miercuri, 31 iulie 2013

Nota de informare nr. 19 din 31.07.2013

Subiect:
1.    Precizari in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
2.    Raspunsul membrilor de sindicat la solicitarea comisiilor de contestatii pensii cu privire la pozitia acestora fata de contestatiile facute la deciziile de revizuire a pensiilor.

Continut:
1Precizari in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

         Beneficiarii Legii nr. 241/19.07.2013 sunt militarii in rezerva cu pensii «ale caror cuantumuri sunt mai mici decat cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 » (art.1, alin. 1). Aceste pensii, incepand cu 01.10.2013, vor fi readuse la valoarea din decembrie 2010. In situatia in care, dupa trecerea in rezerva s-au inregistrat stagii de cotizare la sistemul asigurarilor sociale, la valoarea pensiei din decembrie 2010 se adauga drepturile cuvenite acestor stagii suplimentare (art.1, alin. 3).
          Conform prevederilor art. 1, alin. (4), cuantumul acestor pensii ar urma sa ramana asa pana la momentul in care printro recalculare sau revizuire ar rezulta un cuantum mai mare. Altfel spus, daca din inmultirea punctajului mediu anual propriu cu valoarea punctului de pensie ar rezulta o suma mai mare decat valoarea din decembrie 2010, atunci va fi luata in considerare suma mai mare. Mentionam ca aceasta lege ramane in vigoare doar pana la promulgarea noii legi a pensiilor militare de stat, lege care va guverna unitar sistemul pensiilor pentru militari, politisti si functionari cu statut special. In acest sens, presedintele SCMD a fost informat recent de catre factori guvernamentali ca in aprox. 10 zile SCMD va primi proiectul acestei legi, in vederea formularii unui punct de vedere si a unor propuneri din perspectiva sindicatului.
          Cu privire la prevederile art. 2, din ratiuni practice, va recomandam sa cititi articolul « Act reparatoriu mult asteptat »  din Observatorul Militar nr. 28, p.17 (24-30.07.2013), fie direct pe site-ul publicatiei militare, fie pe pagina de net a Filialei Suceava.
           Subliniem faptul ca noua lege intra in vigoare DIN OFICIU, ceea ce inseamna ca nu este necesar ca beneficiarii ei sa depuna vreo cerere. Recomandam insa colegilor nostri sa urmareasca cu atentie modul in care li se aplica legea, pentru a evita orice eroare. Apreciem ca, pentru a pune in aplicare legea, casele de pensii sectoriale vor emite noi decizii. Acestea vor putea fi contestate, daca destinatarii nu vor fi  de acord cu continutul lor.
           Odata cu  intrarea in vigoare a Legii nr. 241/19.07.2013, capatul de cerere referitor la cuantumul pensiei a ramas fara obiect. Acest lucru va fi consemnat cu siguranta de catre instantele de judecata, nefiind practic necesara o renuntare expresa in acest sens.
Recomandam membrilor de sindicat si avocatilor care-i reprezinta, sa continue actiunile in instantele de judecata pe celelalte capete de cerere, cu deosebire pe cel referitor la recuperarea sumelor de bani care au fost retinute in intervalul 01.01.2012 – 01.10.2013,aspect insusit si de catre cabinetele de avocatura cu care am discutat pana in acest moment.
           Renuntarea completa la judecata si retragerea din procesele aflate acum pe rolul instantelor, o vom face in momentul in care va intra in vigoare noua lege a pensiilor militare de stat, prin care intregul sistem va reintra in normalitatea fireasca a unei societati bazata pe lege si ordine. Totodata, luam in considerare posibilitatea deschiderii unor alte actiuni in justitie si formularea de plangeri sau petitii in functie de evolutia procesului legislativ,  pana la completa aliniere la statutul rezervistilor militari din alte state NATO.

2.Raspunsul membrilor de sindicat la solicitarea comisiilor de contestatii pensii cu privire la pozitia acestora fata de contestatiile facute la deciziile de revizuire a pensiilor.

