miercuri, 2 martie 2011

02.03.2011
Protestul presedintelui SCMD
In seara zilei de 22 decembrie 1989, trei ABI-uri cu echipaje USLA au fost chemate de defunctul Col Ardeleanu, prizonier in acel moment al generalului GRU Nicolae Militaru, la Ministerul Apararii Nationale, la intrarea “”Orizont”” (Drumul Taberei, nr. 7 – 9). Nicolae Militaru a insistat ca cel care conducea gruparea USLA de interventie sa fie col. Gheorghe Trosca, cel ce instrumentase cazurile tradatorilor din Dosarul de Urmarire “”Corbii””. Nu l-am cunoscut personal pe Gheorghe Trosca, dar am o datorie morala fata de memoria lui, deoarece, daca nu am fost arestat ci doar anchetat in noiembrie 1989, ca “”tradator al istoriografiei nationale”” din ordinul lui Ilie Ceausescu si la instigarea unor actuale “”personalitati”” ale “”democratiei”” neaose, aceasta i se datoreaza.
Nu discut situatia celui de-al treilea ABI ramas in pana, in intersectie, dar asupra ABI-urilor care ii aveau la comanda pe ofiterii Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman s-a deschis focul, desi fusesera respectate toate mijloacele de identificare. Ordinul a fost dat de Militaru si transmis telefonic garzii de catre un alt general GRU, complice. Transmis de trei ori, cu precizarea “”sunt teroristi, trageti!”” , deoarece colonelul comandant al dispozitivului, ulterior general executat si el printr-un cancer galopant tip Guse, s-a facut ca nu intelege si a cerut de trei ori repetarea lui, tinand telefonul astfel incat sa poata fi auzit si de cei din jurul sau. Cei trei ofiteri USLA au fost practic executati, restul echipajelor reusind sa se retraga la adapostul blocurilor din fata intrarii la minister. Ulterior cadavrele au fost batjocorite si expuse oprobiului public.
Pe data de 01.03.2011, administratia prezidentiala a facut un “”cadou”” neasteptat familiilor indoliate ale celor trei ofiteri, retragandu-le, prin decretul sefului statului, titlurile de erou martir si luptator in revolutia din 1989.


Protestez in nume personal, considerand ca avem in sfarsit raspunsul la intrebarea electorala din decembrie 2009: cine este agent al Moscovei, Mircea Geoana, fostul ambasador roman la Washington sau ….? Protestez fata de existenta si actiunea unor organisme de tip stalinist, antinationale, gen CNSAS, CAN, DNA, ANI, etc, implementate la presiunile superdemocratilor agenti ai Cominternului, constituiti in Grupul de la Comana, al defunctului Gogu Radulescu si care ne imping de 21 de ani tara spre dezastru, erijandu-se in “”elita”” intelectuala si politica “”romaneasca””.


Sper ca sunt in asentimentul tuturor membrilor patrioti ai SCMD care, in mod spontan, la Marsul asupra Guvernului, la 01.03.2011 au scandat “”DNA nu uita/va veni si vremea ta!””.


Ofiterii USLA Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman vor dainui vesnic in memoria colectiva ca eroi martiri ai neamului romanesc cazuti la datorie intr-un razboi inegal. Ei au fost asasinati din ordinul tradatorilor, in timpul marii invazii din decembrie 1989. Dumnezeu sa-i odihneasca! Dumnezeu sa-i pedepseasca in continuare pe asasini si sa deschida ochii lui “”stupid people””!


Indemn toate filialele sa ia atitudine fata de noua si monstruoasa initiativa prezidentiala. O tara care-si batjocoreste martirii si-si transforma in eroi, pe langa profitori, tradatorii ordinari de tipul I.M. Pacepa si M. Raceanu este o tara condamnata la disparitie. In numele celor sacrificati in interes strain in decembrie 1989, in numele celor sacrificati astazi, tot in interes strain, prin “”recalculari”” si “”revizuiri””, inchei lansand strigatul de lupta al SCMD – “”Traiasca Romania””!
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU