pensionarului respectiv, pe timpul serviciului militar activ;
  3. Vechime in serviciul militar mai mare decat varsta biologica a pensionarului.
Toate aceste aberatii trebuie sa dispara daca vrem ca institutiile de forta ale statului roman sa fie eficiente si respectate de catre romani si de catre partenerii euroatlantici ai Romaniei. Toate acestea trebuie eliminate daca vrem sa se instaureze pacea si linistea sociala in tara noastra.
Trebuie sa inceteze risipa de resurse umane si materiale ale ministerelor de resort, solicitate an de an, prin zeci de mii de cereri, sa caute in arhive grupe de munca, diverse sporuri, perioade ale diverselor misiuni, premii banesti si altele de acest gen.
Militarii in activitate trebuie sa fie preocupati de misiunile si sarcinile lor de serviciu si nu sa se risipeasca in in eforturi meschine de culise, preocupati de cum sa-si mai "umfle" veniturile care se iau in calcul in anii si lunile de dinainte de pensionare, asa cum se intampla in prezent.
Proiectul propus de noi are la baza negocierile purtate de catre reprezentantii rezervistilor militari cu Ministerul Apararii Nationale (incepand de la ministrul Dobritoiu) iar contributia noastra este evidentiata cu culoarea rosie. Inca nu am reusit sa coroboram toate articolele din acest proiect cu noua filozofie de stabilire a pensiilor, urmand sa facem acest lucru in urmatoarele zile, in concordanta cu propunerile si observatiile pe care le vor face rezervistii si militarii activi. In acest sens rugam S.C.M.D. sa ne transmita si noua aceste propuneri.
Deoarece suntem membri ai Sindicatului Militarilor, facem apel la presedintele col. r. Dogaru, dar si la filialele S.C.M.D. sa ia in dezbatere si sa perfectioneze acest proiect, pe cat posibil in colaborare cu toate asociatiile de rezervisti.
Solicitam ca acest proiect sa fie transmis catre MApN, de catre delegatia S.C.M.D., la intalnirea preconizata saptamana viitoare, dupa cum a anuntat domnul ministru Dusa.
 Data: 10.01.2015
 
Col. rez. Ghinea Gheorghe