COMUNICAT
În urma ședinței Departamentului Juridic al SCMD din 17 ianuarie 2011, vă comunicăm următoarele:
1 – Dat fiind că deciziile de recalculare a pensiilor fac o trimitere ambiguă cu privire la procedura de contestație, Departamentul Juridic a hotărît ca acțiunile în instanțele judecătorești să fie inițiate paralel cu înaintarea contestațiilor la comisiile de contestații din cadrul ministerelor (M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I.).
Pe cale de consecință, solicităm URGENT președinților de filiale, care nu au transmis datele personale ale avocaților ce vor susține acțiunile, ca pînă la data de 21 ianuarie 2011, ora 20.00 să comunice datele solicitate pe adresa de e-mail a consilierului juridic Emilian Pielmuș.
Pentru filialele situate în județele Constanța, Brăila, Tulcea, Galați, Buzău, Vrancea, Dolj, Gorj, Vîlcea, Dîmbovița, Călărași, Ialomița, Caraș-Severin, Mehedinți, Prahova, București, Olt, Ilfov, Argeș, asistența și reprezentarea vor fi asigurate de avocatul desemnat de conducerea SCMD din cadrul Baroului București.
2 – Pentru promovarea acțiunilor în instanță, președinții celorlalte filiale vor lua legătura cu avocații aleși în vederea introducerii acțiunilor la tribunalele reședință de județ pentru persoanele care au primit noile decizii cu pensia recalculată. Reamintim că termenul maxim de introducere a acțiunii este de 30 de zile de la data comunicării deciziilor.
3 – Modelul de acțiune în instanță va fi comunicat pe e-mail-urile președinților de filială pentru a-l prezenta avocaților aleși cel tîrziu vineri 22.01.2011.
2 – La sugestia colegilor de la filialele din țară, vă comunicăm acordul nostru de a iniția pe calea Ordonanței președințiale, acțiuni pentru sistarea plății pensiilor recalculate și revenirea la cuantumurile din luna decembrie 2010 prin avocații aleși și pentru susținerea acțiunii în instanță pentru anularea deciziilor. Pentru filialele din județele Prahova, Argeș, Cluj și mun. București, acțiunile pe Ordonanță președințială vor fi inițiate prin avocat unic din Baroul București.
3 – Ca urmare a măsurilor menționate la punctul nr. 1, Ghidul SCMD s-a modificat. Modificările s-au efectuat direct pe Ghidul afișat pe site-ul principal al SCMD, modificările fiind evidențiate prin culoarea roșie.
........................... ghid....................
(2.2.) În al doilea caz, printr-o acţiune comună în cadrul SCMD, în care cheltuielile sunt suportate de organizaţie. În raport de nevoile proceselor, se pot cere şi alte sume.
(3) Dacă te-ai alăturat SCMD, atunci vei face următorii paşi:
Pasul 1 – a) După primirea noii Decizii, în termen de max. 3 zile calendaristice, te prezinţi/trimiţi la filială unde depui următoarele documente, în 3 exemplare, într-un plic (pe care scrii: numele şi prenumele, adresa de domiciliu şi judeţul și casa de pensii de care aparții):
1.1. - copie după decizia veche de pensie;
1.2. - copie după un talon de pensie cu cuantumul vechi al pensiei;
1.3. - copie după noua decizia de pensie;
1.4. - copie după actul de identitate (copie alb-negru);
1.5. – copie după plicul în care ai primit noua Decizie, pe care să se vadă ştampila poştei cu data de înmânare.
Aceste acte vor însoţi intervenţia avocatului direct la tribunal.