           Spre surprinderea noastra, mai multi colegi au primit deja din partea Comisiei de contestatii din cadrul MApN o solicitare prin care li se cere sa-si precizeze in scris – si in interiorul unui termen de 30 zile – pozitia fata de contestatiile trimise anterior la deciziile de revizuire a pensiilor.
          Scopul acestei actiuni nu poate fi altul decat prezentarea acestor documente instantelor de judecata in vederea stingerii litigiului dintre Casa de pensii sectoriala si contestatari. SCMD recomanda membrilor sai sa nu renunte la actele procedurale pe care le-au intocmit.  Renuntarea la contestatie nu poate fi facuta partial, iar demersul ar reprezenta un acord de vointa care nu mai permite un alt act juridic ulterior, pecetluind astfel o renuntare din partea noastra la recuperarea tuturor drepturilor.
          Un model de raspuns, pentru cei care doresc totusi sa-si exprime in scris pozitia fata de solicitarea Comisiei de contestatii, este anexat prezentei note de informare.

Anexa : Model de raspuns la solicitarea Comisiei de contestatii pensii din cadrul MApN, valabil si pentru celelalte comisii de contestatii din cadrul MAI si SRI, daca vor proceda similar.

Cu stima,
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col (r) Monica I. CALOIAN



ARTICOL APARUT ȊN OBSERVATORUL MILITAR Nr. 28 (24 – 30 iulie 2013)
ACT REPARATORIU MULT AŞTEPTAT

De la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N., ni s-a precizat faptul că beneficiarii prevederilor Legii nr. 421/2013 nu trebuie să depună cerere pentru a reveni la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010.Toată această operaţiune se va face din oficiu. 
 Astfel, începând cu luna octombrie 2013, cei cărora le-a scăzut cuantumul pensiei prin revizuire vor primi pensia în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Sunt cadre militare care, dupa trecerea în rezervă, au realizat stagii de cotizare, adică au lucrat în sistemul civil.
În cazul acestora, suma calculată ca pensie pentru stagiile de cotizare realizate se va adauga la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010.
Din prevederile alin. (4) ale art. 1,cadrele militare în rezervă sau în retragere trebuie să înteleagă faptul ca pensia pe care o vor primi din luna octombrie 2013 va ramâne la acelaşi cuantum până când suma rezultată din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii va fi mai mare.
Punctajul mediu anual reprezintă numarul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate, la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionarii. Stagiul complet de cotizare, în cazul cadrelor militare care s-au pensionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este de 20 de ani. Legea nr. 263 prevede ca valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 50% din crşterea reală a câstigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. În 2011 şi 2012 această prevedere nu s-a aplicat. Abia în 2013 valoarea punctului de pensie a crescut de la 732,8 lei la 762,1 lei.
Având în vedere detaliile de mai sus, referitoare la art. 1 alin (4) din Legea nr. 241/2013, punctajul mediu anual şi valoarea punctului de pensie, cu riscul de a ne repeta, precizăm urmatoarele:
-chiar dacă valoarea punctului de pensie se va mări, pensiile beneficiarilor Legii nr. 241 vor rămâne la acelaşi cuantum din decembrie 2010, până când suma rezultată din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual va fi mai mare decât acesta.
Din 2010, cadrele militare în rezerva sau în retragere au primit mai multe decizii de recalculare sau revizuire. Acestea au fost emise pe baza datelor referitoare la veniturile realizate de beneficiari, pe care Casa de Pensii Sectorială a MApN le-a primit. În iulie 2012, a intrat în vigoare Legea nr.112 pentru modificarea şi completarea art. 7 din OUG nr. 1/2011, care a prevăzut că, în situaţia în care prin regularizarea pensiei rezultă sume de recuperare pentru perioada 1 ianuarie 2011-31decembrie 2011, acestea nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Prevederile art. 2 din Legea nr. 241/2013, le vom exemplifica prin două situaţii, plecând de la un cuantum ipotetic de pensie stabilită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 şi a OUG nr. 1/2011.
- Astfel, vom considera că un cadru militar avea, pe baza legislaţiei anterioare actelor normative menţionate, o pensie de 2.500 lei. Prima decizie de revizuire a stabilit un cuantum scăzut, de 2.400 lei. Presupunem că ultima decizie, emisă în luna iunie 2013, stabilea un cuantum de 2.350 lei. În exemplul nostru, diferenţa între suma stabilită şi /sau plătită şi cea legal cuvenită este de 50 de lei pe lună. Perioada pentru care această sumă trebuia recuperată de la pensionar era 1 ianuarie 2012-1 iunie 2013, deci 17 luni. Dar, conform prevederilor Legii nr. 241/2013, aceste sume nu se mai recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.
- În al doilea exemplu, plecăm tot de la o pensie iniţială de 2.500 de lei. Presupunem că prima decizie, din ianuarie 2011, stabilea un cuantum de 2.700 lei, iar ultima, din iunie 2013, un cuantum de 2.900 lei. Diferenţa, de 200 lei/lună, va fi calculată de la data de 1 ianuarie 2011. Casa de Pensii Sectoriala a MApN ne-a asigurat ca se fac toate eforturile necesare pentru ca sumele constatate ca diferenţă să fie plătite pensionarilor până la finele anului 2013.

