"FLACĂRA" MINCIUNII NAŢIONALE
"FLACĂRA " MINCIUNII NAŢIONALE
La sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului al
XX-lea, proletariatul din statele occidentale, lovit de apatia bunăstării, nu
prea dădea semne că ar fi dornic să declanşeze revoluţia proletară, iar
ascuţirea luptei de clasă nu evolua după previziunile lui Marx. Oamenii muncii
din state precum, Anglia, SUA, Germania, Franţa o duceau din ce în ce mai bine,
iar visul de stimulare a unei revoluţii proletare în aceste state , nu s-a
realizat. Marxiştii îşi vedeau năruite toate teoriile cu privire la lupta de
clasă fapt pentru care, au început să găsească unele soluţii de activizare
a atitudinii combative a
proletariatului. Identificând această clasă socială cu o „gloată socială”, teoreticienii
marxişti au lansat ideile fasciste de activizare a unor organizaţii
paramilitare care să producă lovituri de forţă opoziţiei politice, mai ales, în
centrele urbane de utilitate publică. Aşa au apărut curentele ideologice
nazismul şi fascismul, aşa au apărut pe scenele politice Hitler şi Mussolini. Fostul
premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, în data de 13.07.2007, într-o
conferinţă de presă organizată la Cluj, cu
ocazia lansării Iniţiativei Civice de Centru Dreapta (ICCD), că procesul politic de acum este o modalitate
de a prelua prin forţă autoritatea într-un stat. Hitler în 1932 şi apoi în 1933
ajunge la putere pe seama unui defect al democraţiei, al unui vot în parlament.....expresia
"lovitură de stat" nu este o definiţie tare, ci este ceea ce se
întâmplă în aceste momente în România, afirmând că este vorba despre "un
puci parlamentar".
Mai apoi, referindu-se la „pasivitatea electoratului muncitoresc român” a afirmat: “Ştim că electoratul românesc este în mare măsură nereprezentat politic în politica românească şi este ostaticul bunului simţ şi îşi închide revolta în propria casă”.
Mai apoi, referindu-se la „pasivitatea electoratului muncitoresc român” a afirmat: “Ştim că electoratul românesc este în mare măsură nereprezentat politic în politica românească şi este ostaticul bunului simţ şi îşi închide revolta în propria casă”.
Dragii mei, sunt sigur că MRU a
citit cartea de referinţă a lui Curzio Malaparte (9 iunie 1898, Prato – 19 iulie 1957, Roma, fost scriitor, jurnalist și diplomat italian), intitulată, “Tehnica Loviturii de Stat”, publicată în
Franţa în anul 1931. Deşi, iniţial, a fost un teoretician al fascismului
italian, Curzio Malaparte s-a delimitat de abuzurile lui Mussolini aşa cum în Germania, geopoliticianul bavarez Karl Haushofer (n. 1869
- d.1946) ideologul strategiei naziste, s-a
delimitat de nazism. Din această lucrare au fost împrumutate, istoriceşte
gândind şi marxist vorbind , marile fraze sforăitoare, cu privire la „puciul
parlamentar” invocat de „nepreţuitul istoric” MRU. Argumentaţia la „puciul parlamentar” poate reprezenta o „lecţie de
tactică revoluţionară marxistă” predată involuntar, după un calendar Băsisto –
pedelist. Este adevărat, răsturnarea guvernărilor nu presupune declanşarea
obligatorie a unei stări de necesitate sau intervenţia în forţă a maselor ci,
existenţa unor politicieni (a unor grupări politice parlamentare), a unor oameni
decişi şi cu susţinere politică majoritară în popor, care ,în condiţii de
normalitate democratică, să preia puterea politică. Acest fenomen a avut loc în
Parlamentul României, Forul Legislativ Suprem. Îi reamintesc domnului MRU, care
a făcut suficientă logică şi psihologie , ştiinţe invocate des, în emisiunea
lui Gâdea, primul principiu al logicii
democratice „ este imposibil să faci ceva prin definiţie împotriva legii şi, în
acelaşi timp, să fie sub aripa ei”. Ori, demiterea guvernului , prin Moţiune
de Cenzură şi a celor doi demnitari din funcţiile parlamentare, s-a făcut pe
terenul legalităţii (vezi Decizia CCR din 10.07.2012). Atunci, de ce mai batem
câmpii şi intoxicăm cancelariile europene cu „lovituri de stat” numai din
dorinţa de a nu pierde sceptrul puterii şi privilegiul de a predica de undeva
de sus, lecţia autorităţii? Constatăm,
cu uimire, cum marea Preoteasă din Olimpia, de lângă Atena, a aprins flacăra
Olimpică de la Zeul Soare şi a înmânat-o lui „Zeus” Băsescu pentru a scoate
democraţia din chingile noii guvernări. Preluată de către „ilustrul
sportiv” democrat Emil Boc, şeful ştafetei , aceasta urmează să fie
transmisă din pedelist în pedelist, până în marile cancelarii europene sub
formă de ură şi venin împotriva poporului român care, nu-i mai doreşte.