Pasul 1 – b) După trimiterea contestaţiei la comisia de soluţionare a contestaţiilor, imediat după înmânarea de către poştaş a confirmării de primire în care este trecută data şi semnătura reprezentantului comisiei de soluţionare a contestaţiilor, te prezinţi/trimiţi la filială unde depui următoarele documente, în 3 exemplare, într-un plic (pe care scrii: numele şi prenumele, adresa de domiciliu şi judeţul și casa de pensii de care aparții):
1.6. - copie după decizia veche de pensie;
1.7. - copie după un talon de pensie cu cuantumul vechi al pensiei;
1.8. - copie după noua decizia de pensie;
1.9. - copie după actul de identitate (copie alb-negru);
1.10. - copie după contestaţia trimisă şi confirmarea de primire a contestaţiei, în care să se vadă data şi semnătura reprezentantului comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Pasul 2 - După primirea răspunsului de la comisia de contestaţii, în termen de max. 3 zile calendaristice, depui la filială copie după răspunsul privind soluţionarea contestaţiei.
Pasul 3 - În cazul în care, în termenul legal de la înregistrarea cererii de contestaţie, nu ai primit răspuns la această cerere, în termen de max. 3 zile calendaristice, de la epuizarea acestui termen, te prezinţi la filială pentru a comunica această situaţie.
DE REŢINUT: Se desfăşoară două acţiuni paralele (concomitente): direct la tribunal, dar şi parcurgerea contestării la comisiile de soluţionare a contestaţiilor din ministerele respective: M.Ap.N., M.A.I., S.R.I.
Pasul 4 – Prin excepţie de la regula generală, prezentată la paşii 1, 2 şi 3, membrul de sindicat poate depune documentele
........................................................................................
.....................................................................................
Secţiunea a 3–a - PRIVIND REZOLVAREA LITIGIULUI ÎN INSTANŢĂ
a) operarea în evidenţele filialei a opţiunilor celor care au înştiinţat filiala că nu se alătură SCMD pentru a merge în instanţă. Arhivarea scrisorilor trimise;
b) se verifică conţinutul plicurilor şi dacă nu sunt depuse toate documentele specificate în Ghid, NU SE PRIMEŞTE NICI UN PLIC, indiferent dacă se depune pentru Pasul 1 a) sau Pasul 1 b). Plicurile de la Pasul 1 a) și Pasul 1 b) se înregistrează în registre diferite.
c) Tabelele ce se vor completa pentru Pasul 1 a) şi Pasul 1 b) vor avea următorul titlu: ,,Tabel cu membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate care susţin acţiunea în instanţă în vederea recuperării drepturilor de pensie” și vor cuprinde următoarele date: nume și prenume, domiciliul, CNP, semnătura;
d) Tabelele se redactează în 3 ex., pe cele 3 Case de pensii (M.Ap.N., M.A.I., S.R.I.).
e) Predarea documentelor pentru Birourile individuale de avocați, se va face la sediul filialelor SCMD, începând cu ora 12.00, în zilele specificate mai jos, pe bază de proces verbal de predare primire, în care se va specifica faptul că: ,,În cutie, numărul de plicuri existent este identic cu numărul curent înscris în tabelele ataşate şi corespund persoanelor nominalizate. Total plicuri predate ............... . Fiecare plic conţine documentele solicitate. Total persoane înscrise într-un tabel: ........... . Total tabele predate: 3 ex Am predat/reprezentant filială sector ........... Am primit/reprezentant casă de avocatură: .................................... Data predării: ...........................”
Plicurile pentru Pasul 1 a) se strâng astfel:
- la 31.01. 2011 – se predă avocatului, primul set de documente;
- la 21.02.2011 – se predă avocatului, al doilea set de documente;
- ulterior, ca regulă generală, din 20 în 20 de zile sau poate, prin excepţie, la termene mai mici în funcţie de depunerea plicurilor şi pînă la împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziilor.
Plicurile pentru Pasul 1 b) se strâng astfel:
- primul set de documente: la 20 de zile de la cel mai mic termen al răspunsului primit la contestaţie sau a epuizării termenului de răspuns la contestație;
- ulterior, ca regulă generală, din 20 în 20 de zile sau poate, prin excepţie, la termene mai mici în funcţie de depunerea plicurilor şi expirarea termenelor conform SCADENŢARULUI PENTRU PERIOADA DE max. 30 DE ZILE.
f) termenul de registru utilizat poate fi înţeles ca cel clasic sau fişier electronic de evidenţă, care permite listarea în funcţie de selecţia dorită. Registrul
SCMD prin Departamentul Juridic