Legea nr. 241/2013
Art. 1. -(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale caror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se platesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
(2) Plata drepturilor banesti prevazute la alin. (1) se efectueaza începând cu data de 1 octombrie 2013.
(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prev`zute la alin. (1) au realizat stagii de cotizare dupa data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adauga la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, calculat conform alin. (1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevazut la alin. (1), se mentine în plata pâna când cuantumul pensiei rezultat din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalcularii sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr.119/2010 si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2. - (1) În situatia în care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011, aprobata prin Legea nr. 165/2011,cu modificarile si completarile ulterioare, se constata diferente între sumele stabilite si/ sau platite si cele legal cuvenite, casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicarii prevederilor alin. (1) se platesc în cadrul termenului general de prescriptie, calculate de la data constatarii diferentelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se recupereaza, indiferent daca au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Sursa: http://www.presamil.ro/OM/2013/28/ziar%2028.pdf

luni, 29 iulie 2013

                       Se zice in popor ca "gura pacatosului adevar vorbeste". Pai stimati camarazi, care mai sinteti interesati de soarta sociala a domniilor voastre, dupa cum rezulta din continutul acestor adrese, se continua  sa se bata joc de noi! Minunata sintagma de "asistati" dupa cum se vede este inlocuita cu "beneficiar".
 Nu stiu daca domniile voastre sinteti  o astfel de categorie sociala, sau daca va convine, dar eu sper si cred inca ca ni se va spune din nou ..... cadrele militare provenite din....bla. bla bla....
 Pina atunci....dati-va ......la fund, cotizatia de sindicat este prea mare...spunea un fost membru de sindicat ajuns consilier intr-o localitate din judet. Este genul de comportare ...la moda, atit in formatiunea politica sustinuta si de catre noi sindicalistii si dupa cum va spuneam si in rindul unor fosti membrii de sindicat...ajunsi!
                       Sint fff. curios cati o sa reusim SA NE REINTILNIM LA ADUNAREA GENERALA A FILIALEI DIN SEPTEMBRIE, cind ar trebui sa jubiliem trei ani de functionare.
                        Dar cum la noi totul tine cit este interesul, cred ca vom fi prezenti aceiasi care ......se mai respecta si ne respecta.
           Cu stima
                        presedintele filialei.
     In continuare rog sa luati act de continutul comunicatului conducerii de sindicat:


In atentia membrilor SCMD

Am inceput sa primim adrese (nesemnate) din partea presedintilor comisiilor de contestatii pensii ale structurilor din care provenim (MApN, MAI, SRI). Prin acestea ni se aduce la cunostinta ca, incepand cu 01.10.2013, in baza  Legii reparatorii nr. 241/2013, vom primi ca "beneficiari proveniti din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala", pensiile in cuantumul din decembrie 2010, daca am fost defavorizati pana acum (cei cu cuantumuri diminuate din ian. 2012 pana astazi).
Totodata, ni se transmite "rugamintea de a preciza in scris, in termen de 30 de zile, de la primirea prezentei, in ce masura contestatia/contestatiile formulata/formulate"de noi la casele sectoriale de pensii "mai subzista". Cu alte cuvinte, sa stergem cu buretele totul si, eventual, sa producem documente care ne-ar lichida toate procesele.
Fata de aceasta curioasa cerere (ca de obicei, nesemnata), Departamentul Juridic si reprezentantii caselor de avocatura ai SCMD, se vor intruni maine, 30.07.2013, pentru a analiza situatia si a elabora instructiunile-ghid pentru membrii SCMD afectati.
Pana la elaborarea si transmiterea acestor instructiuni, transmit tuturor celor care au primit astfel de "invitatii" rugamintea de a nu se grabi sa raspunda.
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 19 iulie 2013