Nostalgiile trecutului comunist
produc monştrii politici care „semnalizează public către popor” şi conduc , de fapt, către interesele private ale marilor clanuri de mafioţi. Au trecut
vremurile în care „cel care învingea nu mai era întrebat de nimeni dacă
acţionează în spiritul legilor! Instalat în celula nr.7, Hitler şi-a deschis
servieta din piele şi a scos un caiet gros. Pe copertă, în colţul din dreapta,
sus, a scris: „Deviza mea: cand se
sfârşeste lumea, explodează pamântul, însă în niciun caz credinţa într-o cauză
dreaptă. Judecata mediocrităţii şi a răutăţii personale s-a încheiat şi de
astăzi începe: Lupta mea (Mein Kampf)”. Fără să fac o comparaţie între
personaje şi nici între situaţiile geopolitice ale timpului, se poate spune că
astăzi nu mai sunt valabile, în democraţii, lupta individuală a personajelor
politice ci, lupta comună a colectivităţilor, pentru menţinerea democraţiilor
constituţionale şi a statului de drept. Lupta unui singur om pentru a apăra democraţia
în România excluzând Parlamentul, Guvernul şi societatea civilă seamănă a
DICTATURĂ! Astăzi, poporul român, în proportie de 70%, nu-l mai doreşte
preşedinte pe Traian Băsescu. Din aceste
considerente îi îndemn pe toţi „urmaşii lui Traian Băsescu” să-şi pondereze şi
să orienteze discursul electoral pentru
auditoriul intern iar în plan extern, să lase această autoritate, „instituţiilor
interimate”, legal constituite.
Dragi camarazi,
O mică parte a militarilor în
rezervă am constituit SCMD, parte a societăţii civile. Am încorporat, încă de
la început, litigiul nostru cu pensiile militare recalculate, revizuite şi
regularizate, într-un obiectiv general, mult mai nobil, umanitar şi democratic „apărarea drepturilor şi libertăţilor
umane, a statului de drept şi ordinii democratice constituţionale”. Suntem , după doi
ani şi jumătate de acţiune neobosită şi ritmică, atât în instanţe cât şi în
stradă, vlăguiţi de atâta „dragoste faţă de democraţia constituţională”,
răzleţiţi, duşmănoşi şi dezbinaţi de atâta „unitate şi solidaritate”, liniştiţi
şi rezervaţi faţă de atâta „dreptate socială”, încrezători în viitorul
confortabil şi sigur al statutului de „pensionar militar”. Sunt
totuşi, câteva comentarii pe care , fără niciun fel de ranchiună şi reproş la
adresa cuiva, am să le fac. Apreciez că
aceste comentarii vin de undeva din exteriorul meu, din forţa unei conştiinţe
militare de unitate, iar interpretarea lor critică vizează, inclusiv, persoana
subsemnatului.
Acest mandat al lui Traian Băsescu ”în
care a fost cel mai umilit” s-a suprapus peste viaţa mea în care am fost , cel
puţin, la fel de umilit de către dumnealui. Instituţia care trebuia să mă apere
împotriva abuzurilor domniei sale, justiţia, a fost blocată, intenţionat, de
către incapacitatea unei Comisii de Contestaţii, de a rezolva în termen
legal, Contestaţiile formulate de cei
26.500 de pensionari cu pensiile diminuate. Iată că, pensiile militare vin
diminuate de jumătate de an, fără ca aceşti camarazi să aibă posibilitatea să
se apere în justiţie împotriva abuzului grosolan şi ilegitim. Iar dumneavoastră trăiţi cu iluzia că
statul de drept funcţionează!