                    Sfantul Ilie este marele facator de minuni si aducator de ploi in vreme de seceta. 
                  In acesta zi de Sarbatoare a Sfantului Ilie tuturor celor care celebreaza si poarta numele de Ilie si derivate ale numelui Ilie, cum ar fi: Lie, Ilies, Iliuta, Eliade, Eliana,
        Biroul operativ/Filiala Suceava le doreste multa sanatate si fericire. Sa aiba parte numai de zile senine si insorite!
           Presedintele filialei
 


Precizari in urma promulgarii legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala

Continut:

           Odata cu publicarea in Monitorul Oficial si intrarea in vigoare a legii, facem urmatoarele precizari in legatura cu masurile si actiunile SCMD in ansamblu, respectiv  ale  membrilor de sindicat in plan individual:
1.      Actiunile in instantele de judecata avand ca obiect contestarea deciziilor de revizuire a pensiilor vor continua, cu precizarea ca se vor aduce modificarile impuse de noua legislatie.
2.      Se vor demara discutii cu avocatii care ne reprezinta in instantele de judecata pentru stabilirea modului de actiune privind sustinerea cauzelor noastre ce sunt sau vor fi rolul instantelor.
3.      Prevederile noului act normativ intra in vigoare din oficiu, ceea ce inseamna ca nu este nevoie de nicio interventie din partea pensionarilor, sub forma unor cereri sau depuneri de diverse acte, la casele de pensii sectoriale.
4.      In sedinta Departamentului Juridic, din 30.07.2013, se va analiza in detaliu continutul noului act normativ, consecintele lui, dupa care vom reveni cu alte recomandari, in functie de situatie.
5.      In anexa va prezentam continutul legii, asa cum a fost publicata in MO nr. 44…. din 19.07.2013.


Cu stima,
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN

joi, 18 iulie 2013

In atentia tuturor categoriilor de rezervisti

Doamnelor si domnilor,
Legea reparatorie (PLX 164/2013) a fost promulgata, ieri, 16.07.2013,  de presedinte. A fost un gest firesc, de implinire partiala a unei dreptati asteptate si care a stopat o tragedie la nivel national, ce afecta toate categoriile de militari (si fosti politisti) in rezerva si in retragere, datorita noului val de "revizuiri". Apreciez ca prin acest gest au fost salvate cateva sute sau cateva mii de vieti, motiv pentru care suntem recunoscatori. Socul noilor decizii de revizuire/recuperare incepuse deja, de o luna, sa produca victime.
In primul rand,  pentru aceasta, trebuie sa multumim celor care au inteles corect situatia si ne-au sprijinit in toata aceasta perioada demersurile: dl. Premier Victor Ponta, in ciuda presiunilor facute asupra domniei sale, dl. Vicepremier Gabriel Oprea, care si-a onorat cuvantul dat, venindu-ne in sprijin inclusiv prin declaratii publice, d-nii ministri de resort Mircea Dusa si Radu Stroe, presedintii Comisiilor de specialitate din Senat si Camera Deputatilor, dl. Director SRI George Maior, dl. Secretar de stat de la MApN, Vasile Costea, sefii serviciilor reprezentate in CSAT si ai Caselor Sectoriale de Pensii, care au raportat corect situatia Presedintiei. Nu in ultimul rand, se cuvin multumiri tuturor specialistilor si membrilor SCMD,  care s-au implicat, sub coordonarea CD, presedintilor si BO ale filialelor, cu sacrificii, in obtinerea acestui prim pas pe calea reintoarcerii categoriei noastre socio-profesionale la o stare de normalitate.
Amanunte privind solutiile tehnice in ceea ce priveste implicatiile asupra actiunilor noastre in instantele de judecata, vom da dupa analizarea textului ce va fi publicat in Monitorul Oficial. Deocamdata avem asigurarea ca noile "recalculari" s-au oprit, accentul punandu-se pe finalizarea, ca lege europeana si in concordanta cu prevederile tratatului de aderare la NATO, a Proiectului Legii pensiilor militare de stat.
Prioritara pentru noi devine, in acest moment, reluarea, in toamna, a discutiilor la Comisia de munca a Camerei Deputatilor pe PLx 109/2012, proiect strans legat de Legea reparatorie, recent promulgata.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGAR

miercuri, 17 iulie 2013

                                                       COMUNICAT DE PRESA 
                                                FILIALA 
SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE                                                   SUCEAVA      
                               Dragi prieteni si camarazi de toate armele
                            
       Marti 16.07 2013, in termenul legal, presedintele Romaniei, a promulgat Legea privind unele masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala ( PLx-164/ 2013 ).
       Cred ca sinteti de acord ca incheierea acestei obligatii legale a presedintelui Romaniei, A MARCAT INCETAREA HARTUIRII NOASTRE SI IATA CA DUPA APROAPE PATRU ANI  DE ZBUCIUM SI DE DENIGRARE, NE SINT RECUNOSCUTE oficial, de catre institutia prezidentiala, a parlamentului si a guvernului Romaniei , drepturile primite de catre statul roman o data cu iesirea noastra la pensie. Speram ca abuzurile grave, discriminarile, insultele si depersonalizarea, indreptate impotriva cadrelor militare in rezerva si in retragere - pensionari militari- din SAOPSN-SISTEMUL DE APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA- sa nu ne mai "onoreze" in vecii vecilor!
       Reparatia facuta este perceputa de catre tot felul de fituici si lingai ca fiind de genul: 
                           ''Basesecu a marit pensiile militarilor''.
       Stim cu totii ca nu este  vorba de nici-o marire, ci  de o indreptare partiala a unui abuz  fara precedent, savarsit impotriva pensionarilor militari , carora ne-a fost DESFIINTAT dreptul la pensia militara de stat si "onorati" cu statutul de "asistati sociali".
       Cei care a reusit sa comita astfel de inechitati, evident ca au grersit si NU au platit nimic! Nimic nu este mai presus de ONOARE si mai ales a Institutiilor sigurantei nationale!
       Guvernul condus de Emil Boc, sustinut de principalul partid al coalitiei de guvernare PDL, a  distrus efectiv spiritul de corp al cadrelor militare si a umilit cum nu se poate mai mult , ofiterii armatei romane! In patru ani de zile de hartuire psihologica, terorista, desfasurata in strada, in justitie, in media, foarte multi dintre noi, au DECEDAT. Cei care au ramas, sub deviza ''HONOR ET PATRIA, VAE VICTIS", au datoria morala, de a continua lupta IN MEMORIAM , celor ce nu mai sunt printre noi pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru ca Institutiilor sigurantei nationale niciodata in istoria lor, sa nu li se mai intample astfel de abuzuri si discriminari!
       Asadar, primul pas in lupta pentru apararea drepturilor militarilor, chiar cu unele frustrari importante, se poate constitui intr-o VICTORIE importanta si a SCMD concretizata in acest document oficial.
      In numele conducerii Filialelor SCMD Suceava , adresam FELICITARI CAMARAZILOR DIN SINDICAT SI A CELOR DIN A.C.M.R.R CARE s-au implicat in realizarea acestui obiectiv!
Lupta continua!

Presedintele filalei
Comunicat de presă
(16 iulie 2013)



Ref.: Decrete semnate de președintele României, domnul Traian Băsescu, marți, 16 iunie a.c.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marți, 16 iunie a.c., următoarele decrete:


Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo, precum şi a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, şi Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo;
Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundaţiilor;
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea amendamentelor la Acordul de garanție dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții privind împrumuturile care vor fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific și din țările și teritoriile de peste mări;
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului dintre România și Republica Austria și a Protocolului adițional, semnate la Viena la 1 octombrie 2012, de modificare a Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 30 martie 2005;
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014;
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 88/2012 privind cadrul instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare acordată României prin Mecanismul financiar al Spațiului Economic European și prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009 - 2014;
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2013 pentru completarea Art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea Art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, Fondul European de Garantare Agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare.
Departamentul de Comunicare Publică
16 Iulie 2013