Activiştii politici ai PDL, spun,
afişând zâmbetele lor imbecile, că „tăierile de pensii militare sunt legale”, iar dumneavoastră, cei din capitală, vă
beţi în linişte cafelele, pe terasele apartamentelor. În timp ce avem
camarazi ce nu se mai pot întreţine financiar, bogaţii PDL, precum termitele ,
rod cu neruşinare surplusul banului public, obţinut prin jefuirea pensiilor
militare. Începând cu 2009, „ne-au luat cu japca” drepturile fundamentale,
dreptul la muncă şi dreptul la pensie şi ne-au aruncat în zeci de mii de
procese fără soluţie.
Acum, dorim să impunem noilor
miniştri din Sistemul de Apărare, Siguranţă şi Ordine publică să rezolve, în
două luni, pagubele generate de nişte corupţi şi iresponsabili , în 4 ani. Cei
care mai acceptaţi câte ceva din spiritul de dreptate şi toleranţă, cunoaşteţi
că „numirea unui ministru se face în 5 secunde, însă luarea în primire a unui
minister se face în câteva luni. Mai suprapuneţi şi lupta pentru putere cu
toate mizeriile ei văzute şi nevăzute! Am auzit o voce în Piaţa Victoriei, la
ultimul miting al „SCMD din provincie”
că „ar trebui să-i mai lăsăm lui
Ponta două săptămâni şi dacă nu ne rezolvă pensiile să demonstrăm împotriva
lui”. Acestă expresie venea rostită din vocea unuia dintre puţinii
sindicalişti militari din filialele din Bucureşti participanţi în Piaţa
Victoriei. Oare, când iei în primire o „ţară în zdrenţe”, când tot „aliotmanul
occidental hrăpăreţ şi sensibil”este mobilizat de slugile comuniste pedeliste
împotriva României nu credeţi că ar trebui sprijinit acest guvern interimar? Nu
aveţi impresia că cel puţin, noi, cei 26.500 de rezervişti cu pensiile tăiate
abuziv, ar trebui să ne focalizăm atenţia către combaterea propagandei
mincinoase portocalii? Victor Ponta şi-a
asumat, prin semnătură, acordul cu rezolvarea litigiului generat de tăierea
acestor pensii, începând cu momentul în care poporul îi va da legitimitate.
Însă toate armele subversive ale manipulării sunt aţintite asupra lui.
Inclusiv, unii baroni locali ai PSD care, beneficiind de o reţea transpartinică
de cooperare în stil mafiot, la nivel local, mimează, în prezent, campania
electorală pro USL. Trăim efectele unei strategii de denigrare naţională cu
grad ridicat de risc, lumea moare de foame şi de boală, tinerii sub 30 de ani
nu au loc de muncă, cei peste 40 de ani sunt abandonaţi de „sistemul fanariot
al patronatelor”, ţara geme sub talpa evaziunii, spitalele sunt transformate în
„lagăre ale morţii”, educaţia este tot mai precară, iar bătălia pentru
democraţie se joacă la ruletă de către Macovei, MRU şi Baconschi.
Deşi am pensia militară diminuată cu
1000 de lei, nu am senzaţia că mor de foame comparativ cu viaţa unui profesor
pensionar care, după 41 de ani de muncă, trăieşte din pensia mizerabilă de 1200
lei. Nu cumva avem datoria să luptăm şi pentru apărarea drepturilor lor?
Am participat la toate mitingurile
organizate de SCMD în Bucureşti. De fiecare dată am crezut în solidaritatea
noastră masivă şi puternică. Astăzi nu mai cred aproape de loc. Am rămas câţiva
„haiduci naivi” care mai credem în lupta sindicală. De ce fraţilor nu cereţi să
ieşiţi din evidenţa SCMD, dacă aţi abandonat principiile, idealurile şi faptele
care ne-au consacrat? Este atât de simplu să ne lăsaţi cu durerile şi
neîmplinirile noastre! Pe drum, dinspre Braşov spre mitingul nostru jalnic
(numeric) dar sincer şi lăudabil pentru cei prezenţi şi sacrificaţi am primit
un telefon care m-a cutremurat. Un pensionar, membru al „Alianţei Octavian
Paler” din Braşov, m-a anunţat că va fi prezent la miting, deşi a pierdut
maşina cu care trebuia să plece din Zărneşti. În Piaţa Victoriei, a fost
prezent la ora 10.00, a mers pe jos distanţa între Râşnov şi Cristian (între
04.00 – 05.00 noaptea), a luat trenul şi a sosit la timp la miting. Are 74 de
ani, este un fost director de şcoală generală şi este un creator şi apărător al
demnităţii naţionale. Dumneavoastră, cei din Bucureşti chiar nu vă pasă de nimeni şi nimic?