miercuri, 10 iulie 2013

Comunicat catre CNSC

SITUATIA REZERVISTILOR
 la data de 9 iulie 2013
In atentia tuturor membrilor CNSC, a intregii Societati Civile din Romania
            Doamnelor si domnilor,
            Deoarece, am fost cu totii, indiferent de categorie socio-profesionala, etnie, sex, varsta si religie, victimele regimului care inca nu se preda,
            Deoarece, in cadrul razboiului declansat de Putere in anul 2009 impotriva noastra, ca razboi psihologic si imagologic, am fost cu totii supusi, pe rand, atacurilor diversioniste, in scopul de a se asmuti o categorie socio-profesionala impotriva alteia,
            Deoarece, tot felul de ambuscati si pseudoanalisti sau doar persoane dezinformate ne felicita (pentru a douazecea oara in ultimii doi ani) ca ne-am fi atins obiectivele, numindu-ne “pensionari fericiti”,
            Am simtit nevoia sa va aduc la cunostinta situatia noastra reala!
            Dupa cum stiti, prin legile antieuropene, cu caracter retroactiv, 119 si 263/2010, noi, militarii si politistii in rezerva ne-am pierdut toate drepturile dobandite, inca de la 1830 si pastrate nestirbit, pana la 1 ianuarie 2011, cand legile noastre au fost abrogate, incepand cu insasi calitatea de militar in rezerva. Am fost abuziv transformati in asistati social, asimilati statutar cu fostii CAP-isti sau cu persoanele care, nemuncind o zi in viata lor, se afla in intretinerea statului. In ceea ce priveste pensiile militare, prin transformarea lor in ajutoare sociale lunare, s-a procedat la o reducere cu 18-69%, de la data de 1 ianuarie 2011.
            Deoarece am anulat in justitie, la 7 ianuari 2011, la ICCJ, ilegala operatiune de “Recalculare”, s-a inventat, la fel de ilegala operatiune de “Revizuire”, prin OUG1/2011. Prin aceasta pensiile unora dintre noi au scazut cu o treime, care treime a fost acordata cu 1 ianuarie 2012 altora dintre noi, pentru a se introduce discriminarea si disensiunile si in cadrul categoriei noastre socio-profesionale.
            Ne-am avertizat camarazii “norocosi” ca nu va dura si ca tot ceea ce se intampla este ilegal. Cum am luptat in strada, in Parlament, in justitie pentru revenirea noastra la statutul nostru de militar in rezerva, cu toate drepturile, stiti foarte bine, pentru ca sunteti in aceeasi situatie. La fel de bine stiti si ce promisiuni ni  s-au facut incepand cu octombrie 2011 si pana astazi.
            In anul 2012, Guvernul Ponta ne-a iertat, printr-o “amnistie fiscala” de plata pentru anul 2011 a diferentelor dintre pensia reala si pensia “revizuita”.
            In toata aceasta perioada, cand oamenilor nostri le-au venit pana la 18-20 de decizii de pensie (uneori si cate 3 odata in acelasi plic) care au trebuit toate contestate si introduse in dosarele pe rol, cu nervi , eforturi si bani suplimentari, ne-au decedat, prin infarct si atac cerebral, peste 28.000 de camarazi, am inregistrat sinucideri si tentative spectaculoase de sinucidere, cum a fost cazul mr. (r) Petre Morjan, care s-a autoincendiat in fata Palatului Cotroceni. Dupa alegerile generale am inceput sa ne confruntam, insa, cu a doua etapa de actiune a Legilor 119 si 263/2010. La inceput sporadic, apoi val dupa val, cand toata lumea ne felicita, am inregistrat noua etapa de scaderi conform legilor amintite. Au venit, déjà, noi decizii de revizuire, prin care celor cu pensiile scazute, li se mai taie o treime, iar celor care beneficiasera de sporuri, li se taie doua treimi. Din ordinul dnei Kovesi, casele de pensii ne vor lovi din nou, pe toti, nu numai pe militari , ci si pe fostii piloti civili, grefieri, fostii functionari publici, fostii parlamentari, revolutionari, etc.