Apropo, de rolul şi demnitatea generalilor. Nu cumva credeţi DOMNILOR că
trebuie să ne implicăm în refacerea sistemului de valori naţionale care s-au
pierdut pe „drumul bunăstării” portocalii? Nu doriţi
să organizăm o convocare civică şi să constatăm în ce măsură, competenţa şi
implicarea civică sunt puse de acord cu măreţia sau povara gradelor militare?
Poate reuşim să ne debarasăm, în totalitate, de „stăpânii politici” care ne-au
cârmuit cu atâta neobrăzare şi care ne-au dezbinat cu atâta ură! Poate ne
redefinim şi poziţionăm ca cetăţeni, poate ne pasă mai mult de cei peste 40%
din totalul populaţiei, care nu au cu ce supravieţui, poate reşim să sancţionăm
public abuzurile împotriva celor cu pensiile diminuate. Vă sugerez să lăsăm
constituirea de „Academii de ştiinţă” şi să-i ajutăm pe politicieni să sprijine
pe cei destinaţi să efectueze cercetarea ştiinţifică. De asemenea, vă sugerez
să infiinţăm „Fundaţia Generalilor Patrioţi”
şi să donăm câte 100 de lei din pensie lunar pentru protecţia copiilor
„nenorociţi de soartă”. Pensionarii japonezi fac economii în bănci care
echivalează PIB-ul Japoniei şi participă
la investiţiile de dezvoltare a ţării şi la mii de programe caritabile. Poate ne regândim demnitatea prin care
redevenim ce am fost şi mai mult decât atât!
Am cunoscut
întâmplător, prin anul 1994, în biroul domnului Valeriu Stoica din Palatul
Parlamentului, un tânăr politician cu aspect de băieţandru, pe numele său
Boureanu. Am înţeles că, peste un arc de timp, în care subsemnatul abia
depăşise gradul de căpitan, dumnealui a devenit deja, colonel. Nu simţiţi cumva
o jenă faţă de coloneii, camarazii
noştri , foştii şi actualii comandanţi şi şefi de state majore de batalioane,
regimente divizii, armate care au sacrificat totul pentru măreţia şi demnitatea
acestor grade? Care este poziţia dumneavoastră individuală, cum vă puteţi
manifesta dezacordul cu aceste practici? Iată, de ce ar trebui să funcţioneze
real şi fără slugărnicie de partid, „Fundaţia Generalilor Patrioţi”.
România
avea o flotă comercială maritimă de invidiat. Eram a şasea putere a lumii iar acum suntem ZERO. Elveţia nu are ieşire
la mare (nouă ne-a dat Dumnezeu 272 de Km de litoral) şi deţine una dintre cele
mai puternice flote comerciale maritime. Chiar credeţi în nevinovăţia celui
care a condus destinele flotei maritime în calitate de ministru al
transportului? Chiar credeţi că dosarul
„FLOTA” este un miraj juridic?