            Nenorocirea este ca noile decizii vin cu obligatia platii in 6 luni (pana la sfarsitul anului), a diferentelor dintre noua si vechea suma, pe 30 de luni din urma. Spre exemplificare, sa luam cazul batranei cu handicap major (surda complet) Stefanescu Doina, cu o “nesimtita” pensie de urmas ( jumatate din pensia sotului decedat) de 492 lei, in anul 2010. Va mai amintiti minciuna lui Boc si Seitan ca “pensiile sub 30.000.000 nu vor scadea”? Ei bine, de la 492 lei, pensia ei a scazut, prin “Recalculare” la 292 lei, apoi, prin “Revizuire”, i s-a stabilit in 2012, la 317 lei. Anul acesta, la 4 aprilie, a primit o noua decizie, prin care pensia ii scade la 247 lei si este obligata sa plateasca, in perioada iulie-decembrie a.c., diferenta de 70 lei , pe 30 de luni din urma, adica 2100 lei. Cu alte cuvinte, aceasta membra a sindicatului nostru, care traieste din 247 lei lunar, va fi obligata sa dea statului, tot lunar, 350 lei.
            Aceasta este situatia noastra reala! Au venit zeci de mii de noi decizii de revizuire si continua sa vina. Pana si cei de la casele noastre sectoriale de pensii sunt ingroziti si spera ca legea noastra reparatorie sa fie promulgata pentru a stopa fenomenul.
            Votata in Parlament, legea reparatorie ( PLX164/2013) stopeaza platile din urma si ii intoarce pe rezervistii cu pensii scazute la cuantumul din 2010. Deci noi suntem multumiti sa traim in 2013 cu pensia din 2010, fara cele 7 indexari succesive care au avut loc de atunci, in timp ce ambuscatii din presa vorbesc despre “majorari” si “castiguri”. Daca legea nu este promulgata, numarul de decese in randul nostru va creste considerabil, devenind pandemie. Primul caz al noului val, l-a constituit dl gl. Mihai Popescu, membru al Comisiei Militare NATO si valoros membru al SCMD. Dumnezu sa-l odihneasca!
            Votata in Camera Deputatilor luna trecuta, dupa un an de promisiuni si interventii, legea reparatorie a fost trimisa la Cotroceni, pe data de 27 iunie, termenul ultim de promulgare fiind 16 iulie a.c. Daca nu se promulga vom iesi in strada si vom apela si la dvs, toti cei care mancati si platiti facturile la intretinere cu promisiuni de un an si jumatate. Dar daca se promulga? Ce ne facem daca peste 2 ani, o alta guvernare ne va spune ca toate legile promulgate de la 28 august 2012 si pana in prezent sunt nule de drept?
            INS nu a dat anul trecut, asa cum era normal, numarul total de cetateni cu varsta peste 18 ani din Romania, nici la 1 februarie 2013, asa cum se angajase. L-a dat acum, rezultand ca pragul electoral fusese depasit la Referendum, deci presedintele nu este presedinte. Asta apropos de lovituri de stat! Va reamintim ca, atunci , la 30 iulie 2012, in numele dvs, SCMD a gasit solutia si a depus-o, prin cerere expresa la CCR, in numele dreptului constitutional la informare corecta, de a se amana pronuntarea CCR pana la aflarea numarului exact al cetatenilor cu drept de vot. Domnul Augustin Zegrean si colegii au admis cererea, stabilind  o perioada de verificare de 6 saptamani, pe care au redus-o apoi, de doua ori, succesiv, pentru ca una este sa duci cadouri la nunta fetei primarului din Pocreaca si alta sa le duci la nunta fiicei lui Gogu din coltu’ strazii. De asta a dat INS rezultatele de abia acum, in timpul bacalaureatului, pentru ca procurorii politruci sa poata crea o gigantica diversiune, emitand direct mandate de aducere pentru elevi. Astfel, in loc sa discute situatia Referendumului, turma de oi, care este populatia Romaniei, in frunte cu minunatii teleasti si haznalisti politici se agita pe tema elevilor si a profesorilor, care au cazut din nou la mijloc. O lovitura superba care poate fi indreptata si impotriva premierului si a membrilor guvernului sau, dar a si a profesorilor care nu isi vor vedea rezolvate cererile privind depolitizarea invatamantului, promovari corecte si salarii decente, nici la Pastele cailor. Ca sa nu mai vorbim de rahatul in care a fost bagata, din nou si pe nedrept, Politia romana. Asta este politica in Romania, drept care va avertizam ca am fost adusi in situatia paradoxala, de a ne dori ca dl. Traian Basescu sa aibe o legitimare nestirbita in functia de presedinte, pentru a ne putea promulga…… legal, legile. Si ale noastre si ale dvs.!
            Am onoarea sa va salut,
 
Col. (r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD

luni, 8 iulie 2013

 Domnilor colegi in ale sindicatului ......



                      Mars la Cotroceni

                 In atentia tuturor membrilor SCMD
 
          Proiectul de Lege 164/2013 a fost trimis la Cotroceni, dupa terminarea perioadei de contestare in Parlament, pe data de 27 iunie a.c. Termenul de promulgare este de 20 zile calendaristice.-deci jumatate din ele a trecut.
          Legea este absolut necesara pentru a stopa noul val demential de revizuiri, cu plata retroactiva a diferentelor pe 30 de luni in urma, in baza aceleiasi legi aberante Boc-Anastase.
Oare conducerea ministerelor, in special cea de la aparare, nu au un cuvint de spus celor de la conducerea caselor  de pensie? D-ul OPREA de la nivelul fotoliului de vice.... si cel care s-a bucurat de atitea pupaturi si osanale DIN PARTEA UNOR LIDERI CENTRALI AI SINDICATULUI- (si numai a acestora, dar spre surprinderea multora dintre noi, avem suficienti camarazi care au uitat ce s-a facut in anii- recent trecuti- si accepta astfel de "atentii") nu poate stirpi aceasta boala care duce la urmarile prezentate in continuare, urmari atit de tragice si atit de ignorate d.p.v. uman !!!!!??
         Deja am inregistrat noi decese si numarul acestora va creste, retinerile urmand, teoretic, a fi aplicate cu 15 iulie a.c. Facem precizarea ca noile decizii de revizuire nu ocolesc pe nimeni: mii de camarazi le-au primit deja, restul urmeaza sa le primeasca, cel mai greu loviti urmand sa fie cei ale caror pensii au crescut in 2012. In spate se afla presiunea DNA, adica a vesnicei doamne Kovesi.
Pai domnilor camarazi din BIROUL OPERATIV, lasitatea specifica atitor camarazi de breasla care au cistigat la pensie in mod necuvenit sume de 500 la 3.000 lei, iar acum li se vor lua valori nesemnificative, credeti ca-i va determina sa aiba curajul si demnitatea de a  iesi la interval? Eu nu cred.
In aceasta situatie, Biroul Operativ al SCMD va trimite, luni, 8 iulie a.c.,  Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, o solicitare de aprobare a unor actiuni de protest, declansate din ziua de 17 iulie a.c, pana la sfarsitul lunii, cu drept de prelungire, in Piata Eroilor din fata Academiei Militare, cu mars in jurul Palatului Cotroceni.
 
BIROUL OPERATIV AL SCMD BUCURESTI
 
   Alte aprecieri ale unui lider de sindicat care este pe punctul de a depune armele, deoarece singur nu poate sa mai continuie lupta sociala intr-o intr-o cauza de interes general:
     ...se pare ca iar ne circula singele in instalatie dar am impresia ca este tardiv.
 Acum nu este ...atunci, atunci inca mai speram in spiritul de breasla, acum s-a cam dus, a venit vara....si odata cu ea si ....verdeturile...sejururile cu rulota si vacanta nepoteilor, cheltuielile la bloc sint mai mici, majorarile la curent inca nu s-au facut simtite deoarece facturile vor veni abia prin septebmbrie-octombrie.... Deci nu cred ca se vor aduna un  numar de camarazi macar pe masura unei partide de pocher!
  Domnilor camarazi de la conducerea noastra de sindicat, nu uitati ca va faceti vinovati de lipsa de initiativa la solicitarile noastre din lunile februarie-aprilie, cind nu ne-ati bagat in seama. Apoi v-ati apucat de adus...osanale minunatilor "apostoli" care ne-au adus in aceasta situatie. Acum ne ramine varianta de a ne ruga lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor la toti si sa asteptam bunavointa d-lui PRESEDINTE!
DAR TOTUSI DACA MAI AVEM CAMARAZI INTERESATI DE ACTIVITATEA ACESTUI SINDICAT, ASTEPTAM SEMNALE DE LA EI !!!
 Presedinte de filiala SUCEAVA

Venind in intampinarea solicitarilor colegilor nostri, cu predilectie proveniti din MApN, care au primit noi decizii de revizuire a pensiilor avand la baza reconsiderarea conditiilor de munca, va informam ca un model de contestatie pentru astfel de situatii a fost trimis astazi pe adresa BO ale filialelor. 
Cei interesati se pot adresa filialelor de care apartin pentru a intra in posesia documentului.
COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) M. Caloian
  P.s. Cei interesati pot primi informatii suplimentare la sediul filialei Suceava a SCMD