Pot fi
mii de scuze care să acopere lipsa noastră de
participare civică la protestul de pe 14.07.2012. Pot fi invocate
intemperiile naturii şi „răzbunarea soarelui”. Mulţi aţi fost în poligoanele
patriei, iar în luna iulie purtam cizme şi centură, departe de familii, în timp
ce alţii fredonau cântece de premărire a tiranului şef comunist. Un distins
aviator, fost cadru didactic în AISM, cu care am lucrat în această instituţie
de mare ţinută ştiinţifică şi didactică, a fost prezent la miting, fără să fie
membru al SCMD. A venit din convingere, din dorinţa de implicare. Împreună am
participat de vreo 20 de ori în poligoanele patriei şi la vreo 70 – 80 de
aplicaţii complexe. Oare, cum de am rezistat atunci luni şi ani de zile iar
acum nu am reuşit să ne deplasăm cu maşina
până în Piaţa Victoriei unde să ne manifestăm poziţia noastră ca
cetăţeni , timp de o oră? Comportamentul nostru post revoluţionar explică multe
din manifestările de solidaritate de azi. Îmi aduc aminte că prin anii 80, ai
secolului trecut, aveam un coleg, asistent la catedra de aviaţie care, la mai
toate aplicaţiile , stătea în autobuz înapoia mea şi purtam diferite
conversaţii, în special didactice şi ştiinţifice. Peste ani, a trecut în sfera srviciilor, iar
după un timp a ajuns şeful unei categorii de forţe armate. Acum vreo 3 ani, în
cadrul unui ceremonial al unei Academii militare, am fost invitat tocmai pentru că venea dumnealui. S-a făcut că nu mă recunoaşte, deşi ne
cunoscusem drept colegi aproape 10 ani, în aceeaşi Facultate. Atunci am
înţeles că viaţa iţi mai oferă şi rateuri emoţionale generate de un deficit de
morală şi demnitate. Nu mă aşteptam să vină la miting colegii mei ,generalii,
acum nu mă mai aştept de la nimic nici din partea celor cu grade mai mici. La
ultimul miting am cărat personal materialele necesare pentru miting. Îmi stă
bine să fac muncă fizică uneori, deoarece munca intelectuală îmi fură câte 10
-12 ore pe zi. La început, membrii filialei, sub ameninţarea „sabiei lui
Damocles” erau mult mai atenţi la jocul atât de uitat al demnităţii.
Dragii mei camarazi,
SCMD este
într-un mare impas numeric, atitudinal şi participativ. Reacţia noastră la
abuzurile puterii a pălit ruşinos şi
neaşteptat de surprinzător pentru lumea politică. Dar vă atenţionez că
am mai rămas vreo 3000 de militari în rezervă care suntem ataşaţi de valorile
pentru care ne-am constituit. Dacă, în
fiecare filială mai identificăm 5-6 oameni dedicaţi idealurilor civice comune,
nu este totul pierdut. Ceilalţi , până
la 26.500, organizaţi un miting pro
Băsescu, mai pe înserat, când cade bine „la prostime” şi nu trebuie să
suportaţi canicula! Măcar implicaţi-vă, spuneţi ceva poporului care
aşteaptă şi sesizează, din comportamentul nostru, dacă trăim bine sau dacă nu!
Avem
copii şi nepoţi, iar regimul politic postdecembrist i-a împărţit în trei
categorii: cei puţini, legaţi ombilical
de partid care au slujbe şi avantaje; cei mai mulţi care sunt complet
dezorientaţi, apatici, în căutarea unui loc de muncă şi supravieţuiesc prin
efortul financiar al bunicilor şi părinţilor; cei mulţi care speră în mirajul
emigrării definitive. Aceştia ne vor da pensiile în viitor, din rezultatele
muncii lor. Chiar nu vă cutremură acest gând? Voi mai scrie , din când în când,
atât pentru prieteni cât şi pentru adversari. Aceasta este „arma” pe care,
deocamdată nu mi-o poate lua nimeni. Atunci când se va desfiinţa acest blog voi
relua editarea cărţilor. Mitingul din Bucureşti din 14.07.2012 a fost un
sacrificiu pentru cei care au venit din provincie şi un fiasco pentru toţi
aceia care ne-aţi privit cu resemnare, dispreţ şi laşitate.
Vă recomand din toată inima, abandonaţi
proiectul Băsist şi măcar în 29.07.2012,
puneţi pe buletinul de vot „DA”. Oricum şi fără implicarea noastră, vor participa la vot peste
60% din populaţie, iar regimul preşedintelui suspendat va lua sfârşit, strivit
de un raport de forţe defaforabil, de 70% la 30 % în favoarea SUSPENDĂRII!
PREŞEDINTELE SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV
PREŞEDINTELE "ALIANŢEI PENTRU RESPECTAREA DEMOCRAŢIEI - OCTAVIAN PALER"
General maior (r). prof.univ.dr. p. mandu